În acel moment, un bărbat de vreo 50 de ani, scund de statură, cu faţa roşie specifică băutorilor de vin şi cu vioiciunea ce numai vinul ţi-o dă, se aruncă spre mine. Eu nu-l cunoşteam şi nu înţelegeam ce doreşte, moment în care se adresează spilcuitului.
– Cine a muncit, măi… banditule… tu măi… tu care ai tras pisica de coadă… pe la unitatea de securitate?! Nu ţi-e ruşine, porcule?!
Mă aflam într-o situaţie deosebită, o situaţie neplăcută. Mă aplec parcă pentru a lăsa ca vorbele să treacă peste mine, la cel căruia îi erau adresate, ca ele să nu mă lovească şi pe mine.
– Mă, tu să taci! Ştiu eu cine eşti, te-ai ajuns, te aranjez eu pe tine! Îi dă replica spilcuitul celui cu faţa roşie de vin.
– Eu nu sunt mă cu tine – zice băutorul de vin – mie să-mi spui domnule… idiotule ce eşti! Crezi cumva că-mi frică de tine, putoare ce eşti! Uite aici mâini muncite! De aceea nu mă tem de tine! Arată-ţi labele tale de dihor împuţit şi ţine minte că cine munceşte nu se teme de tine şi nici de câcăcioşii tăi de bandiţi!
Autobuzul opreşte în staţie, am coborât… Sufletul îmi era greu. Atunci când vrei să afli un adevăr, un mic adevăr, lumea se închistează, se retrage. Însă este suficient un pahar de vin, de alcool ca să afli adevărate romane de aventuri, istorii în “n” volume, dar mai precis ora timpului pe care-l trăieşti, viermele cel roade pe fiecare şi căruia îi dă “liber” la beţie.
În ziua următoare îl văd pe “beţivul educat”, cel care nu a reuşit să-i ceară scuze doamnei din autobuz, conducând prin municipiu un “multicar”, o roabă cu motor, ce mai… om umblat…
– Da, multe ciudăţenii se pot afla şi într-o călătorie ca asta, fie ea cât de scurtă!
– Auzi, acum, cum mai avem ceva drum de mers – continuă Buia Toma – şi picioarele nu-mi permit mai mult, eu ţi-aş mai povesti o întâmplare petrecută cu fiul acestui şofer de autobuz, care acum este şi el şofer.
– Dacă ai plăcerea, te rog spune-mi-o.