Arhiva pentru » 2009 «

July 03rd, 2009 | Scriitor:

MIRCEA MICLE:

„In slujba reginei”
(Epigrame)
Acest volum, premiat la Festivalul Naţional de la Vişeu, confirmă pe deplin strădania întru creaţie a epigramistului.
El conţine epigrame inspirate din viaţa socială, politică, nereuşitele celor de la guvern, lipsa de patriotism, minciuna generalizată, precum şi alte teme. Nimic din ceea ce este omenesc nu este străin epigramistului. Preceptele morale trans¬mise poartă germenii unei filozofii (concepţii) despre viaţă, societate şi fiinţa umană. Realitatea este transfigurată artistic în epigramă cu toate atributele specifice genului. Se bate cu tot felul de escroci de înaltă calificare, beneficiari ai prezumţiei de nevinovăţie pentru afa¬cerile lor ilicite. Ironizează subtil şi defectele general umane precum laşi¬tatea, imoralitatea, minciuna, egoismul, invidia, prefăcătoria, îngâmfarea etc.

In ceea ce priveşte poetica epigramelor remarcăm jocul armoniei, al polisemiei, calamburul, ambiguitatea. Aceste elemente dau frumuseţea şi spontaneitatea epigramei, aceasta devenind un mod de existenţă. Se realizează o suprapunere a planului concret cu cel figurat, astfel creaţia devine ingenioasă şi surprinde prin efect. Originalitatea stilului constă în modalitatea şlefuirii versului cu predilecţie spre persiflare şi sarcasm.
Citiţi această carte cu credinţa că o să vă producă satisfacţii sufleteşti şi vă va stârni un zâmbet. Redăm câteva epigrame:

FEMEIA LA DOCTOR

– Ridurile mele…
Ce-aveţipentru ele?
– Pentru-acest aspect,
Un adânc respect.

AUTODEFINIRE

Cântăreaţă-s minunată,
Gura târgului o rup,
Nu am trupă deocamdată
… Numai trup!

APARENTĂ

Nu e sănătos beton,
Insă se mai ţine,
Chiar destul de bine
…De baston.

IARNA ÎNFOMETATULUI

Nu mai am de ce mă teme,
Iarna este un câştig,
Dacă vine mai devreme
Moare foamea mea de frig.

Romulus Filip

Categori - citeste on line: revista spinul  | Tags: ,  | Comments off
July 03rd, 2009 | Scriitor:

ROMULUS FILIP
Baia Mare

Criza

Domnii de la Prut la Iza
în Consilii şi Senat
Pe toţi îi cuprinde criza:
Marea criză de… ficat.

Uşurare

Cu venitul subţiat,
Jumătate din depozit,
Criza asta m-a salvat:
Voi plăti mai mic impozit!

Calul, vinul şi femeia
(la vârsta a III-a)

Aprig inima îmi cere,
Dar trăiesc cumplitul chin,
N-am nici cal şi nici muiere
Şi-am rămas c-un strop de vin.

Poantă

Doctorul epigramist
Vindecă o secretară
Că-i vestit specialist
în gargară…

Blestem

De mărul Evei cu Adam,
Prin generaţii – neam de neam
S-a tot vorbit, aşa urât
Că-i stă bărbatului în gât.

Longevitate

Ca bărbaţii, mai mulţi ani,
Damele trăiesc prin fani,
Adevărul altul este:
Ele n-au avut… neveste!

Puterea cuvântului

Un cuvânt de-apare-n limbă
Niciodată nu se schimbă,
Doar o vorbă-i trecătoare,
E… cuvântul de onoare!

Lapsus

Toate-s nişte amăgiri,
Cu iubirile mă zbat,
Mai trăiesc din amintiri,
Dar şi-acelea le-am uitat!

Vizită la şefu’

Am venit la şefu’ Ion
Ca să bem după putinţă,
Dar avurăm ghinion,
Că ne-o puse de-o… şedinţă.

Deşi spune că nu mai bate câmpii, că s-a dat pe brazdă, eu nu îl cred, pentru că brazda este tot pe câmp.

Categori - citeste on line: revista spinul  | Tags: ,  | Comments off
June 29th, 2009 | Scriitor:

VIORICA GĂINARIU
Baia Mare

Ajutor filial călduros

Cu drag mă-ndrept spre casa părintească
Să îi ajut la munci de primăvară,
Cu masa cea de prânz să mă primească
Şi plec, apoi, cu trenul cel de seară…

Să nu te superi, dragă mamă,
Durerea ta să fie mică,
Când mă aştepţi cu acră zeamă,
Iar felul doi mereu se strică.

La fel, tu, tată ai durere,
Atunci când pensia-i luat.
Mereu faci cinste cu o bere,
Dar este caldă şi-i păcat!

Când vin şi data viitoare,
Cam… peste-o lună, sigur, sper,
De-mi daţi şi banii, ca valoare,
Eu vă aduc un frigider!

Oamenii la care apelăm oricum

Doctoru-i la fel ca popa,
Totul pare chiar normal:
Ori îţi vindecă sincopa,
Ori te “vindecă total”!

Dreptul la democraţie

Impozit, taxe iar plăteşti
La toate-n jur obţii facturi
Şi dacă democrat tot eşti
Poţi să înjuri cât şapte guri.

Gânduri de Prim

“De rezist cei patru ani
Şi la criza ce-o să fie,
Dau pomană la duşmani,
Retro fac, spre… Primărie!”

La felierea bugetului

Se munceşte să se facă
împărţirea-n mod plăcut,
Ce primim e-un mare DACĂ.
CUM? .. .Rămâne de văzut!

Unii români se-ntorc la vatră

Democraţia ne-a drogat,
Dar vrem acasă neapărat
Şi n-ar fi rău, ca o poruncă:
Dă Doamne, bunul chef de muncă!

Criza gazului “Putin”
Diplomaţii s-au luptat
Gaz s-avem, că mă şi mir:
în calende n-au datat
Şi pe Sfântul Vladimir!

Şi celor trimişi la munca de jos li se poate pretinde să se situeze la înălţimea cerinţelor.

Categori - citeste on line: revista spinul  | Tags: ,  | Comments off