Pentru concursul anual am reţinut următoarele epigrame:
Mioritică
La români eu văd, se poate,
Şi în lume-i unic caz,
Dacă cui pe cui se scoate,
Facem haz şi de necaz!
Ca ardelean
Cu maturitate,
Cuget bine şi vă spun:
Cui pe cui se scoate,
Dacă n-ai un “cleşte” bun!
Intrebare
Analist modest,
Mă gândesc, se poate,
“Cui pe cui se scoate”,
Dar şi “CUI PRODEST”?!
Gh. Constantinescu, Braşov
Soluţie
Tare pârnăiaşul Nae,
Incântat de gestul lui,
Ca să iasă din pârnae
Şi-a înfipt în cap un cui.
Perseverenţă de demnitar
Contestaţi mereu de gloată,
Ţin ca vita de proţap,
Mulţi ar vrea din post să-i scoată,
Dar sunt prea… bătuţi în cap.
Lupta pentru putere
Un partid, mizând că “poate”,
Se înfige – ca un cui,
Vine ait partid şi-l scoale
Şi se vâră-n locul lui.
Constantin Cristian, Galaţi
Cheful
Când bea, i-e rău, cum să vă spui,
El zace-o zi sau două, poate,
Şi-ar pune omul “pofta-n cui”,
Dar “cuiul, (vai), pe cui se scoate”!
Unuia care se droghează
Clar motiva, cu minte trează,
In unul dintre monologuri,
Că permanent el se droghează,
Doar, doar va mai uita de droguri.
Pecetea răului
Trecătoare-n lume-s toate,
Dar în sinea mea îngân:
Chiar de “cui pe cui se scoate”,
Dar amprentele-i rămân!
Vasile Larco, Iaşi
Cugetare
Stă vecinul şi socoate
Lângă-un păhărel de prune:
Dacă cui pe cui se scoate,
Cleştele la ce sunt bune?
Cui pe cui se scoate
La masă, cu-o sticluţă-n mână,
Turna de zor în ritm acerb…
– Ce faci, Costele, cu-a bătrână!
– Nimic, verific un proverb!
