Chiar dacă era închinat altor naţii, dar pe el scria “că-i ridicat în memoria acelora care şi-au dat viaţa pentru eliberarea ţării” deci nicidecum pentru proslăvirea ruşilor, cum cineva a încercat să ne insufle, şi a şi reuşit, distrugând un monument al unor eroi, anonimi de altfel, care şi-au lăsat şi jertfit totul – VIAŢA – ca să elibereze acest colţ de ţară. De cumva credeţi c-am “bătut câmpii” mă iertaţi că şi eu i-am iertat pe aceia care au făcut troc cu ţara, indiferent cu cine şi când s-a întâmplat”.
– Sunt lucruri interesante, mai ales pentru acei care n-au ştiut niciodată cei suferinţa şi umilinţa, dar se bat cu cărămida în pieptul lor “patriotic”, observ eu, continuându-ne drumul spre locuinţa gazdei noastre care-şi serba şi onomastica, Toma. În dreptul unei case, gazda noastră ne face un semn de luare aminte.
– Domnilor, aţi derulat nişte poveşti ale unor întâmplări petrecute înainte de această revoluţie care, de ce să nu recunoaştem a adus într-adevăr şi mult râvnita libertate. Aici, în această casă, locuieşte o familie care, din ce au înţeles ei din libertate, şi-a năruit întreaga viaţă şi avutul. El a fost miner disponibilizat printre primii, atunci când toată lumea dorea să aleagă grâul de neghină.
– Dar cum aşa? intervine prietenul meu.
– Nu vreau să spun că simplu, dar manifestările lor de “libertate” au fost prost înţelese şi au un cadru de desfăşurare mai conservator la sat unde toată populaţia formează opinie publică, unde toţi sunt integraţi în obştea satului. Membrii acestei familii, destul de tânără, abia ieşiţi din iarnă, au început să frecventeze cu stoicism noul “local”, consumând din ce în ce mai mult alcool, şi acesta de o calitate dubioasă. Nu ştiai care-i mai avid de băutură, soţul sau soţia. Oamenii-şi motivează beţiile prin: greutatea vieţii ce-o duc, prin ce necazuri au trecut, dar sigur încep băutul din plăcere, în final dezumanizându-se total. Aşa şi aceştia s-au apucat de băut, şi cum băutura nu-i pe gratis, pentru a o procura, neavând slujbă, au început să-şi vândă din casă ori ce, pentru un pahar de vodcă. Cât or fi consumat, nimeni nu ştie, dar acei care i-au întâlnit le catalogau starea lor cu epitetele de: “îs lespede”, “cum îi ranga”, “ca leuca” şi alte combinaţii nu prea măgulitoare la adresa lor. Dar cei mai mulţi s-au exprimat că: “au băut până le-a pierit ruşinea”. Cum necum s-au străduit şi au ajuns şi acasă.