Săptămâna când oamenii mai pun jos din necazurile lor şi devin mai sensibili, mai predispuşi spre necazurile propriilor lor concetăţeni, se împacă fiecare cu fiecare întrucât, în ultima vreme nu prea au parte de bucurii prea mulţi muritori de rând şi animalitatea din noi “dă pe dinafară”. Manifestări ca şi cele de mai sus devenind, dacă cineva şi-ar permite să rostească acest lucru, citadine, s-au înmulţit aceste “stări normale” şi datorită faptului că tot mai mulţi oameni îşi pierd serviciul şi mai ales SPERANŢA vieţii. Cine ar recunoaşte în bărbatul despre care am vorbit pe minerul care cinci ani la rând a câştigat Întrecerea Socialistă fiind propus spre decorare cu Ordinul Muncii. Loviturile primite de mineri şi minerit în ultimii ani n-au termene de comparaţie în toată istoria mineritului din această ţară. Desigur că de aceste lucruri se va ocupa istoria, statisticile, viitorul. Ceea ce nu se vede, ce nu se va menţiona nicăieri, sunt multele morţi stupide, neverosimile în care încet, ca nişte lumânărele, se sting oamenii care prima oară pe aceste meleaguri au pus bazele unui minerit pragmatic, ale unei industrii a mineritului, dând mineritului şi oamenilor lui o bază un rost în economia ţării, rezolvând lucruri care un particular niciodată nu le-ar fi putut face şi evident că nu le vor face. Dezvoltând şi aşezând mineritul pe baze tehnice, ştiinţifice, a început să prospere şi industria de maşini, de energie electrică, de cauciuc, siderurgia şi multe altele. Aceşti specialişti de marcă, specialişti solicitaţi pe întreg mapamondul, oameni care au completat locurile albe din toate fazele mineritului, extracţiei şi preparării. Oameni respectaţi de milioane de oameni, medaliaţi de şefi de state cărora acum li s-a dat de înţeles că toate cunoştinţele lor sunt inutile, fiind scoşi din rândul producătorilor de bază şi trecuţi în rândul “disponibilizaţilor” al oamenilor fără un loc de muncă, al şomerilor, al inutililor, al oamenilor care în această viaţă, viaţa lor, nu vor mai avea un loc de muncă. Cred că domniile voastre puteţi realiza cum se poate simţi un specialist de talie mondială când este obligat prin lege la un asemenea statut. Tinerii se vor mai recalifica, alţii însă…
– Domnilor, de nu vă este cu supărare, relua Buia Toma, “păşind cu câteva case mai încoace”, doresc să vă relatez şi eu povestea unui om tânăr, şi cu toate acestea este cărunt. Nu ştiu dacă-i o poveste de avertizare, dar tânărul pe care-l vedeţi în curtea casei şi care-i alb pe cap mi-a fost mult timp ortac şi vreau să vă spun că-i un muncitor deosebit, dar…Băiatul într-o dispoziţie mai degajată, mi-a spus următoarele: