Şedinţă deschisă
(cu toate că uşile şi geamurile erau închise)

Folosesc acest termen pentru a ne aduce aminte de zilele când “lecţiile deschise” erau la modă, chiar şi în armată gradatul dădea comanda:”faceţi ca mine”. Mă veţi apostrofa întrebându-mă ; “ce are Tanda cu Manda”. Are şi nu prea. Chestiile acestea, terminologia didactică s-a “îmbogăţit” cu cei mai războinici termeni uzuali, prin împlementarea “en gross” de termeni militari. La fiecare oră folosim: strategii şi logistică didactică, vorba vine, şi varii termeni militari sub crezul didactic al unora că au întrodus noutăţi în învăţământ. Dacă atâta pot Măriile Lor atâta avem. Dar pe mine nu mă deranjează militarizarea termenilor din învăţământ, “mi-a căzut fisa” şi am ajuns la aceste concluzii deoarece atât la lansarea cărţii“FILIPICELOR”, cât şi la lansarea revistei “SPINUL”, am constatat că nu ne prea ştim lăuda, vorbele sunt găunoase, îndoielnice, când încercăm să facem acest lucru. Atunci când făceam “lecţii deschise” toată lauda era înspre cel care preda. Alegerea profesorului respectiv, care v-a ţine “ora deschisă” trebuia să fie unul dintre cei mai buni la acea materie. Avea metodă, puteai uşor observa cum trebuie să lucrezi, pe ce să accentuezi lecţia, care sunt “răspunsurile” clasei etc. Practic îţi desfăşura, în prezenţa tuturor, toate fazele în care se putea greşi. În acest caz era normal că şi laudele colegilor excelau, şi acestea “cădeau” tot aşa pe faze, pe operaţii, dar erau şi “deschiderile şi dezvăluirile metodice” ale acelui care ţinea lecţia, se observa modul cum gândesc ceilalţi colegi şi prin analogie, toate acestea se transferau la elevi, sesizând imediat foma de percepere dar şi unde mai trebuie revizuită metoda de predare respectivă. Da, era o adevărată şcoală de predare, de învăţare, dar şi un prilej de-aţi lăuda sincer un coleg, prin ceea ce el ţi-a desluşit în acea expunere. La ultimile şedinţe ale cenaclului, cu toate că am avut realizări nemaipomenite, domnul Şiman şi-a lansat cartea, şi Filip a lansat o carte şi a sosit timpul să ne lansăm revista. Cu toate acestea parcă numai Domnul Bud a reuşit să pună “punctul pe I”. Lui i-a mai mers fantezia de-a pune în valoare, de-a preţui valoare realizărilor, pe care de altfel o vede fiecare că există, că am ajuns acel stadiu în care putem produce “carte şi reviste de epigrame”. Apoi Domnului Micle nu i-a fost acordată atenţia cuvenită de unii, pur şi simplu a fost bruiat, dar nici noi ceilalţi nu am excelat în cuvintele de laudă pe care le-am adresat celor care au muncit pentru a realiza: REVISTA.
De fapt noi umblăm cu “SPINUL” şi alţii ne bagă strâmbe. În acest 2006, cu toate că suntem la buricul lui martie, am reuşit să ţinem doar o şedinţă şi asta plictisitoare, celelalte au fost doar lansări şi omagii, cum mai sus le pomeneam, însă insuficient de laudative. Ideea aceasta mi-a sugerat-o, directorul Bibliotecii Judeţene, care s-a priceput să scoată în evidenţă ceea ce noi nu am reuşit îndeajuns. Din ce spunea dânsul, spornicia muncii noastre merită sprijinul total al domniei sale şi am înţeles că va face acest lucru în curând şi necondiţionat.
Vroiam să spun câteva vorbe despre domnul Bodnar Mihai care la Cenaclul Scriitorilor ce a avut loc la Baia Sprie a fost animatorul acestui cenaclu, foarte frumos condus de Domnia sa din stal, nu de la masa prezidiului. Azi, aici, dânsul a fost mai ruşinos ca o domnişoară. Poate că nu am avut atmosfera dorită. Am avut neşansa că au venit la sărbătoarea noastră unii atraşi de “pomene” şi nu de epigrame, noi fiind copleşiţi de “resturile” acelea. Am avut participarea şi plăcerea să-l avem printre noi pe domnul Andrei Fărcaş redactor al ziarului “Graiul Maramureşului”, omul care nu numai că ne-a făcut o prefaţă la revistă, dar prin grija lui se publică majoritatea epigramelor cenaclierilor în acel ziar. Biblioteca judeţeană a avut trei participanţi prezenţi în frunte cu directorul. Apoi ne-au făcut onoarea să fie prezente şi să ne susţină consoartele, care ne suportă în momentele în care numărăm silabele epigramelor. Manţionăm că la această lansare de revistă, au participat mulţi literaţi şi chiar persoane particulare care agrează genul acesta literar. De fapt nu cred sincer că agrează acest gen, dar când scriem epigrame ne considerăm de neatins şi după această boroboaţă mai şi glumim, mai şi râdem, atmosferă întradevăr agreată şi căutată de ori cine, mai ales în marasmul de minciuni pe care ni-le servesc sub formă de ziare sau telejurnale, cei ce ne conduc. Mă limitez să spun că lansarea revistei “SPINUL” a fos un eveniment cultural al judeţului nostru, lucru de care suntem mândri cu toţii. Baia Mare 6 martie 2006

Aşa cum poate am mai scris, nu era firesc ca să infiinţeze altcineva un Cenaclu Epigramistic şi umoristic decât cel ce l-a făcut, adică acel ce s-a născut în aprilie, Ioan Şiman. Prima dată a fost preşedinte că nu era altul, dar de vreo câţiva ani, mai facem şi alegeri şi dacă ne roagă frumos îl mai alegem pe câţiva ani până când ne ceartă el sau îl certăm noi. Anul trecut, neavând motivele mai sus enumerate, totul a decurs firesc, democratic. Atunci n-a dat de băut Şiman, ca să nu se spună că este corupţie la mijloc, dar anul acesta n-a mai existat nici-un impediment, ca de ziua Domniei Sale să-şi cinstească colegii şi să vadă de câtă preţuire se bucură în rândul epigramiştilor din cenaclu. Prima dată ne-am decis asupra localului. “Butoiaşul” nostru de legendă se pare c-a dat chix, aşa că ne-am propus un local mai aproape de sediu şi în final cel mai bun local de-a ne avea oaspeţi şi-a ne simţi bine, în această zi aniversară, s-a dovedit a fi tot sediul nostru, aşa că acolo am şi tras.
Ciudat dar ca niciodată nimeni n-a împuns pe nimeni…în vre-o epigramă, şi ca să se închee eventualele încercări de-a opera în acest sens, Şiman mi-a oferit mie cuvântul. Aşa face dânsul de fiecare dată când doreşte să boicoteze şedinţele, mă pune să citesc eu “procesul scris”, pardon, verbal, al trecutei şedinţe. Se pare că ceva amintiri i-au fost zgândărite lui Şiman, auzind cele citite deoarece, dânsul a început să povestească de mine, şi să spună, ehehei…n-am aflat ce a dorit să spună deoarece, s-a prins repede Filip care l-a întrebat:
-Păi Ioane nu este ziua ta, e a lui Toma? Şi uite aşa marile dezvăluiri s-au încheiat înainte de-a fi denunţate. Bucuria din această zi, a fost mai plină, deoarece a venit deja la această şedinţă şi domnişoara profesoară Elena Hendrea, care a mai împrospătat vârsta cenaclierilor. Un lucru mai nedorit a fost, că fiecare cenaclier a venit pe rând şi nu la ora la care trebuia, de aceea pe când s-au încins spiritele, schimbul care ne scoate afară din locaţia cenaclului, ne fila pe geamuri dacă ne retragem sau nu. Ne-am bucurat de prezenţa domnului Bud care a fost încercat în sănătate, şi
aşa au mai venit Micle, Bodnar, Mureşan, Găinariu, că pe ceilalţi i-am numit deja.
După frumoasele cuvinte adresate de fiecare sărbătoritului, s-a trecut la teme concrete. Concursul “Zâmbete-n Prier” care are loc în Vişeu în data de 13 aprilie orele 13. Tacit s-a stabilit că se poate merge şi mai devreme înspre Vişeu, ca să se poată face o mai bună cunoaştere a concurenţilor.
Epigramistul Fârte a procurat un microbuz în care au încăput epigramiştii “Spinului” şi chiar şi inspectorul de la cultură Domnul Scheianu. În juriul care a apreciat calitatea epigramelor, în afară de G. Corbu, Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România şi preşedinte al juriului, a fost cuplat şi L.Perţa ca gazdă, şi a mai fost invitat şi Şiman, din partea Cenaclului “Spinul” din Baia Mare. Unii spun că a fost o onoare, dar alţii zic că nu doreau ca Şiman, alături de ceilalţi “şpinoşi” să ia toate premiile. A fost cum a fost, păcat că domnişoara Hendrea n-a avut curajul să intre-n “în foc”, dar şi aşa cam ce s-a putut lua, strângătorii “Spinului” au făcut-o. Un premiu trei doamnei Găinariu, două premii pentru volume de epigrame şi….celelalte erau promise deja altora.
Acum te uiţi afară şi observi că natura a explodat şi se poate ieşi la talie, dar în 13 cine a avut palton pe el s-a bucurat de căldura lui. Apoi a mai şi plouat… nu numai cu premii. Cu ocazia aceasta am trecut şi peste sărbătorile pascale şi ca să nu se termine sărbătorile, că tare mult ne place a sărbători, o vom sărbători-o pe Aurelia, una dintre epigramistele cele mai sârguincioase şi sperăm că nu v-a dura mult şi va culege şi roadele acestei munci intelectuale şi atât de mult dorite în stăruinţele domniei sale. Dânsa este o epigramistă care a reuşit să mai rupă din aerul cazon de început al cenaclierilor, permiţând şi câte un respiro între două epigrame nereuşite, şi uneori cuplarea discuţiilor şi pe direcţii neîncercate până atunci. Doamne cât de serioşi eram pe atunci şi sobri şi neînţepaţi. Cu dânsa s-a făcut o oarecare destindere, cenaclul nostru devenind mult mai familiar. Acestea fiind zise îi urăm doamnei zile bune, sănătate şi bucurii nenumărate, epigrame numărate printre cele reuşite.
Cu aleasă preţuire Toma G. Rocneanu

Întâlnirea SPINIŞTILOR – fără şef
din 8 mai 2006
“Când pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe masă” . Poate nu se potriveşte proverbul sută la sută, şi nu pentru faptul că a lipsit pisica – şeful, deoarece vârsta noastră nu ne permite să executăm asemenea elucubraţii. Deci începem cu prima absenţă a şefului. Dar, de ce să n-o spunem, singuri fiind, am făcut exact ce am vrut. Adică epigrame la tema ”dragoste cu năbădăi” , apoi Domnul Bud Nistor ne-a făcut un instructaj care s-au transformat în final, în alese cuvinte de felicitare pentru:
Doamna Aurelia Velea, care şi-a aniversat ziua de naştere.
La cuvintele frumoase ale Domnului Bud, s-au adăugat, rând pe rând, madrigalurile, catrenele sau epigramele celorlalţi cenaclieri care s-au străduit, prin ceea ce ei ştiu mai bine a face, adică epigrame, în care să pună multă simţire şi suflet. La acest moment au colaborat din plin, Domnul Mureşan Vasile, soţul doamnei Aurelia, cu o epigramă foarte bună, apoi s-a înscris domnul Bodnar care în afară de epigrame, ne-a mai adus încă un coleg nou Domnul ing Sorin Tănăsescu un om cu un talent deosebit în ale caricaturii şi care a prezentat schiţele viitoarelor caricaturi pentru revista Spinul. Am mai citit şi eu “epigramele de serviciu”, adică la tema “dragoste cu năbădăi”, apoi şi domnul Filip, după care domnul Bud a dat glas catrenelor omagiale făcute de
domnia sa pentru acest fericit eveniment. S-a permis fiecăruia să-şi etaleze munca şi laudele aduse sărbătoritei, în aşa fel ca Doamna Găinariu să rămână ultima deoarece ea a scris un poem foarte simţit, foarte bine “prins” care a impresionat asistenţa. Domnul Filip, după terminarea acestei desfăşurări de voie bună, după ce şi dânsul şi-a fructificat munca, de serviciu fiind, a înmânat buchetul de flori şi cadoul oferit cenaclierei. Peste acestea, Doamna Găinariu a mai înânat un buchet de flori, în nume personal. După aceste emoţionante momente, au intrat în funcţie aparatele de fotografiat. Ne-am pozat pe rând toţi cei care am fost prezenţi, şi am făcut o poză colectivă. Apoi ne-am apucat să muşcăm din bucatele sărbătoritei, care azi a avut …. cuţitul că pâinea a uitat s-o aducă. Lipsă acoperită de doamna Găinariu care ca un prâsnel a plecat, şi n-am terminat vorbele că s-a şi întors cu hleba. Atmosfera care s-a creiat a fost una deosebită, de fericire şi dacă unii n-au gustat din bucate, deoarece n-au terminat, încă, cu postul, a fost regretul lor. Nu întrebăm care. Bucatele au fost nu numai alese ci şi bune, iar de nu ne “bâzâiau” ezotericii ăştia, doamna Aurelia şi domnul Mureşan ar fi plecat cu mâinile în jeb. Nu-mi permit o cronică gastronomică, dar este necesar a enumera nu numai bunele bucate dar şi varietatea lor, multe dintre acestea, fiind specialităţi ale doamnei Aurelia. Rulade de carne cu şuncă, şniţele, costiţă, cârnăciurii pentru bere (mizilicul de altădată), etc. Rulade de caşcaval cu şuncă sau verdeţuri, salată de boeuf, saleuri, legume trufandale, salată, castraveţi, roşii etc. A curs votca, coniacul, şampania, berea, sucuri, ape minerale, etc. Deci vedeţi cât am fost de ocupaţi cu consumatul epigr…..acestei mese îmbelşugate.
De fiecare dată când ne despărţim, o facem regretând. Astăzi poate că mai mult ca altădată. Şi poate că era şi pentru ce.
Tangenţial aş mai spune ceva. Unii foarte vehement vorbesc despre “disputele” dintre generaţii. Astăzi celor prezenţi, generaţia matură, le-au rămas pe suflet o umbră deoarece nu ne-am aşteptat ca toţi membrii cenaclului din generaţia tânără să absenteze, cu atât mai mult cu cât fiecare a fost anunţat special şi evident că am avut promisiunea fiecăruia că v-a participa. Aceasta se pare că este prăpastia între generaţii. În timp ce unii ştiu ce înseamnă cuvântul dat, ceilalţi nu înţeleg greutatea şi responsabilitatea acestui act de onoare.
Tuturor sănătate şi viaţă lungă şi doamnei Aurelia fericire cu asupramăsură.