PORCUL ŞI MISTREŢUL
Un porc ce nu s-a menţinut stăpân
La teica din ograda părintească,
S-a dus aiurea să-şi găsească
Un smoc de mac, de cânepă sau fân.
„Am fost naintea ta recunoscut!”
I-a grohăit mistreţul din cărare,
Scăpat de vânători cu-o tolbă-n care
A dat de bunătăţi şi-i vesel, c-a băut.
Domesticul, sălbăticiunii-i zice:
„ E fără noimă lumea-n cap, amice,
Când patimile n-au hotar, socot… ”
Mistreţul îi mai grohăie o dată:
„ O lume ce-i din veci-de veci
drogată
Ambrozie vrea, nu şi antidot!”
EPIGRAMA – MĂR CU TÂLC
Grădina raiului mai e ispită,
Adami şi Eve-n tihnă s-au prăsit,
Ca mărul, epigrama-i fruct oprit,
Dar indrăzneţii-şi fac „ afacere
vestită “.
In breasla lor, românii, îşi dedică
Frumoase fructe, după sex şi har,
Şi ies, cu haz, din cadrul bugetar,
Cu gust aparte, prompt la o adică…
La pomul lăudat, ca în zicală,
E loc de traistă nudă sau cu fală
Şi nu se lasă nimeni oţărât.
Da-n toamne multe face-şi loc o
frică:
Ai vrea s-apuci, ca o plăcere mică,
Un măr de Bucureşti… să-ţi stea
în gât!
Nu înseamnă că, dacă te-ai ars încercând să rezolvi o problemă, implicit ai fost şi un
pârlit.
Un cuplu “ideal”
Vulpoiul lâncezeşte,
Consoarta păcăleşte…
Interviu
– Doamnă, soţul dumneavoastră este un mare artist, desigur are şi nişte capricii, ce părere aveţi?
– Despre ce?!
– Despre capriciile lui…
– A… nicio problemă. El cu ale lui, eu cu ale mele.
Ioan Şiman