DIALOG CU VIP-uri

-Strânge-ţi, voi, picioarele!
E puţinul ce-l vreau eu.
-Dară, zic, fecioarele,
Pentru noi e cel mai greu.
DIN NOU ALEGERI

Câmpu-i verde, verde-i tot,
Veseli, noi muncim cu spor,
Baiu-i că de-atâta zor,
Iar ne-alegem cu-n netot.
TRISTEŢE

Mult of am putut s-adun
Dacă am ajuns să spun:
Ţara şi-omul n-are somn
Când ajunge porcul domn!!!
ACEEAŞI DILEMĂ

Vă întreb, nu dau cu parul,
Cum de şefii au de toate,
Drepturi, bani, chiar peste poate
Iar sărmanii cu amarul?
TOT PROMISIUNE

Dacă-l aud , se înţelege
Că-mi vine-o vorbă la-ndemână,
E clar şi ăst’ o să rămână
Tot la ”vom face şi vom drege”.

O şedinţă extraordinară

Pe 6 iulie 2004 ne-am adunat, după telefoanele date de Dl. Şiman, din nou, sau poate: iarăşi la renumitul local „Butoiaş”, ocazie cu care au mai răspuns la telefon doar domnii: Bud, Filip, Mihai, Şiman şi subsemnatul. Vremea era atât de încinsă că numai domnul Mihai s-a mai putut abţine să nu bea o bere, ceilalţi… cu toate că, spre sfârşitul întâlnirii noastre, peste noi au venit şi câteva ropote de ploaie, care i-a răcorit şi pe acei care n-au ajuns la mult râvnita halbă cu bere, băutură care nu prea stinge ea setea, dar are meritul că după ’89 se serveşte şi rece. La această întrunire ne-am văzut cu cunoştinţa noastră mai veche, chelnerul, care după grimasa făcută, ne-a dat de înţeles că şi el ne recunoaşte. Ce mai, oamenii veniţi de la băi, l-am numit pe domnul Filip, altul după un efort îndelungat care s-a materializat într-o carte de referinţă, ultimele lui succese în silvicultura românească, dar şi pentru învăţământul de profil, ori pentru cultura generală. Este vorba despre prodigioasa muncă intelectuală şi profesională a domnului ing. Bud Nistor. O perioadă mai lejeră în domeniul socio-intelectualităţii pentru domnul ing. Mihai, dar fără pauză la masa de scris şi ceva mai stresantă pentru domnul Şiman, care în afară de treburile impuse, mai trebuie să „pertracteze” cu unii reprezentanţi ai presei pentru a ne publica „roadele producţiei” , dar şi strângerea, şi “cizelarea” acestor materiale. În schimb eu sânt de patru zile în concediu, şi evident că de atunci sarcinile şcolare s-au estompat. Vedeţi câte poveşti nu s-au spus? Norocul domnului Şiman a fost c-a sosit puţin mai devreme şi a apucat să-şi aranjeze şi pune la punct materialul ce urma să-l avem în lucru, să-l definitiveze, deoarece avea şi domnia sa destule altele de povestit şi de comunicat. Bunăoară un profesor universitar din Iaşi, a făcut o enciclopedie a epigramei sau o racolare a celor mai bune epigrame ale fiecărui epigramist cunoscut din ţară. Dintre acestea se vor publica doar una de fiecare persoană. Astfel a adunat 300 de epigrame într-o carte, în care spre fala noastră, este „prins” şi domnul ing. Micle şi prof. Şiman. Preţul cărţii este circa 100.000 de lei şi se numeşte chiar aşa UNA BUNĂ. Întrebarea era câte bucăţi să comandăm din acest volum? S-au mai vehiculat, cu această ocazie, şi alte idei, alte vorbe, vorbele care a pus cele mai multe probleme, s-a dovedit a fi convocarea următoarei întruniri cenacliere la Fersig, la casa de vară a domnului prof. Filip. Cu o astfel de ocazie, în care domnia sa ne va prezenta roadele muncii sale extraintelectuale, cu prioritate cele gospodăreşti, dar şi acele la care am putea să-l şi apreciem cu una sau două margarete, (ori poate cu urzici). Printre aceste preocupări există şi una care se referă la modalităţile de-a face “zeama de prune”, cireşe sau alte “ingrediente”, că pe ce-a de vişine e greu de-o apreciat proaspătă. Modalitatea de deplasare şi contribuţia fiecăruia, în versiunea desfăşurării cenaclului la Fersig, a rămas tot în sarcina domnului preşedinte Şiman care are plăcerea, cu această ocazie, să-şi şi hrănească colaboratorii. Aşa, da preşedinte. Să ne trăiască!
Ca să ne fie apreciate şi discuţiile, că munca ne-a fost rodnică, s-au pornit câteva valuri de ploi scurte, cărora meteorologii le spun averse şi care mai înseamnă şi belşug dacă-s fără gheaţă. Aşa că toate cele hotărâte au rămas bătute-n cuie, prilej cu care domnul Filip mi-a adus aminte de alte “cuie” din alte vizite, bunăoară tot aici la Fersig concepute. Cu bucuria revederii, a deşertării poveştilor fiecăruia, a împlinirii, ne-am despărţit de acest locaş primitor pentru noi, (cât am stat noi în şedinţă, chelnerul n-a mai avut alţi clienţi) cu gândul la următoarea întâlnire.
Când scriu aceste rânduri, primele epigrame din cele avizate în această şedinţă au fost publicate deja în „Graiul Maramureşului” de joi 17 iunie 2004.

Încă o şedinţă de creaţie în locaţia
“Butoiaşul cu bere”

M-am grăbit să vă anunţ că domnul chelner care “ia comenzile de consumaţie” când se adună membrii Clubului “Spinul” şi le urează ”poftă bună”, n-a murit încă, după cum credeam cu toţii, citind jălania lui de la precedenta “Şedinţă ordinară”. Şedinţă convocată de Şiman, dar la care ceilalţi cenaclieri n-au fost de acord să folosească termenul mai sus scris, deoarece, dacă tot am făcut revoluţia(care revoluţie, unde-i revoluţia?) măcar să ne exprimăm altfel nu ca ăia…Unii, prin epigramele de care amintea şi domnul chelner în excursul său de nemulţumire din precedenta şedinţă, catalogau de drept, ca să nu spunem de proşti, mai limitată mental această breaslă. Dar să nu ne adormim spiritele cu judecăţi dinainte fabricate şi care mai sunt şi ale altora.
Chelnerul nostru care încercase oarecum direct până în acest moment să ne sugereze că bacşişul face parte din profesia lui, acum şi-a stabilit o tactică şi a trecut la o altă fază. Este vorba de chestia aia care-i zice “bate şaua”. Cu zâmbetul său caracteristic, chinuit de grimasa lipsei noastre de largheţe la mână, ne-a luat în primire: “Aceiaşi comandă?”. Bine că n-a şi menţionat că-i veche de-un an(câtă lipsă deimaginaţie la literaţii ăştia), acum părea foarte bine dispus (cred că eram primii lui consumatori din acea zi) şi discret ne-a lăsat în pace să ne dezbatem problemele ordinare care le aveam.
Domnule să nu-ţi vină să crezi, tipul era un diplomat abil! Totuşi în conversaţiile purtate cu alţi consumatori se purta mai “nuanţat”(Au intrat doi inşi care, spuneau ei că reparau drumul. De ce-l reparau în “Butoiaşul cu bere” n-am înţeles, deoarece drumul care domniile lor trebuiau să-l repare, sau poate trebuiau să-l strice, era afară, nu în crâşmă.) Ei, ăstora, pentru ai linişti, că ei în momentul în care au zărit epigramiştii, crezând că-s ceva şefi, au vrut “ să dea colţul”, nedorind a ne strica “petrecerea”. Chelnerul i-a liniştit cu multă vervă: “Nu vă alarmaţi, domnilor, sunt nişte oameni în vârstă, bolnavi. Ei zic că vin aici să se liniştească, dar nu-i bine de crezut tot ce se spune”. “Dar ce boli au ăştia?” întreabă preventiv şi mucalit drumarul. “Nu te uita la vârstă că ştii şi tu că aia-i înşelătoare şi nici la bolile care ne pasc pe noi muritorii de rând, un reumatism, o osteoporoză, chestii de astea. Boala lor e gravă, e foarte gravă şi eu cred, sau poate numai sper, să nu se ia, domnule, să nu fie contagioasă, dar boala lor e una de “limbă”. “Vai de mine, strigă involuntar drumarul, şi noi bem cu aceleaşi halbe cu care au băut şi ei!”. “O Doamne, greu eşti de cap! Aici nu-i vorba de limba din gură, e vorba de Doamna Limbă română”. “Îmi spui mie că-s greu de cap şi acum vii şi-mi torni că-i bolnavă o doamnă, o doamnă română.Apoi doamna despre care zici că-i bolnavă, nu e aia din colţ? O arătă pe Găinariu, dacă-i bolnavă, de ce nu merge la medic? Dece umblă prin bufete? Ori nu-i asigurată la CAS şi poate face chetă?” “Dacă vrei să mai discut cu tine, nu mă enerva. Boala aceasta are alte manifestări. Fii atent, dar fii discret, nu căsca gura cum ţi-i boiul. Cum va citi unul dintre ei, spun că acesta-i rostul de se adună aici, să-şi citească, deci cum citeşte unul, cum toţi ceilalţi sar pe el şi-l corectează. Gândeşti că-s nişte copii care se prind unii pe alţii cu minciuna(s-a brodit că tocmai a citit unul Filip şi după ce toţi s-au exprimat, altul, unul Dragomir, din ideea prinsă de la Filip, a făcut o altă epigramă şi mai şi, ce chestie!) Acum înţelegi la ce se referă boala asta de dactile şi semne ortografice? Şi chestia se repetă identic cu fiecare, dar mă duc la ei.”
De fapt chelnerul văzuse că ne foiam să plecăm şi în asemenea cazuri…Văzând că ne “numărăm” buzunarele cu mâinile, nu cu degetele cum se obişnuieşte, îşi aruncă o pastilă îndelung preparată: “Lăsaţi, domnilor, fac eu cinste astăzi”.