După şaizeci şi şase de zile înnourate, de iarnă, ne zâmbeşte din nou soarele primăverii. Sosirea ei este un real prilej de bucurie, de întinerire, de iubire şi toate acestea n-ar preţui nimic dacă în componenţa primăverii nu ar intra şi ZIUA LOR, ziua femeilor noastre ca un corolar al prospeţimii vieţii şi naturii. Oricât ne minunăm de frumuseţile FEMEII, de ceia ce EA este pentru noi, de rostul ei pe pământ, constatăm cu regret că noi bărbaţii, încă n-am fost capabili să o cântăm destul, cu toate că primele strădanii încep în “CÂNTAREA CÂNTĂRILOR”, poeţii şi trubadurii continuând-o până în zilele noastre. Noi, bărbaţii, le suntem profund îndatoraţi şi regretăm că nu întotdeauna suntem aşa cum ELE ne-ar dori să fim. Eternul feminin, cu prospeţimea şi utilitatea lui, ne dezbracă sufletul de nelinişti, de închistări, de ură, ne umanizează, aruncându-ne, pentru a câta oră,din nou pe valurile vieţii. Toate întâlnirile cu PRIMĂVERILE vieţilor noastre, cu purificatoarele sufletelor noastre, prin ELE, constatăm, nu de puţine ori că ne transformă în persoane mai omenoase, dispuşi ca niciodată spre lucruri mai bune, mai înălţătoare. LE preţuim totdeauna, nu numai când vine primăvara, pentru că, mai ales acum, avem nevoie zilnică de PRIMĂVERI proaspete, calde, tandre. Ni le dorim şi le iubim aşa cum sunt ele; mai mult sau mai puţin frumoase, mai tandre sau mai sigure pe ele, dar întotdeauna iubitoare. Undeva Jean Effel spunea: “Femeia este începutul şi sfârşitul la toate…” şi cât de multă dreptate avea! Fără femei n-ar fi fost…nimic. Ce rost ar avea florile dacă n-am avea cui le oferi, dacă n-ar exista fiinţele cu nume de flori? Ar fi foarte trist fiindcă însăşi viaţa planetei n-ar mai putea fi împrospătată. De ZIUA DUNMEAVOASTRĂ- PRIMĂVERI ale vieţilor noastre, aş fi bucuros să ştiu că aceste câteva vorbe scrise cu cerneala sufletului le veţi considera un omagiu adus FEMEILOR, fără de care…nimic n-ar mai fi…06. 03. 2001