De acestea-mi aduc aminte din acea “deplasare” cu crivăţul în faţă, până la locul de încartiruire. Între noi nu mai era nici un soldat cât de cât gras. Toţi au “rămas” pe drum. Câţi mai eram, din câţi am fost am ajuns la acel loc de încartiruire, pentru că ne-am prins şi ne-am ţinut strânşi unul pe celălalt, de mână, de haine, de echipament. Acolo am văzut imagini ce un om nu şi le poate imagina. Degerăturile erau de toate felurile şi în toate locurile. Carnea se descărna de pe oase din locuri la care nu te-ai fi gândit niciodată. Degeraţii rămâneau cu oasele descoperite în acele locuri. Mulţi erau mutilaţi de frig, şi apoi erau trimişi… acasă… dacă rezistau. De medicamente… ce să mai povestim. Printre ei am găsit şi un consătean care-mi spunea că: poate aşa cum îl văd eu acuma îl cred un rest uman, dar de voi pleca pe front, o să văd eu de ce sunt capabile “armatele unite” cu populaţia băştinaşă din Rusia. Mă voi considera fericit de voi rămânea cât era el acum. Eram total dezorientat la gândul ce-mi va mai putea rezerva mie acest belicos război. Până când au făcut Diktatul, am jurat pentru rege şi pentru ţară. Am venit aici la “apărarea ţării”, dar de aici se părea că suntem la cheremul trupelor germano-maghiare. Lucrurile povestite de acest “rest” de consătean m-au îngrozit pur şi simplu. Comandanţii, presimţind starea noastră morală deplorabilă ce ne-a cuprins, au comandat îmbarcarea noastră în plină noapte, în vagoane de marfă: bou-vagon, pe linie largă. Ne “împingeau” spre Est, spre “inima” Rusiei. Trenul mergea de şase ore. Iarnă, cu zile scurte şi în care vântul continuu viscolea. Se părea că noaptea-i nesfârşită. Aerul din vagon, cu toate că intra printre scânduri de părea că te găurea, datorită “suprapopulării” vagonului, era de nerespirat. Am împins puţin uşa vagonului să ne mai “aerisim”. Soldaţii care erau pe jos în vagon au început să urle că le era frig, cei care stăteau în picioare, urlau la ei aprobându-mă pe mine. De fapt eram atât de surescitaţi că, de am fi putut, ne-am fi luat la bătaie din orice. Aşa s-a întâmplat şi acum. Careva a pornit o busculadă de nu-ţi puteai da seama ce se petrece în acel vagon. Cred că am început să trecem Nistru. Se vedea afară o întindere îngheţată şi din loc în loc nişte păpuriş. Eu socoteam că-i o mlaştină şi în plină vânzoleală, ca şi cum m-ar fi împins cineva, “am căzut” în mlaştină. Acei care au văzut au început să strige, apoi am auzit cum îmi aruncă efectele şi chiar arma, după mine.