Arhiva pentru » 2009 «

November 08th, 2009 | Scriitor:

Luptă inegală

Prost moment de guvernare
Işi alese Boc; explic:
Criza e atât de mare,
Dânsul e atât de mic…

Gripa prostească

Mass-media răsună
De-un zvon incandescent:
Prostia e imună
La orice tratament.

Cireaşă de pe meci

Cât “miticii” au cravaşa
Şi conduc campionatul,
Numai dânşii iau cireaşă
Şi din tort rămâne… blatul.

Oda Revoluţiei din 1989

Cinstim mişcare-aci de faţă
Ce are un adânc ecou
Incât şi azi găseşti pe piaţă,
Oricând, un titlu de erou.

Epitaful reformei româneşti

Zace-aici de-o vreme bună
Bântuind, reforma şchioapă…
La alegeri iese-o lună,
Patru ani reintră-n groapă.

Oratorul

Tip cuprins de logoree,
Cu limbajul elevat
Ce dezvoltă o idee
La nivelul de tratat.

Rechinul

Prin ocean, pe fund, odată,
Povestind de dumnealui,
Ganguri o “caşaloată”:
– Răpitor ca dânsul nu-i!

Reţeta

E-o hârtie mâzgălită,
Conţinând pastile-un vraf,
Bat în lemn, dacă-i greşită
E-nceput de epitaf.

Vacanţa la Mamaia

Găseşti fitoşi din lumea nouă
Ce în vacanţă-i evident,
Cu fizicul o lună, două.
Cu intelectul.. .permanent.

Ioan Fîrte Adi

BOGĂŢIE
Dacă s-ar plăti toate visele irosite cred că
aş fi cel mai bogat om al planetei.

Categori - citeste on line: revista spinul  | Comments off
November 08th, 2009 | Scriitor:

MIRCEA MICLE
-75-

Indelungata activitate asiduă, creatoare, a colegului şi prietenului nostru a fost diversificată în varii domenii: inginer de înaltă specializare, profesor universitar, iar ultima parte a vieţii a închinat-o creaţiei literare, în speţă epigrama. Pentru autor epigrama este un hoby, creând sute de epigrame şi catrene pe
care le-a publicat în diverse ziare şi reviste, în antologii colective, iar în acest an aniversar a publicat volumul In slujba reginei… epigrama.
Este strădania unui împătimit al creaţiei care se opune vieţii sociale ironizând subtil toate defectele umane. Perceptele morale transmise în creaţie poartă germenii unor filizofii (concepţii despre viaţă, societate şi fiinţa umană).
Realitatea este transfigurată artistic în epigramă cu toate atributele specifice genului. Mircea Micle scrie o epigramă de calitate prin care s-a făcut cunoscut miilor de cititori şi admiratori ai genului.
Este cunoscut în mişcarea epigramistă din ţară. Membru al Uniunii Epigramiştilor din România şi al Clubului “Spinul” din Baia Mare, a desfăşurat o bogată activitate notorie şi benefică, fiind prezent la manifestările artistice organizate de spinişti sau la festivalurile naţionale de epigramă. Toate le face în numele epigramei

La al poeziei bal,
Nu e o cenuşereasă,
Stă în lojă, nu în stal,
EPIGRAMA CEA ALEASĂ.

* * *

La această aniversare membrii Clubul! “Spinul” urează domnului Mircea Micle multă sănătate, împlinirea tuturor aspiraţiilor literare.

LA MULŢI ANI MIRCEA!

Categori - citeste on line: revista spinul  | Comments off
November 08th, 2009 | Scriitor:

Ginecologul

Lui, doar, Domnu-i hărăzi
Cu puterea sa măreaţă,
Ca sa vadă intr-o zi
Câte mulţi nu văd o viaţă.

Nora

Tipa cu o viaţă acră –
Se hrăneşte cu verdeaţă –
Căreia, pe lângă soacră,
Criza-i pare o dulceaţă.

Ioan Firte Adi

Agronomul deputat

In genunchi a stat sub boltă
Să se roage de recoltă,
Dar acuma omul este
Deputat cu trei… neveste.

Apropo de nepotism

Iar şi-a promovat nepotul
Să ne facă zile-amare,
Căci aşa e idiotul,
Când ajunge şi el mare.
Nistor I. Bud

Iubirile ştiute

Când „Iubirile ştiute”
Suni pe-atâtea file-aduse,
Câte oare-s cele-avute,
Dar nespuse?

Mihai Baicu-Capu

Jurământul medicilor
Aceia care au jurat
Cu “patriarhul” HIPOCRAT,
Acuma spun că tare au greşit,
Căci n-a fost ca ei – (H)IPOCRIT!

Sfat către părinte

Cu copii poartă-te frumos,
Căci, de nu le eşti de vreun folos,
Işi arată de îndată stilul
Şi-ţi aleg cam prea departe-azilul!

Mircea Micle.

Ne ardem cu…guvernarea agriculturii

Cultura de miniştri creşte,
Corect să ţină „sub control”
Cum pronia ne potopeşte,
Dar nu ne scapă de pârjol…

Norocul

Un infam dorit prosteşte,
Care intră şi prin dos,
Unde e, dar şi lipseşte:
La fălos spre… mai fălos.

Ioan Şiman

DEVIZĂ
Să nu te plângi niciodată de ce ţi-a oferit soarta; întreabă-te, mai degrabă, ce ai reuşit tu sâ-i smulgi!

Categori - citeste on line: revista spinul  | Comments off