DESPRE DRAGOSTE (II)

Femeia credincioasă

Nurii ei m-au ispitit
Şi la rugămintea mea,
S-a-nchinat şi mi-a şoptit:
Facă-se şi voia ta!

Cu femeile

Să fii atent şi reţinut,
Un sfat ce-n minte să-ţi rămână,
In braţe dacă le-ai căzut,
Te vor avea mereu la mână.

Gh. Constantinescu, Braşov

Unui literat

Amicul meu, amic fidel.
Bârfit e azi în România,
De când s-a zis că poezia
Noptează deseori la el.

Conjugală

El e cobră, ea e cobră.
Legătura lor e sobră.
Ce-i apropie: destinul,
Sau, în primul rând, veninul?

George Corbu, Bucureşti

Unui holtei tomnatic

La vârsta asta să te-nsori?
Ce-ai căpiat? Mai bine mori.
Tu, donjuan, cu faimă proastă
Ce faci c-o singură nevastă?

Ion Cuzuioc, Chişinău

Discreţie

Nevasta i-a născut o fată
Ce seamănă c-un bun amic,
Dar n-o să ştie cine-i tată…
Căci barza are ciocul mic.

Inger şi demon

I-am fost un înger păzitor,
Dar, ca venin să-mi toarne,
Ea drac m-a vrut în dormitor…
Şi-acum am două coarne.

Mihai Frunză, Brăila

Dialog în noaptea nunţii

“Am să-ţi pun o întrebare
Fiindcă azi îi este locul:
Eşti, Mărie, fată Mare?”
„Apăi… cum ţi-o fi norocul!”

Pe o bancă în parc

Rezolvând nişte etape
Doar o palmă-i mai desparte,
El, se vrea tot mai aproape,
Ea, că merge prea departe.

Petre Gigea-Gorun

(Din voi. “Armele lui Cupidon “)

PROSTUL

Ca să tacă are-un rost:
Dă impresia că-i prost;
De vorbeşte în efluviu,
Risipeşte orice dubiu.

ROSTUL PROSTULUI

Şi acela care-i prost
Are-n lumea-aceasta-un rost:
Să arate singurel
Că sunt proşti mai mari ca el.

PROSTUL ÎNGÂMFAT
La un prost, o ştim prea bine,
Ingâmfarea are-un rol:
Ca să fie plin de sine,
Ca butoiul gol.

MAMA PROŞTILOR

Cei cu căpăţâna vidă
Demografic, au un spor,
C-au noroc cu mama lor:
Totdeauna e gravidă!

PROSTIA ŞI FUDULIA

Nu ştiu cum de fudulia
Se-nsoţeşte cu prostia,
Rost prostiei nu-i găseşti,
Fudulia… o găteşti!

ŞMECHERUL

“Prostia şi domnia se plăteşte”,
Dar, el, această lege-o ocoleşte
Şi face ca prostia să slujească Domniei,
sigur, fară s-o plătească!

PROSTIA

Ar avea imens succes
Şi-ar aduce un pogres,
Devenind rentabilă,
De-ar fi impozabilă.

INCULTUL ÎNGÂMFAT

Are-o mult prea mare vină
Că se crede elevat,
Ştie-o limbă chiar străină,
Româneşte, dar… stricat.

SNOBUL

Unul care este snob
Nu e al românei rob,
Zice despre fosa septică
Nonşalant, că-i sceptică!

Mircea Micle

LIPSA UMORULUI
Dacă nu ar exista umorul, bătrâneţea cea morocănoasă ar începe încă din adolescenţă.

Ce ţi-e şi cu epigramiştii ăştia!

La tabăra de creaţie de la Ocoliş s-au făcut… de râs, de-au râs în hohote toţi scriitorii prezenţi

Hotărât lucru, epigramiştii grupaţi în jurul Clubului “Spinul” sunt chiar epigramişti. Unii de talie naţională. Dovadă prezenţa lor constantă în publicaţiile de profil sau în ziarele locale, încetul cu încetul, ei resurecţionează epigrama, scoţând-o din rolul de Cenuşăreasă a literelor, la loc de cinste printre suratele genurilor literare mai cunoscute: poezia, proza, dramaturgia, “Spiniştii” de azi, înţeapă vindecător, cum la nunţi strigăturile sau cimiliturile de un ironism sfichiuitor, usturor, la adresa unor metehne ale membrilor comunităţii, lucru care duce, în final, poate, la corectarea comportamenteleor socio-culturale ale celor pedepsiţi cu arma tandră a catrenelor. Azi epigrama cu “cravată”, vizează tarele unor realităţi socio-politice, în speranţa corectării unei lumi ce-şi iese din matcă. în acest sens, epigramiştii sunt nişte doctori de suflete. Aşa fac şi cei de la “Spinul”. Şedinţă de şedinţă sau în numerele “Spinului” (iată ajuns la numărul 15), membrii Clubului iau în râs problemele stringente ale zilei. Nu iartă pe nimeni: parlamentari dubioşi, afacerişti, veleitari într-ale scrisului sau probleme casnice.
La Ocoliş au stârnit hohote de râs printre scriitorii prezenţi. Nu-i uşor lucru să te “produci” printre cei mai valoroşi oameni ai condeiului din judeţ şi din ţară, cu epigrame. De aceea prezenţa lor a fost benefică, o adevărată baie de voie bună, unde umorul de calitate a fost la ordinea zilei. Indiferent că au citit: Romulus Filip, Ioan Şiman, Viorica Găinariu, Adi Fârte, Mircea Miele, Nistor Bud, Aurelia Velea, Mihai Baicu-Capu, Vasile Ţincaş… umorul a fost la el acasă şi printre scriitori. S-au făcut de râs, adică ne-au făcut să râdem. Ave!
Ion Burnar, poet

Plapuma românului

C-aşa-i românul
Tot românul nostru are
O meteahnă reputată:
Plapuma, oricât de mare,
Nu-i ajunge niciodată.

Ioan Farte Adi

Când să te bucuri (surpriză)

Odihnă vrei, ţi se cuvine,
Dar plapuma (doar n-ai pierdut-o?)
Găseşti, când te-ai întinde bine,
Că un confrate… ţi-a vândut-o!

Ioan Şiman

„Plapuma” la români

Acoperiţi pe patru ani,
Parlamentarii nu-s de vină,
Credeam că nu mai mint pe bani…
Din asta ei îşi fac… cortină.

Viorica Găinariu

Sfat unui hrăpăreţ

Intinde-să atât
Cât plapuma-i permite,
Ca astfel să evite
O funie la gât!

Mircea Micle