Arhiva pentru April 24th, 2009

April 24th, 2009 | Scriitor:

Ţinută la data de 15 iunie 2004, a avut o prezenţă foarte slabă, frecvenţă care era susţinută doar de patru membrii ai cenaclului. S-ar fi putut motiva această frecvenţă slabă prin faptul că s-a brodit a avea aceiaş dată de desfăşurare şedinţa noastră, cu comemorarea morţii Marelui nostru Eminescu, eveniment care s-a bucurat de prezenţa unor persoane cu ştaif în cultura Judeţului nostru şi care erau invitaţi de domnul Fănăţean Dumitru la Baia Sprie. Domnul Fănăţean fiind directorul lăcaşului de cultură din acel oraş, a avut printre invitaţi şi pe domnul Mihai. Domnul Micle şi-a început periplul peste hotare, iar domnul Filip era deja la băi. Deci nu erau absenţe nemotivate acestea, erau doar absenţe. Domnul Şiman a prezentat ultima apariţiei a revistei „Epigrama”, publicaţie centrală, de capitală, unde îşi găsesc nu de puţine ori spaţiu de publicare şi membrii clubului nostru. De această dată, în revista „Epigrama” s-au publicat materiale semnate de domnii: Bud, Micle, Şiman şi doamna Găinariu. S-a mai anunţat de către domnul Şiman, în prezentarea care a făcut-o, cum că, revista îşi exploatează unele drepturi cum ar fi:ordinea şi cantitatea materialelor publicate, imixtiuni în text şi altele (de fapt mai multe nici nu trebuie dacă „se umblă la texte” toate epigramele pot fi ale unui singur autor)
Domnul Şiman a precizat că a primit o ofertă de:”Antologie a Epigramelor Judiciare Româneşti”, antologie care îi solicită pe epigramişti să-şi selecteze, şi să trimită aceste materiale la Buzău, preşedintelui cenaclului de acolo, Domnului Culicovschi. A prezentat materialele pe care apoi le-a lăsat pe masă pentru consultare. Menţionez că la această şedinţă au fost prezenţi : doamna Găinariu, Domnul Bud, Domnul Şiman şi Rocneanu care notează aceste lucruri.
Am aflat cu tristeţe că al nostru coleg „Baicu Capul”, umblă într-un picior (celălalt i-a fost amputat) ca să afle pe cineva care să-i ofere o proteză în locul piciorului lipsă.
S-au citit epigramele la temă, unde fără modestie m-am înfipt. Apoi şi-a prezentat producţia doamna Găinariu, Domnul Nistor Bud, care fiind invitatul „Simpozionului salvării castanetului”, simpozion de extindere internaţională, unde domnia sa a prezentat un material ce însuma 60 de pagini din care, cu zgârcenie ne-a prezentat lucruri inedite, în care dânsul este declarat excelenţă. După acest scurt excurs, în ce era şi ce nu mai este castanetul băimărean, ne-a prezentat şi epigramele domniei sale în număr de trei la tema dată. Apoi a reluat cuvântul domnul Şiman care şi-a citit şi el tema.
Acum a urmat un lucru neplăcut. Nu comentez faptele, dar Doamna Găinariu, dacă ce spunea dânsa era real, avea multiple metode de „rezolvare” ale acestei păreri nefondate după opinia mea, într-un mod mai cult, mai elevat, chiar şi printr-o epigramă. Dânsa a ales vocabularul şi tonul care o dezavantajează cel mai mult şi-i scade prestigiul a tot ce a muncit în „epigramă” în care a avut şi multe succese. Ne-am văzut în faţa ochilor cu două persoane:una cu aspiraţii la cultura ţării şi o alta care pe un ton suburban, nu se poate controla în relaţiile cu colegii. Poate şi dânsa să-şi fi dat seama, dar noi ceilalţi am regretat profund ”scena” propusă, lăsându-ne un gust amar în gură, într-o vară lungă şi fierbinte, făcând ca ultima întâlnire din sezon să fie tristă. Spun pentru ultima dată acest lucru: pe mine nu m-a încălzit „epigrama dânsei” ca şi construcţie deosebită a limbii pe care-o vorbim şi nici nu am căutat punţi „de-a fi cineva” prin ea. Toţi cei care formează acest nucleu erau nu demult CINEVA în oraşul nostru Am fost atras aici de prietenia deosebită între nişte oameni care au realizări imense în viaţa lor, şi care au considerat că se pot relaxa intelectual prin construcţia acestor epigrame, ele nefiind scop ci doar posibilitatea de exprimare, nu folosim epigrama propriu zisă ca trambulină ci sarcasmul, luarea în derâdere a unor apucături care se manifestă pretutindeni printre concitadinii noştri. Deci prin cultura pe care o au, prin varii cunoştinţe în diferite domenii, au considerat, că se adresează doar acelora care pricep nivelul acesta de prezentare, acum că mai pot îndrepta unele lucruri, din lumea aceasta atât de rea, prin conceperea de epigrame care nu sunt doar fraze tipice de :”fă aşa sau aşa” ci la un anumit nivel, îndreptări care, acelor ce le pricep le este solicitat şi intelectul dar şi sufletul. De la asemenea oameni am considerat că nu sunt puţine lucrurile pe care le-aş mai putea încă învăţa de la ei. Pentru asta sunt aici şi după refulările care ni l-e-a „servit” doamna Găinariu m-au pus pe gânduri aceste manifestări, deoarece ştiut este că a te certa cu cineva astăzi este destul să deschizi uşa apartamentului, nu să frecventezi un cerc elitist.
Tema la care trebuie să transpirăm în această vară este :”Păsări migratoare”
Pe perioada de vară mi s-au publicat câteva epigrame. La unele contribuţia Domnului Şiman a fost deosebit de meritorie de aceia-i mulţumesc şi evident că-i mai aduc de lucru.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Pe marginea
Şedinţei din 20 martie a clubului “Spinul”

În primul rând se observă un absenteism destul de ridicat al membrilor cenaclului la această şedinţă. Cum absolut toţi membrii “Spinului” sunt persoane de caracter, nu se pune problema neseriozităţii, a lipsei de dragul de-a absenta. Domnul Mihai este “separat” de colegi de-o mai veche răceală care-l iubeşte nespus şi care încearcă să se cuibărească an de an în trupul domniei sale rebegindu-l, dar ce este mai greu că nu ne putem întâlni cum ne doream. Desigur că Domnii Şiman, Filip şi Bud l-au mai vizitat şi acasă. La persoane de vârsta noastră, în afară de încurajările date de medic, nu încerca tu să-i spui mai multe unui suferind. El ştie cum se simpte, se cunoaşte şi banalităţi, până acuma, a auzit destule. Dacă domnul Mihai este răcit cu o bronşită rebelă, pe domnul Bud îl încearcă reumatismele cu dureri uneori de nesuportat. Faptul că aceste neplăceri sau boli s-au pus stăpâne pe sănătatea colegilor este un fapt cu totul neplăcut, costisitor, chinuitor şi mai ales depresiv şi afectează inclusiv activitatea cenaclului. Cu toate acestea, cu toate că nu suntem chiar tineri, felul acesta de prizionerat prin boală, cred eu că are o altă cauză, care n-are absolut nimic cu şubrezirea sănătăţii sau vârsta şi este de cu totul altă natură. Îmi permit să sugerez din experienţa mea, ca fiecare să facă anual un set de injecţii “B” care cel puţin şase luni crează imunitate la răceli, dar şi la stres. Problema este cu kilogramele. Dar, deh, nimic nu este fără revers. Ca să-mi explicitez şi cuvintele mai sus înşirate, pot aprecia că starea precară de sănătate, nu numai a domnilor cenaclişti, a lumii în general din această parte a ţării, are o cauză cu totul de altă natură. Aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, fiecare caracter uman este complectat cu unul sau mai multe hobiuri. Al meu este “apa” sub formele şi stările de agregare pe care le are. Pot să vă spun că Dunărea are 27 de posturi hidrologice cu miră pentru măsurarea cotelor apelor acestui fluviu şi se comportă ca o fiinţă uriaşă care uneori ne ocroteşte alteori ne pedepseşte. Mai pot să vă spun că dacă urcăm într-o plută la Merişor şi “ne lăsăm” pe ape la aceste debite nu avem nevoie mai mult de opt zile pentru a vedea Bara Sulina, folosind ca mijloc de locomoţie numai curgerea naturală a apelor. Timpul creşte la o lună dacă Dunărea şi afluenţii săi sunt la cotele normale. În paralel cu acest lucru am observaţii zilnice pe circa zece ani, a principalelor posturi care măsoară debitelor râurilor dar şi alte tipuri de observaţii meteologice. Din aceste date iese la iveală un lucru cu adevărat cutremurător şi a cărui finalitate încă nu se poate prevedea. Din media multi anuală a temperaturilor în Baia Mare, dar şi din numărul de zile înnourate în zona municipiului, reiese că aici în timpul iernii avem maximum 70 de zile înnourate. În această iarnă, până ieri am numărat 154 de zile fără soare. Acest lucru denotă că asupra sănătăţii noastre, a psihicului fiecăruia s-a manifestat o depresie conştientă sau nu, că însăşi căldura naturii este cu 3-4gC mai mică, că bolile îşi fac veacul, că microbii pe care ultravioletele i-ar fi distrus există. Lăsând grozăvia problemei altora, un alt absent, este prof. ddr. Gabriela Medan care şi-a dat Gradul didactic I şi cu toate că l-a luat strălucit şi-o felicităm, regretăm că a uitat de noi, acei care chiar dacă n-o puteam ajuta, măcar am fi încurcat-o ca să ştie că cineva mai are dreptul s-o şi împungă.
De bună seamă că această denumire a cenaclului a dat-o I. Şiman şi s-a gândit ca ea să-i semene. Împunător, uşor astenic, curbat spre “în jos”, ca ori ce şef ce se uită de sus în jos la subalterni. Cum fiecare clocim câte ceva, altfel ce rost are să porţi steagul curbat al “Spinului”, m-am gândit că nu v-a trece mult şi cenaclul nostru se va numi “Trandafira”, “Urzica”. Denumirile acestea feminine nu au nimic cu botezul uraganelor cu nume bărbăteşti. Un spin nu împunge dacă nu-i uscat, ori eu de câte ori vin la cenaclu mi se usucă gâtul şi cineva musai să dea de băut. Schimbarea compoziţiei cenaclului cu aceste infuzii de frumuseţi de profesoare, neapărat va aduce un reviriment şi în operă, denumire, în alcătuirea unor tablouri de frumuseţi, chiar dacă nu vom alege niciodată pe “Miss Spina”. Din această zi de 20 martie ne-au promis că ne vor onora cu prezenţa domnişoara profesoară Andreea Nagy, şi de astăzi, 3 aprilie domnişoarele profesoare Ciumău Maria şi Hendre Elena, două personalităţi ale catedrei de limbi a Liceului “Gheorghe Lazăr” din Baia Mare. Sper să fie bine primite şi să-şi aducă rodnicia creaţiilor domniilor lor spre fala cenaclului nostru. Le urăm un “Bun venit” şi multe realizări în domeniu. Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, această pastişă trebuia de fapt să fie cronica de cenaclu. Păi n-a fost?!

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Ca să spun aşa, tatonările s-au făcut, dorinţa exista de mult, gazda era pe fază şi după cum comentau ziarele locale, întâlnirea noastră se va amplifica cu încă o manifestare, evident intelectuală: “Lansarea revistei SPINUL la Fersig”. De bună seamă că gazda a trebuit, primul, să ţină seamă de aceste modificări de situaţii, şi cenaclierii să aibă grijă să nu fie ei cei răsturnaţi…de mai şti ce. Organizarea unei “ieşiri”, presupune câteva probleme specifice şi nu de mică amploare, printre care ar fi pregătirea spaţiului şi umplerea timpului de către gazdă (la pahare m-am străduit eu să le umplu), consimţirea de către fiecare coleg de-a accepta deplasarea, lucru de care s-a îngrijit atât domnul Filip cât şi domnul Bud şi deoarece în cenaclul nostru majoritatea “nu trăiau cu aer”, trebuiau alimentaţi, doamna Aurelia Velea a făcut aprovizionarea, a şi gătit în parte, în timp ce domnul Filip şi doamna Găinariu, au gătit grătarele, la rumenirea cărora, a mai pus mâna şi domnul Medan. La încheere, la strâns, a pus mâna fiecare, dar se pare că cinstea spălării vaselor tot pe doamna Găinariu a picat.
În problema aceasta de organizare, n-a fost omis nici mijlocul de transport, trenul. Îmi şi făceam filmul unui grup de 15 persoane care “cad” în Fersig cu o lansare de revistă literară. Am auzit că şi domnul Columbeanu a făcut un fel de revistă, la nunta lui, “manifestare” care se desfăşura în acelaşi timp cu lansarea revistei noastre, cu mica diferenţa că noi am ales Pădurea Fersigului, iar el Lacul Snagov. Noi am început de dimineaţă şi am terminat pe înserat, iar el şi-a început nunta pe înserat şi se va termina…când or vrea neamurile. Dar să nu ne îndepărtăm de mijlocul nostru de transport, de tren, care este foarte bun şi sigur. Cine a ajutat-o pe doamna Aurica la cumpărături, probabil că şi-a dat seama că sunt cam multe bagaje de cărat şi atunci s-a oferit domnul Bodnar s-o i-a dânsul de acasă cu tot …bagajul. Şi cinste celor care au sosit cu maşinile în Fersig, deoarece au avut acel sentiment de camaraderie, foarte apreciat în aceste momente, de-a trece şi prin gara Baia Mare, să culeagă pe acei care erau acolo, situaţie de care am înţeles că au beneficiat familia Medan şi domnişoara Andreea. Eu, pentru a nu supralicita nervii colegilor, m-am trezit la cinci, şi am pornit spre gară unde de la 6,30 am ocupat un compartiment pentru “lansatorii de reviste”. Până la 7 şi vreo 10 minute am putut să fiu “singur” în compartiment. În ultimile minute, deoarece s-a blocat coridorul vagonului cu oameni, am cedat spaţiu pe care l-am păstrat pentru colegi. Am stat ruşinat în faţa acelor oameni, pe care i-am ţinut pe coridorul vagonului, oameni care toţi au mers mai departe decât mine cu acel tren, niciunul nu a coborât din el înaintea mea, a celui care am “ţinut” locuri pentru 15 inşi. La Fersig i-am salutat urându-le călătorie plăcută şi o zi bună şi ruşinos nevoie mare, am coborât în gară, unde, să înnebuneşti nu alta, nu a mai coborât din tren nici-un cenaclier, necum ziarişti, alde Burnar, etc….Mă interesez care-i primul tren înapoi spre Baia Mare, deoarece aveam deja bilet de întoarcere. Mi s-a spus că acesta va fi în jur de 12,5. Atunci m-am gândit că am atâta timp să mă duc până la casa lui Filip să….. În faţa mea erau două tinere care ar fi putut fi ziariste. Bagajul nu prea îndeplinea condiţiile specifice dar de… Se opresc la o poartă şi întreabă ceva. Deci ele sunt, ziaristele. “Pedalez” mai cu spor şi mi-am făcut planul că după cotul şoselei la dreapta le voi putea ajunge şi vom merge împreună. Am sjuns la colţul de stradă, dar s-au evaporat “ziaristele”. Nu vă înşir gândurile mele “vis a vis” de toate cele întâmplate până acuma deoarece unele n-au nimic cu cuvântul biblic. A trecut pe lângă mine o maşină de culoarea “Rapidului”, acela care în chiar acea zi, peste numai câteva ore va pierde SUPER CUPA ROMÂNIEI în favoarea Stelei şi de această dată pe deplin meritat. Maşina avea inscripţionat pe număr “Bog”, ea ar fi putut să fie a fostului Dr. Bogăţilă cel ce a fost directorul Spitalului TBC din Baia Mare, el care s-a căsătorit cu o hanbalistă ce nu-şi ascundea vârsta (zic unii că nici altceva, Dumnezeu s-o ierte) şi cu care au avut o fetiţă GENIU în muzică. Mulţi spuneau că şi la alte materii învăţa extraordinar. Fetiţa, de la opt ani, după ce i-a murit tatăl, stă în Germania cu sora sa. Ca să vezi cât de orbi pot fi oamenii când sunt nervoşi. Eu, cu toate că mă uitam la maşină, nu am văzut pe nimeni pe care să-l fi cunoscut…..şi după câte spuneau colegii în maşină erau jumătate din trupa cenaclierilor! Că ei nu au oprit, am considerat că aşa este firesc deoarece, în pantă fiind, cu pietrele acelea rotunde ca nucile, pietre care au fost aruncate-n drum, nu se mai putea urni din loc, mai ales că nu aveau nici pentru ce, deoarece, văzându-mă au fost absolut siguri că sânt pe drumul cel bun şi de aceea nu şi-au făcut probleme.
Îmi căram supărarea în spate înspre reşedinţa de vară a lui Filip, când în capul dâmbului îl văd pe Tata Şiman, care probabil că şi-a dat seama, parţial, prin ce stări de groază poate trece un epigramist într-o zi toridă de vară…singur fără Clubul lui. Atmosfera nu s-a încins mai mult ca cea dată de Bunul Dumnezeu, şi femeile acestea, Doamne ţinele tot frumoase şi iubite, întotdeauna m-au impresionat şi mai ales acum, cât de repede realizează domniile lor, punerea unei mese, cu toate că la un calcul, cam partinic, a reeşit că singur aş fi realizat timpi mai mici. Dar cine mai i-a în consideraţie acest mic “spin” când ai avut satisfacţia să te vezi servit. Nu ştiu cum erau sultanii, dar o mai mare plăcere ca aceasta, n-am avut numai atunci când m-am legănat pentru prima oară într-un hamac, operaţie care mi-a făcut atâta plăcere, că mi s-a făcut ruşine şi am coborât din el. Prezentarea lotului de acum de la Fersig, nu a durat mult. Eram cum bine ne stă 13. Nici masa n-a durat mult. Am fost foarte harnici, apoi, am avut bunăvoinţa de-a le lăsa pe toate, aşa cum erau şi probabil cum deseori facem şi pe acasă şi am plecat la pădure. Loturile s-au despărţit ca “lozurile “ lui Caragiale şi recolta obţinută de această dată la culesul ciupercilor, a fost destul de săracă. Eram convinşi că vor fi puzderie de ciuperci după ruperile de nori din Baia Mare. N-a fost aşa deoarece ploaia din Fersig…n-a fost ploaie.
Reîntorşi din pădure, eram nerăbdători să ne lansăm revista, care cu toate că era gata de ceva timp, puţini au fost acei care o văzuseră până în acel moment. Aşa că a luat “cuvântul de deschidere” Domnul Şiman, preşedintele Clubului, care a mulţumit colaboratorilor, ce au muncit în toate fazele de realizare ale acestui număr, şi cu osebire celor implicaţi în tehnoredactare. A mai făcut câteva consideraţii pe marginea a ce este de fapt acest Nr. 2, faţă de ce a fost revista cu Nr.1 şi că prezentul număr este superior celuilalt, precum şi cum s-ar dori să fie viitoarele numere, cât şi o periodicitate a apariţiilor lor, etc. Chiar înainte de-a încheia, Doamna Găinariu a făcut observaţia că şi-ar dori ca viitoarea copertă I să fie ocupată şi de alte nume. I s-au adus argumente care n-au mulţumit-o şi nici n-a funcţionat vorba cu “cel mai înţelept cedează”.Sunt sigur că revista va primi toate îndreptările, poate nu imediat, dar plecând de la Nr.1 pe care nu credeam că-l vom realiza vreodată, tuturor ne părea ceva intangibil şi până la acest număr care are deja prevăzută o periodicitate de apariţie (Nu uitaţi toate materialele să fie aduse până la 4 septembrie) este o cale bună. Mai mult de lucru la această revistă au avut domnii Bud, Filip şi Şiman, de aceea aceste lucruri se puteau spune frumos, nu numai ca împunsături. Sunt absolut sigur că redactorii îşi cunosc datoria. Am aflat că ştiu cum să procedeze în continuare spre a deveni o revistă mult mai bună. Suntem convinşi că toate acestea se vor face. Observaţia mea, vorba aceea: “părerea mea” este că nici unul dintre noi, când am aderat la acest Club, nu şi-a făcut impresia că-l v-a întrece pe Cincinat Pavelescu, pe Mircea Ionescu Quintus s-au pe alţii. Atunci firesc se pune problema :”ce facem noi aici?”. Cred că acest club este deja o mişcare culturală locală, după câte se vede, şi cu toate acestea este recunoscută în toată ţara, în care se promovează dragostea de limbă şi pretenia între membrii clubului. Acestea au fost şi scopurile
“întâlnirilor deschise de la Fersig” şi de ce nu, să ne mai omorâm plictiseala şi în alt mod în afară de acel pe care-l ştiam deja. De aceea cred că orgoliile şi preamăririle sunt deplasate în “Casa noastră” dar şi certurile infantile, care sunt la fel de deplasate. O armonie reală stimulează forţa de creaţie, şi mai ales există tendinţa de-a deveni, mai buni cum n-am mai fost niciodată. Ceva din aceste lucruri poate că le-am spus şi acolo, dar cum eu am fost crescut, şi am crescut fără pantofi în picioare, la asemenea fel de oameni, este foarte jenant să foloseşti “cearta” pentru aţi dobândii ceea ce tu consideri că ţi-au devenit drepturi personale. Această formă de manifestare, când se vorbeşte despre democraţie, denotă că persoana respectivă, nu deţine alte procedee, alte “chei “, pentru a se face înţeleasă. Remarcabil a fost că nu s-au lăsat antrenaţi şi alţi companioni în felul acesta de dispute, c’apoi se ducea şi buna dispoziţie şi toate eforturile care au fost făcute pentru ca această reuniune de suflet să “prindă”, ar fi fost în zadar.
Şi cum să se pună capac unor asemenea stări de lucruri într-un mod mai potrivit, decât cu o fleică de friptură şi un mic, care au adus elogii din nou gazdei, eroul care le-a rumenit, şi după această desfătare “s-a dat” cu bere peste friptură, moment în care toţi au uitat de demisiile de la SRI, SIE şi altele cu E, şi nu s-a mai gândit nimeni de ce guvernul va începe să construiască casele sinistraţilor doar în octombrie. Atmosfera a devenit din nou plăcută, amicală, aşa cum stă bine unor oameni cu abilităţi şi posibilităţi deosebite. Discuţiile au fost de toate felurile mai puţin cele despre timp, deoarece atunci când constatam că ne sufocă, căldura, nu mai povesteam, ne plângeam de vreme ca nişte copii răi. Întoarcerea s-a făcut aşa cum a venit fiecare. A mai trecut o zi fără gânduri!
Au participat cu drag şi spun domniile lor, că şi cu plăcere, Familia Medan cu Denisa, Familia Hendre, domnişoara Nagy, doamna Vele, Doamna Găinariu, Domnul Bodnar, Domnul Bud, domnul Şiman, gazda noastră domnul Filip şi subsemnatul. Deci 13 şi ne au lipsit domnul Micle şi domnul Mihai, dar avem promisiunea perpetuă de-a ne întâlni, a domnişoarei Ciumău. Din câte s-a văzut, acestora le-am simţit lipsa.Fersig 22 iulie 2006

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off