După ce a trecut o perioadă atât de lungă de despărţiere a membrilor Clubului “Spinul”, că pe mine m-a prins dorul după ei, uite că a sosit 4 septembrie şi ne vom revedea, aşa cum ne dorim de altfel. N-am avut obişnuita răbdare să aştept respectiva oră 16 şi am ajuns mai devreme cu ceva. Am luat cheia şi m-am dus în camera cenaclului unde era un miros greu, miros de neaerisit, dar şi un frig barbar pentru o temperatură de +25gC care era afară. În aceste condiţii fiecare a “rămas” la talie, nu se justifica “aşteptatul” în cămaşa cu mânecuţe scurte. Sosirea mea mai devreme cu ceva, a avut motivarea faptului că în încăperea Cenaclului există un singur cuier, şi chiar şi acela-i pe partea opusă, a locului unde de regulă stau eu la cenaclu. Aşa că m-am gândit să-mi montez două cuie de cuiere pe dulapul din preajmă-mi, cuie pe care le voi folosi atunci când va fi cazul. Nu mi-am înştiinţat colegii de la Clubul Epigramiştilor, să nu-mi facă cine ştie ce epigrame pe această temă. Probabil că mi-or zice că ori unde umblu, mă duc să bat cuie. La Fersig la Filip am bătut cuie, aici de fapt nu le-am bătut, erau autoadezive, dar pe cine interesează acest lucru dacă-i “puşcă” epigrama.
Chestiunea este că a început şi anul şcolar 2006/2007, an care începe pentru cadrele didactice pe întâi septembrie. Aşa se cunoaşte din datele oficiale, în realitate toate cadrele didactice se aflau pe întreaga porţiune a lunii august, în şcoală. Examenele s-au terminat dar au început corigenţele, amânările, restanţele, examene care a înglobat o mare masă a cadrelor didactice. Din acest motiv, dar şi din altele, prezenţa efectivă în şcoli pe data de unu septembrie a fost slabă. Apoi este un lucru trist să începi un nou an şcolar în care nimeni să nu-ţi spună un “bun venit” de prezentare. Aşa s-a întâmplat şi în cenaclul nostru. Azi nu ne-a vizitat nici-o profesoară de limba rămână, de aceea poate că nici şedinţa noastră nu a avut emulaţia sentimentală scontată, raportată la trecuta “ieşire de la Fersig”.
Totuşi Domnul Şiman, preşedintele Cenaclului, fiind invitat la o “şedinţă de marcă a epigramiştilor din România”, activitate ce s-a desfăşurat la Brăila unde s-au întâlnit peste 200 de combatanţi ai acestui “hoby”, şi spune domnia sa că s-a simţit bine, a făcut multe cunoştinţe de nu le mai ţine minte, şi ne-a adus materiale ale unor epigramişti pentru a-l cunoaşte mai bine opera. Din aceste materiale ne-a solicitat să facem câte un rezumat de prezentare a autorului respectiv, pentru al face mai cunoscut, referat care se va dezbate în cadrul clubului nostru. Din cele povestite de Domnul Şiman reiese că noi stăm mai bine cu locaţia, adică faptul că există acest loc unde suntem agreaţi, şi că avem multe solicitări de reviste de epigrame, prin care ne solicită atât să ne abonăm la ele cât şi să le trimitem epigramele noastre pentru concursurile lor (al nostru v-a fi pe 15 septembrie cu tema –castane), dar şi pentru reviste. Am uitat să vă spun că absolut toţi doresc numai epigrame bune, dar unde-i acela care ne spune dacă acele epigrame sunt bune într-un context general, Este acest lucru destul de subiectiv şi care nu numai că este părtinitor dar nici nu este întradevăr ceea ce ni se prezintă a fi. Cu toate că Domnul Şiman ne-a adus epigrame deosebit de bune, unele de clasificat în istoria epigramei, s-a observat că dacă organizatorii au între concurenţi epigramişti cunoscuţi, de regulă nu aceştia sânt acei care pleacă cu mâna goală. Pentru “a nu bate apa în piuă”, la concursul de epigrame de la Brăila s-au preselectat epigramele care au fost apreciate ca bune. Pentru mine, din cele patru epigrame trimise, nici una nu şi-a aflat loc, nici măcar între cele preselectate. Citindu-ne în schimb epigramele premiate, acea care a luat primul loc, una dintre epigramele premiate avea o soră geamănă compusă de mine, dar….Nici altora nu le-a fost mai bine, ce să faci dacă şi Galaţiul şi Brăila au peste 200 de epigramişti şi concursurile epigramistice sunt atât de puţine. Cu toate că ştiam că este imposibil de obţinut acolo premii, ne-am confruntat şi noi cei 13 cu alţi 400. Printre epigramele preselectate s-au nimerit că au dobândit acest statut câte-o epigramă a Domnului Şiman şi una a Domnului Micle. Sunt sigur că Doamna Găinariu nu se gândeşte atât de mult la noi, ca şi colegi, cum se gândeşte la premii, dar noi ne-am gândit ca în 18 s-o sărbătorim la împlinirea vârstei de cincizeci ăi cinci de ani. De menţionat, cu regret, că nu toată lumea a adus materialele pentru viitoarea revistă, dar când vor vedea revista terminată, precis că vor întreba;”De ce nu sunt pe coperta I ?” Ne-a rămas să ne punem la copt “castanele” şi să se jurizeze materialele primite pentru Concursul SPINULUI pe această temă. Avem invitaţii pentru “a ne produce” la televiziunea AXA, la Sediul Asociaţiei Nevăzătorilor şi o altă invitaţie ispititoare, să lansăm o revistă la Ocolul Silvic BAIA SPRIE. Ca în ori ce societate care se respectă, nici la noi nu s-a decis încă nimic. Rămâne să se mai perctracteze unele date, amănunte şi altele. Întrucât EZOTERICII ne privesc galeş prin termopane, amintesc că au făcut act de prezenţă la această şedinţă: doamna Velea, domnul Bodnar, domnul Filip, domnul Micle Mircea şi domnul Bud Nistor care iar ne-a criticat…. statistic. A mai fost prezent şi cel ce scrie aceste scurte epistole. Rămâne să aşteptăm acel 15 apoi acel 18 după care ori aşeptăm altceva, ori nu vom mai aştepta nimic, că din câte ştim revista nu se poate face singură.
Cu bine Toma G. Rocneanu

Ca de fiecare dată când pornim de acasă şi astăzi ne-am făcut planuri de cum v-a decurge această întâlnire. Cu toate că în gândurile sale fiecare “o aranjează” frumos, întotdeauna “cel cel-şi bagă coada”, are şi partea lui de suspans. Fiecare cunoştea data acestei şedinţe, cu toate acestea, domnul Filip le-a reamintit telefonic ora şi ziua de întâlnire. Ar fi o remarcă: cu toate că este redactorul revistei SPINUL şi directorul ei, domnia sa este de-o gentileţe aparte, şi uneori ne e jenă nouă de câte ori roagă pe acei membri uituci, să aducă materialele necesare redactării revistei, materiale promise de fiecare …şi uneori uitate de toţi. Cred că fiecare îşi cunoaşte dorinţele şi îndeletnicirile şi ar trebui să facă acest pas din proprie iniţiativă.
Trecând peste acest episod cu repetiţie frecventă, azi 18 septembrie era ziua în care, trebuia s-o sărbătorim pe doamna Viorica Găinariu care a împlinit 55 de ani şi cu aplombul dânsei, cu acea insistenţă uneori enervantă la o temă dată, a adus poate cele mai multe premii şi diplome în numele Clubului nostru, datorită hărniciei şi acribiei sale, care poate nouă să ne fi părut mai agasante, dar la alte “case”, cum ar fi Vişeul, Brăila, Buzăul să fie considerate normale. Trebuie să menţionez că noi încă nu ne-am gândit să-i dăm o diplomă, cu toate că ar fi fost îndreptăţit acest lucru, şi ar fi posibil ca la aniversarea de cinci ani a existenţei revistei noastre, să trecem şi peste acest handicap de-a ne realiza şi unele diplome proprii, pe care tot domnul Ardelean ni le poate face.
La începutul acestei şedinţe aniversare, sala Cenaclului arăta ca un câmp de manguste, animalele acelea simpatice care se ridică pe lăbuţele din spate şi-şi urmăresc duşmanii. Şi capetele noastre oscilau ca nişte radare, dar nu aşteptam duşmanii ci pe domnul preşedinte care numai nu dădea Domnul să sosească, cu toate că de acasă plecase. Domnul Bud Nistor, senator de drept al acestui Club, a considerat că este de datoria sa să “pornească” lucrările acestei întâlniri şi mi-a dat mie cuvântul, eu care de această dată aveam pregătite trei tipuri de materiale: deoarece deţin “procesele verbale” ale şedinţelor care s-au adunat la circa 60 de pagini A-4, din care doresc să scot o carte despre existenţa acestui club, dacă fiecare membru, îmi va da un scurt curriculum vitae cu poză. Am solicitat acest lucru, pentru a umaniza puţin crezul unor persoane din afara clubului care nu ne cunosc numai prin epigrame, să vadă că în viaţa de toate zilele, avem cu totul alte preocupări şi licenţe, să ne intregească imaginile noastre personale ca oameni ai acestei societăţi. Propunerea a fost bine primită. Dintre cărţile pe care le-a primit domnul Şiman la Brăila pentru a cunoaşte oameni de valoare din domeniu, s-a nimerit ca Ştefan Lipca să
nu fie chiar ceea ce am crezut şi asta datorită faptului că “Versurile” şi Problemele cu..chiţibuş”, nu îndreptăţeau răspândirea cunoaşterii dânsului într-un areal mai mare decât era cunoscut. Şi după acest material am citit “ÎNTRODUCEREA” la viitoarea carte, moment în care a apărut şi domnul Şiman, dar numai până la geamul sediului, moment în care m-am oprit din citit, fază la care inexplicabil Şiman s-a întors şi a plecat. Eu m-am străduit să-mi termin lectura, preţ de o pagină, timp în care Şiman s-a întors, şi-a ocupat locul la masă şi a început să tragă tare pe noi, acei care folosim “sigla Spinului” la ziar fără al consulta. Ameninţările aveau şi o tentă de viitor. Un alt ziar local, INFORMAŢIA DE MARAMUREŞ, ne solicita epigrame dar după cum spunea domnul Şiman, numai sub sigla Clubului şi să nu încercăm să înfluenţăm cumva redactorii ziarului de acolo, deoarece ei nu vor ceda. S-a mai reluat cererile domnului Culicovschi pentru materialele şi banii necesari realizării acelei antologii de epigrame, cu concursul activ al fiecărui epigramist din ţară. Ni s-au împărţit “regulamentele” Uniunii Epigramiştilor din România, un material prin care ni se cere o subordonare benevolă a Clubului Spinul, domniilor lor, un document care mi-a întunecat sufletul, deoarece venea din vremurile pe care de 17 ani le considerăm apuse. M-am ataşat de acest club pentru prietenia care leagă personalităţile care au format acest club, pentru calitatea oamenilor şi nicidecum să fiu subordonatul “unora” care în funcţie de câţi membri vor avea în subordine, domniile lor, îşi vor face sedii, îşi vor angaja papiţele şi pe undeva noi, vom ajunge să le cerem lor voie să publicăm probabil ce “excelenţele” lor vor accepta. Mi-am spus părerea în şedinţă şi de nu se v-a putea altfel, atunci acesta v-a fi ultimul “proces verbal” scris de mine, fără să fiu “sancţionat” conform noului regulament. M-am săturat de câţi s-au folosit de munca şi viaţa mea în trecutul regim şi nu doresc să port o pălărie mai uzată ca “bună ziua”. Era bine dacă nici nu s-ar fi pomenit de această tendinţă de dominare într-o zi aniversară. Vă rog să vă uitaţi cu sinceritate în sufletul domniilor voastre şi gândiţi profund:”Cât din timpul considerat numai al vostru, în final a fost aşa. O să constataţi cu tristeţe că fiecare dintre noi am fost manipulaţi, cu sau fără intenţie întreaga noastră viaţă”. La ce mi-ar sluji că mă pun sub tutela unui organism pe care nu-l voi vedea niciodată, nu-mi va da nimic, dar mă oblig să-i îndeplinesc ordinele. La vârsta la care sunt am încetat a mă înregimenta undeva.
Am trecut şi peste asta şi preşedintele Şiman, emoţionat dar sigur pe el, prezintă parte din roadele muncii cenacliere ale Doamnei Găinariu, roade de care s-a bucurat dânsa dar şi clubul, prezentând ceea ce o caracterizează îndeosebi: spontaneitatea şi acribia în realizarea a tot ce şi-a propus. După această scurtă dar emoţionantă prezentare, i-a urat sănătate şi toate bune în continuare. I-a înmânat florile şi s-au sărutat. Doresc să spun că membri clubului împreună, au cumpărat un cadou şi flori, unii pentru a mai primi încă un pupic au venit cu florile personale.Frumos a vorbit domnul Bud Nistor şi neaşteptat de către noi domnul Fârte i-a scris o lungă urare versificată prin care a emoţionat întreaga asistenţă. Au prezentat epigrame la subiect şi foarte reuşite atât domnul Bodnar, Fârte dar şi doamna Velea. La felicitări s-a adăugat cele ale Doamnei Hendre care a adus şi materialele pentru revistă şi urmează cele ce le va trimite dânsa sau domnul Şiman la Culicovschi. Doamna Medan, mai relaxată ca altădată, avea “puiul” lângă ea, a făcut urările de vigoare şi cu toţii am trecut la ospăţ. În această privinţă trebuie să spun că Doamna Găinariu a cheltuit foarte mult şi nu numai bani şi muncă, ceea ce ne-a părut rău, şi spun acest lucru deoarece de câte ori vine câte-o sfântă sărbătoare, şi nevastă-mea intră în campanie. Nu ştiţi de câte ori i-am spus:”Dragă dacă tu te oboseşti atâta, când vom sărbători, cu cine voi sărbători dacă eşti frântă”. Acest postulat nu l-a respectat nici doamna Găinariu şi oboseala dânsei se vedea bine. Dar ceea ce pentru mine a fost o reală satisfacţie, doamna Găinariu şi-a trecut peste orgoliu propriu, şi vă imaginaţi, azi care nu este o zi oarecare pentru dânsa, şi-a cerut scuze, pentru INTERMEZZO de la Fersig. Acest lucru a fost un balsam pe sufletul meu, deoarece, aproape fiecare membru al acestui mic club a dovedit că PRIETENIA dintre noi este mai puternică decât regulamentul lui…peşte.Au fost momente minunate care n-au repetiţie şi care s-au consumat între noi. Câte ceva despre domnul Director Filip care cu politeţe-ai ştiută încerca să strângă materialele ce-au mai întârziat, a făcut tot ce a putut ca să ne simţim bine, nu ca Şiman care ne-a certat, şi o menţiune aparte pentru pălinca a cărui patron este tot domnul director, pălincă care după a treia ceşcuţă-mi puneam întrebarea în care parte a oraşului stau. Ştiind că o să-mi i-a mai mult timp ajunsul acasă, am plecat imediat după doamna Hendre împreună cu Denisa şi Gabi şi cred c-a fost prima dată când, n-am văzut mutre de izoterici.
La mulţi ani Doamnă Găinariu, La mulţi ani stimaţi colegi!

Fără epigrame
2 octombrie
După cât se vede, ne-am cam obişnuit cu sărbătoririle, cu concursurile, cu revistele altora, numai că activitatea noastră nu constă numai din aceste etape, concret ne-am afirmat sau nu în propriul nostru cenaclu, apoi mai este aspectul că uneori ni se tipăreau aceste epigrame în “Graiul Maramureşului” şi nu în ultimul rând în publicaţia a cărui autori suntem, revista SPINUL. Ca să nu trecem mai departe şi “Informaţia Maramureşului” şi-a inclus în plan publicarea unor epigrame ale Clubului nostru, dar după cîte s-a observat, în săptămâna trecută, şi poate că şi mai înainte, nu s-a citit nici-o epigramă la fostele întâlniri, nu s-a publicat nici-o epigramă în ziarele judeţene. Concluzia: se pare că ne-a luat valul, ne “omoară” gloria. Unii motivează că au trimis la diferite concursuri, care cu greu “scapă“ câte-o diplomă în afara judeţului, spre deosebire de sibieni care sunt mai corecţi şi nu permit participarea epigramiştilor proprii. În rest, şi în concursul nostru s-au înscris unii dintre colegi, ceea ce n-a dat o notă prea bună pentru organizatorii acestui concurs şi în urma dezbaterilor a reeşit că era mai bine văzut, dar şi mai apreciat acel concurs, dacă s-ar fi respectat aceste criterii dar şi dacă era înscris în programul de desfăşurare a “Sărbătorilor castanelor”. Ca să încheiem aceste lipsuri din munca noastră, ar fi bine de văzut că avem un material bogat pentru revistă, numai că cel primit de la alţii, este mai voluminos decât materialele de la proprii noştri epigramişti. Multe dintre aceste materiale vor ocupa spaţiul revistei SPINUL cu numărul 3. În acest context cred că trebuie respectate anumite proporţii între realizatorii revistei şi oaspeţi. Mai este încă o problemă, ca din cele 28 de pagini ale revistei, încluzind şi copertele să fie repartizate cât de cât pe persoane, că doar avem profesori de matematică care pot face “rapoarte şi proporţii” între cenaclişti. Conceperea unei reviste, presupune o varietate dar şi o bogăţie de materiale din care s-o realizezi. În acest context, domnul Şiman se luptă cu morile de vânt, cu atât mai mult cu cât trebuie să avem şi numărul patru în şpalt ca să poată fi scos în acest an. Or din nou ne lovim de acei care “uită” să prezinte materialele, apoi în ultimul timp şi “corectura s-a mai muiat”. Dacă unii dintre noi nu vor răspunde promt cerinţelor revistei, există întenţia de-a proceda ca doamna Florica Bud care în cartea domniei sale: “Billclintonienii” a lăsat pagini albe care “urmau să fie complectate de…”. Dacă nu vom putea ajunge la o soluţie mai bună, vom prelua şi noi aceste inovaţii spre cinstea celui care v-a avea numele şi caricatura pe o pagină goală. O ultimă observaţie ar fi că pentru colaboratorii externi, ar trebui să fie repartizate un anumit număr de pagini. Atâtea câte le putem aloca şi în funcţie de acestea să-i publicăm. S-a mai văzut ca un membru al cenaclului nostru să aibă doar câteva epigrame publicate în revistă, şi un colaborator extern o pagină. Ne punem fireasca întrebare: cu ce a contribuit respectivul la Revista noastră de îl cinstim atît de mult pe ei şi ne omitem pe noi? Tot despre aceşti colaboratori, bine ar fi ca întreg cenaclul să voteze acele persoane pe care urmează să le publicăm în revista noastră. Să aibă acordul tuturor, dacă ne înjumătăţesc spaţiul. Până acum am publicat numai oameni care ne-au făcut cinste şi oarecum au ridicat prestigiul revistei. Din acest număr se pare că se strecoară şi personaje care se vor bucura de publicitatea făcută de noi prin revista noastră şi beneficiază nu numai de suprafaţa mare a spaţiului alocat. Titlul acestei epistole a fost formulat de domnul Bodnar Mihai în trecuta şedinţă, deoarece dânsul a observat că de trei şedinţe nu se mai “ascultă şi repară” epigrame ale membrilor clubului nostru ci mai mult discutăm ce fac alţii, ce ordine dau alţii, unii chiar în revista noastră proprie.Am pus toate problemele care s-au ivit în această perioadă deoarece se pare că pe unii i-a obosit gloria sau cred că este mai bine să promovezi un străin decât un membru al Clubului nostru. Am scris cum am scris fiind convins că acest proces verbal nu-şi va afla nicăieri locul