Arhiva pentru December 29th, 2009

December 29th, 2009 | Scriitor:

PLUGUŞOR PENTRU EPIGRAMIŞTI

Aho, aho, din Baia Mare,
De la “SPIN” fac o urare
Pentru toţi confraţii mei
Ce trag poante din condei;
Spre Republica Moldova
Geamănă ne este slova;
Trec şi Prutul să apuc
O urare-n Iaşi s-aduc,
Nu îi uit pe brăileni,
Pe tulceni şi gălăţeni,
Pluguşoru-i an de an.
Din Moldova lui Ştefan,
Obicei pentru urare
Unde poanta-i cea mai tare.
Ia mânaţi la rime măi,
Tot aşa, mereu, flăcăi,
Hăi, hăi!

Mai urez la craioveni
Ce au “CUGET” de olteni,
La Piteşti şi Târgu-Jiu,
Pe la cei de la Sibiu,
Vâlcea, Argeşul au haz,
Iar ca plată vreau un praz,
De le place-a mea urare
Vrem din nou colaborare;
Iar Buzăul ce-i pe val
S-aibă iar un festival,
Şi la Caransebeş, frate,
Sunt talente-adevărate.
Haideţi dar, “spiniştii” mei
Să le-aducem din condei
Laude pentru ce scriu.
Mânaţi pixul bidiviu
Cu bici, poantă, vizitiu
Hăi, hăi,…

Musai să urez pe Iza
Ca să mai uităm şi criza,
“Pupezei” de la Vişeu
Ce adună în turneu
Talentaţii bănăţeni,
Pe clujeni şi bistriţeni,
In Prier primim cu fală
Şefi ce vin din capitală,
Ce-au trudit ani mulţi la rând
Şi-uite-acuma apărând,
“EPIGRAMA” cea cu har
Ce-i la semicentenar.
Hai “Spinişti” faceţi urare
Epigramei de valoare
Pentru-a fi nepieritoare!
Să urăm ca într-un iureş
Toţi ce scriu din Maramureş
Şi s-avem cât mai mulţi fani
La anul şi la,..
MULŢI ANI

Viorica Găinăriu

Categori - citeste on line: revista spinul  | Comments off