A început să nu mă ducă nici sâmbăta la târg, lucru observat de toţi. Eu nu aveam ce să le spun. De ce nu mă duc? Să le spun că ne-am certat? Să le povestesc ce-mi face seară de seară? Şi că ziua nu mai eram bună?
Se apropie iarna, nu mai puteam să-l aştept în drum.
Au trecut trei luni. Acum nu numai că eu simţeam ceva, dar a început să se şi vadă. Într-una din “serile noastre” i-am spus lui Iosif că sunt gravidă.
– Şi eu ce să fac?
– Să mă iei!
– Asta nu ştiu, fato, om vedea!
Aceste cuvinte mi-au căzut cel mai rău. El îmi zicea “fată”! A mai venit de câteva ori, pe urmă nu a mai venit de loc.
Să ies afară nu putea fi vorba, nu numai din cauza frigului, dar nici burta nu o puteam prezenta în sat…
Într-o zi a venit o vecină şi foarte, binevoitoare mi-a spus că Iosif se va căsători cu Ana Cucului.
Atunci am crezut că-mi ies din minţi, a fost colega mea de bancă, o veche prietenă. Deci ştia şi ea şi atunci… ştia tot satul…
A doua zi am stat în drum, până ce a urcat în “sus” cu maşina, să-mi spună el dacă e adevărat ce am auzit… că eu nu sunt bună pentru el, după ce atâţia ani m-a “zăhăit”… m-a lăsat cu burta la gură şi acum se însoară cu alta pe care o cunoaşte numai de câteva luni.
Când a avut loc nunta cu Ana Cucului eu aveam opt luni de sarcină…
Copilul l-am crescut aşa cum m-am priceput.
Iosif, în fiecare lună în zi de salariu, are discuţii cu nevasta lui pentru alocaţia copilului. Aceasta este otrava dragostei lui…
Iosif are un copil “din flori” şi o nevastă care s-a dovedit a fi stearpă…
“Un om sădeşte un copac, creşte un copil şi face o casă!” o fi semănând cuiva.
– Foarte adevărat, dar aş trece la câteva probleme mai de actualitate sau mai de societate. De fapt, ce doresc eu să zic cu asta?