S-a stabilit în precedenta şedinţă a Clubului, să nu mai facem epigrame instantanee în timpul şedinţelor planificate, deoarece consumăm prea mult timp din cel afectat unei şedinţe şi este foarte neplăcut să stai cu “Jăndarii la uşă” cam aşa stau lucrurile la această probă şi mai suferă de frig, cursanţii care aşteaptă eliberarea sălii de cenaclu. Poate că n-am întârzia niciodată în mod curent, dar dacă observi că eşti aşteptat să pleci, creşte iritarea şi puterea de concentrare devine nulă. Nu doresc să spun cât de grozavi suntem noi “spinişti” dar atâta timp cât alţii se laudă cu noi, când pe uşă scrie “CENACLUL SCRIITORILOR” de ce avem senzaţia că cineva doreşte să ne scoată de aici, cu atât mai mult cu cât sunt destule săli goale la Casa de Cultură, pentru asemenea cursuri şi chiar în bibliotecă. Dacă nu se poate rezolva altcumva să schimbăm ziua, ora, dar ori ce om cu o judecată logică ştie că sub presiune numai Verdi se putea concentra. Noi nu suntem Verdi, dar nici nişte persoane chiar atât de mărunte pe care să le neglijeze fiecare.
Astăzi (12 XI 2007) ne-am adunat numai “de probă” , urmând ca în urma acestor dezbateri să decidem cum vom veni, respectiv dacă schimbăm datatele şedinţelor şi urmează să facem acest lucru, deoarece, epigramişti din Vişeu, cei care se considerau prieteni cu noi şi chiar judeţeni, aruncând cu vorbe slabe şi nu prea orientate către noi, care le-ar putea fi părinţi, în ori ce domeniu, mai puţin unul…. Se pare că numai noi i-am ţinut de prieteni, deoarece domniilor lor se ţin de şmecherii. Este vorba despre Concursurile-festivaluri care se ţin în Vişeu şi unde Perţa are grijă, ca atunci când citeşte ce şi cui urmează să acorde acele premii, să pună deoparte premiile cele mai grase pentru…ei. Am zis că se ţin de şmecherii deoarece ei în loc să plătească ziarului “Graiul Maramureşului” pentru publicitate, se folosesc de el ca propriul lor cotidian. Îşi laudă revista lor care este sublimă, dar nu o vede nimeni. De ce nu-şi publică minunatele lor realizări în mult botezata şi alduită revistă PUPĂZA. Pentru că unii bat din gură şi alţii fac socotelile cu folos. Am constatat că fac câte un număr numai pentru G. Corbu pentru ca dânsul să nu-i scoată din “Anale” epigramiştilor. Şi ca revista să nu fâşie trecând dintr-o mână în alta, se pune puţină pălăncă, cam atât cât un portbagaj de maşină.
Deci acesta era scopul :”dacă şi acuma se vor lua de noi”. Aflaţi că nu numai că s-au luat de noi, dar “umili” cum sunt ne-au spus că “de nu-i considerăm pe ei cei mai buni epigramişti din Maramureşul istoric, făcăleţul este-al nostru” . Modeşti cum ne ştim, prin epigramele trimise, domnul Adi Fârte i-a arătat persoanei că făcăleţul dumneaei suferă o mică redicţionare:inspre soţul domniei sale, domnul Şiman a răspuns atât de frumos lui Perţa că vă las pe dumneavoastră să citiţi singuri epigrama, şi lângă ei, Domnul Bud şi Domnul Micle le-au ţinut scutul de reflecţie a epigramelor înspre Vişău. Totuşi s-a dovedit nu numai la vişeoani şi la băimăreni că materia asta, chimia, nu este o materie uşoară, de aceea am rămas să facem ore suplimantare, când auzim pe Domnul preşedinte că ne întreabă: CARE A FOST TEMA OREI TRECUTE? Să fim iertaţi maiestre dar nu aţi uitat dece suntem aici?

Ca de fiecare dată, ne-am bucurat de încă o întâlnire a cenacliştilor spinişti în ziua de 26 noiembrie, când era scadenţa la finalizarea unor lucruri propuse de membrii clubului.
Primul şi cel mai important dintre acestea lucruri era redactarea revistei, finalizarea ei, operaţie care chiar dacă nu s-a terminat încă, era în faza de finisare şi poate ar fi fost terminată dacă…nu mai lipseau câteva materiale. Din acest punct de vedere trebuie felicitată conducerea tehnică a revistei care a reuşit ca acest Nr.8 să fie terminat în timp util, adică înainte de sărbătorile de iarnă, prilej de bucurie şi meditaţie pentru fiecare. Cu acest număr revista noastră “SPINUL” trece în al treelea an de fiinţare. Este un real succes al tuturor membrilor Clubului, cu atât mai mult cu cât, dintre atâtea persoane care şi-au “dorit” să devină epigramişti ai clubului nostru, au rămas doar următorii: Filip Romulus, Bodnar Mihai, Micle Mircea, Mureşan Vasile, Aurica Velea, Ţîncaş Vasile, Ioan Adi Fârte, Şiman Ioan, Bud Nistor, Viorica Găinariu şi Toma G. Rocneanu. Aceşti oameni au toate prezenţele la intruniri şi ale lor sunt toate succesele clubului nostru.
Întrunirea noastră a continuat cu citirea epigramelor realizate de fiecare membru al clubului, epigrame care au fost adunate de Domnul Filip, ele fiind baza de materiale a revistei următoare “Spinul Nr.9”, prima din anul care urmează. După ce s-au făcut retuşurile necesare, acolo unde a fost cazul, la epigramele citite şi supuse spre analiză tuturor membrilor Clubului, demersul evident că a stârnit şi discuţii la epigramele care s-a ivit ocazia. Domnul Şiman, preşedintele clubului, a dat citire corespondenţei primite în intervalul de timp trecut(în şedinţa trecută am primit de la Timişoara un adevărat curs de epigramistică), dintre materialele citite, cel mai important era cel trimis de Doamna Elis Râpeanu cu referire la Concursul de epigrame “Mircea Trifu”, concurs care se desfăşoară în fiecare lună ianuarie a fiecărui an şi este evaluat chiar de către Doamna doctor, care în final face analiza fiecărei epigrame trimise, cu îndreptările necesare. Tot ea stabileşte premianţii pentru primele trei locuri. Această analiză extrem de meticuloasă dă posibilitatea Domniei sale, şi apoi nouă tuturor, de-a constata valenţele actuale ale epigramelor şi evoluţia mai proaspetelor producţii ale fiecărui epigramist din ţară. Intradevăr este o evaluare profesională al acestui capitol de creaţie al Limbii Române la nivelul întregii ţări. Participă la acest concurs toţi epigramiştii din ţară şi dezbaterile pe marginea creaţiilor lor se regăsesc într-un volum născut din această activitate a Doamnei Dr. Elis Râpeanu care ajunge uneori la 2-300 de pagini, material care este analizat de cluburi şi de fiecare epigramist în parte. După actualele percepte ale învăţământului românesc, lucrarea aceasta este “Testul unic” de constatare şi evaluare a epigramei româneşti. Pentru acest concurs, la care participă toţi epigramiştii României, am primit ca temă de compunere A căzut(eventual)…pe gânduri.
Trecând peste latura tehnică a intrunirii, Clubul Spinul a sărbătorit cei 64 de ani împliniţi de subsemnatul, punct care a încheiat această liniştită şedinţă, probabil penultima din acest an.
Sărbători fericite!

Ca şi altădată, şi în acest an ne-am adunat pentru a încheia şirul şedinţelor noastre epigramistice.Din oficiu aceste şedinţe trebuie să fie agreabile, de bună dispunere, de bunăvoinţă. Am încheiat un an cu realizări remarcabile. Nu le reiterez încă odată deoarece am făcut acest lucru când s-au realizat ele, dovadă însemnările de mai înainte. Deci ne aşteptam la un adevărat aer sărbătoresc. Aşa am crezut … dar :după felicitările adresate colegului nostru, de către fiecare membru al clubului, pentru cartea de CATRENE recent editată, şi cu toate acestea, domnia sa, râvneşte să devină “epigramist”. După această euforie colectivă, am văzut şi ultimul număr al revistei realizate de noi, număr catalogat de directorul ei, domnul Filip Romulus :”ca o revistă cu mult mai reuşită ca celelalte” .specificând punctele în care dânsul consideră că aceasta este superioară sau mai bună decât celelalte numere ale revistei.Domnia sa face o referinţă specială, la calitatea noilor epigrame, la numărul lor destul de mare(a fost din ce alege), cât şi la alcătuirea propriu zisă a revistei. Dar… cam atât ne-a fost!
Ne-a luat în primire, pe rând, domnul preşedinte Şiman, care a început cu “micile” observaţii: Pe copertă există două greşeli la o singură epigramă, care se datorau… tehnoredactorului, ce momentan nu este printre noi. Păi cum altfel? Apoi mi-a venit mie rîndul să fiu “luat în primire”. Cum am “compus” o asemenea propoziţie care se înşiră pe 12 rânduri. Adevăr adevărat, dar(ziceam în gândul meu) de ce nu l-a observat pe Odobescu care are propoziţii uzuale de şase-şapte rânduri şi nu de puţine ori şi de 21 de rânduri, modalitate folosită în “Pseudo – cynegeticos”. Cu toate acestea este posibil, încă nu m-am gândit să studiez dintr-un asemenea punct de vedere o operă, fără a da vina pe Odobescu, dar sunt sigur că are şi propoziţii mai lungi, şi pe el nu la certat nimeni. Asta este întradevăr este o chestie, dar problema care eu mi-o pun mie, de unde mi-am făcut eu acest obicei. Ca ori ce amintire dragă, mi-am adus destul de repede aminte. În timpul cât scriu, respiraţie îmi este înfluenţată de cursivitatea scrisului şi îmbăcarea respectivei idei în acea propoziţie. Inspir aerul în piept în momentul în care mă apuc să scriu, şi pe când se termină răsuflarea, se întâmplă că se termină şi propoziţia. Veţi spune că aşa face fiecare. Exact, dar nu uitaţi că în tinereţe am fost cândva trombonistul Fanfarei Minere din Rodna. S-ar putea ca de atunci capacitatea pulmonară să se fi dezvoltat…mai mult ca a unui epigramist obişnuit. Deci până când se goleşte plămânul, rândurile cresc…şi cresc… exact până unde a spus domnul Şiman. Înţelegeţi şi dumneavoastră … de la trombon mi se trage!
Ei şi nu vreau să vă povestesc că, dacă mi-a acordat mie o bucată mai mare de timp pentru a mi se face observaţii, celorlalţi se pare că le-au ieşit mult mai bine virgulele. Deci îmblânzit, preşedintele nostru, ca ori ce tată iubitor, dar sever, ne-a obligat să facem pe loc câte-o epigramă-definiţie. Ne-am executat.Lucrăm…
Din ce ştiţi, când facem un cadou unei persoane, îi cumpărăm un obiect pe care noi ni l-am fi dorit. Nouă ne lipseşte. Aşa s-a brodit şi acum. Eu dacă n-am maşină am scris o epigramă despre automobil. Numai că, în grabă, la repezeală, mi-a ieşit automobilul, epigrama, defectă. După acestea discuţiile s-au destins şi am colindat colinda “O ce veste minunată”. Ciudat nu ne-am mai dat duşi. Parcă aşteptam ceva. Până acuma, la fiecare şedinţă s-a brodit a fii o aniversare a unuia sau a altuia. Acum totul a fost pe sec.
SĂRBĂTORI FERICITE CU SĂNĂTATE ŞI LA MULŢI ANI!!!
Baia Mare 12 decembrie 2007