Cu o mişcare a braţului, tipul ne-a invitat la uşa din spate. “Helo, helo!” mi se adresă de această dată mie cu toate că încă nu m-am putut urca în autobuz.
– Câte bilete?
– Trei. Îi dau banii, îmi dă rest, dar nu şi bilete. Mă gândeam că el, nu eu, a pomenit de bilete… Tipul îmi părea băut. Nu exagerat, dar băut atât cât să fie conştient de faptul ca să nu-ţi vorbească în faţă, să-şi ferească gura de nasuri indiscrete. Primul impuls a fost să nu mă urc în autobuz, dar să mai aştept încă două ore în câmp în mirosurile alea? Am urcat cu gânduri negre. Cu un copil în braţe căutam să ocup o poziţie în acest autobuz care arăta ca şi Piaţa Universităţii. Tinerii pe care i-a alungat ploaia, în ţinute sumare, au ocupat întregul autobuz luând poate nu chiar cele mai decente poziţii.
Aş fi zis că şi pe ei ploaia i-a alungat, dar nu i-a udat neavând haine pe ei. Un lucru era sigur: toţi ne grăbeam spre casă, să fim acasă înainte de ora şase când se va transmite la televizor Campionatul Mondial de Fotbal din Italia, lucru aproape de vis pentru noi acei care de ani de zile aveam emisiuni televizate de maxim două ore pe zi, cu EL sau EA. Am păşit printre “ştrandiştii” din autobuz şi trecând de peridoc am ajuns în faţă. Aici lumea din autobuz avea o altă calitate. Lume mai sobră, îmbrăcată în haine de stradă. O fetiţă chiar îmi oferi locul. Eu îl predau soţiei, care ia pruncul în braţe. Mai fac o mişcare de înaintare pentru a permite şi celorlalte persoane să urce. Ajung în dreptul unui tip brunet cu faţa slabă, nebărbierit, care ţinea pe un braţ patru cutii de conserve cu carne de vită. Una aproape că o scăpă, poate fiindcă era mai bine “făcut” ca şi şoferul. Era în stare de agresivitate. Poate că aceste lucruri nici nu le-aş fi observat, poate nici pe el, dacă în momentul în care eu am ajuns în preajma lui n-ar fi strigat: “Dă-i drumul!” de parcă numai pe mine mar fi aşteptat ca să poată da o asemenea comandă. Îl privesc şi constat că nu-l cunosc, cu toate acestea încerc să-l temperez:
– Domnule! Se pare că şoferul e băut, nu-i recomandabil să-l enervăm, putem să-i facem rău lui, dar mai ales nouă.
– Pe mine nu mă interesează! Eu vreau să văd meciul! îmi zice insul. De când n-am mai văzut un Campionat Mondial de Fotbal!
– Sper să-l apucăm cu toţii, mă autoliniştesc eu.