INFORMAŢIA ZILEI
De
MARAMUREŞ
Sâmbătă –duminecă 15-16 noiembrie 2008

Mai mulţi autori decât scriitori?
Mai mulţi medici decât doctori?

Sintagma hărtră a unui ţăran şcolit şi întărită hazos de ilustrul nostru prieten, acad. Nicolae Breban, nu poate să nu te pună pe gânduri. Care gând este sufocat zilnic de tipărituri scoase la edituri care fac prostituţie culturală.O prestaţie jalnică, dac-ar trebui să considerăm Cultura cu C mare, deasupra (in)culturii politice. Viitoarea Românie – dacă va fi culturală, desigur – ar fi oripilată de maldărul de cărţi, apărute fără noimă, aparţinând unor grafomani gata de ori ce numai să-şi vadă numele pe-o carte.
Noroc că se scrie şi bine, ca să nu zic mai rău…
Pe stradă, la instituţii culturale, ca să nu mai vorbesc de redacţie, sunt întâmpinat de diverşi autori de cărţi. Le iau, mă retrag în biroul unde numai metaforele, doamna casieră şi femeia de serviciu au acces şi le răsfoiesc. Pe unele le pun deoparte pentru eventuale semnalizări. Pe celelalte… Dintre apariţiile notabile sunt cărţile „Acrostihuri – Aduceri aminte” de Axente Criste şi „Cărticica de vacanţă” a lui Toma G. Rocneanu.
Acrostihuri de vacanţă sau vacanţa anecdotică
Întâmplător sau nu, cele două cărţi apărute recent au un numitor comun:jucăuşul metaforic, un fel de hoby pentru oameni inteligenţi, a căror pasiune este scrisul.Fără pretenţii de a dezvălui lumii taine, cum numai marea literatură le face. Oricum, sunt scrieri oneste cu respectul cuvenit acordat cititorilor. „Cărticica de vacanţă – proze, epigrame şi anecdote”, chiar aşa şi este. Relaxantă, bună de citit pe o plajă sau într-un tren, dar scrisă într-un stil demn de călătorul rafinat. Din păcate ea se adresează unui cerc restrâns: epigramiştii de la Clubul Spinul din Baia Mare sau cel al literaţilor maramureşeni.
Cealaltă apariţie editorială a profesorului Axente Criste versifică teme, despre tot şi despre toate din amintirea dascălului de educaţie fizică, în forma fixă numită acrostih. Adică:iniţialele versurilor citite vertical, alcătuiesc numele poetului sau al altora. În cazul lui Criste, mai ales nume din lumea sportului. Cu rezultate notabile! Şi-n cazul celui mai prolific maramureşan Toma G. Rocneanu(are 25 de cărţi tipărite) şi-n cazul celuilalt.

Ion Burnar

INFORMAŢIA ZILEI
De
MARAMUREŞ
Vineri 9 iunie 2006
Cultura şi politica omului de cultură
Istoria după Toma
Plecat dintre minerii din zona grănicerească a Bistriţei, Toma G. Rocneanu se stabileşte în Baia Mare lucrând în acelaşi domeniu apoi devine maistru la liceul minier. Scrie proze scurte, toate inspirate din viaţa grea a lucrătorilor din adâncuri, apoi articole despre vremurile contemporane şi, în final, romane.
Cineva, văzând cărţile sale pe biroul meu, m-a întrebat de ce nu scriu despre ele. Am scris, am răspuns, dar nu mai apuc să citesc tot ce scrie acest publicist prolific.Le răsfoiesc mereu, însă nu pot să le parcurg cu ochi critic pentru că, vorba lui Arghezi, nu am organ pentru aşa ceva. În ziua de azi, inclusiv criticii care se autodeclară profesionişti răsfoiesc doar cărţile. Unul dintre ei chiar susţinea o rubrică în “România Literară” numită “cărţi răsfoite de…”. Asta însemnând că poţi să-i faci un fel de publicitate unui autor, dar nu ar fi normal să dai verdicte critice de genul “ceva ce seamănă cu literatura”, “este un diletant”….
Te întrebi care este azi scriitorul tânăr şi de perspectivă în afară de multmediatizatul Mircea Cărtărescu? De când a apărut tranziţia, în Baia Mare s-au remarcat nu mai puţin de 47 de autori de literatură. E rău, e de bine? Eu cred că este foarte bine.Dacă vor avea răbdare şi tenacitate în timp se va vorbi despre Baia Mare ca despre un pol cultural al României nu doar ca despre cel mai poluat oraş din Europa ori despre un oraş fără revistă de cultură. Literatura este o activitate inutilă, se poate trăi fără ea, dar viaţa e mai banală şi lipsită de profunzime. Istoria este făcută şi de cei ce scriu literatură. Azi scriitorul nu mai este o vedetă, el este un truditor de multe ori anonim. Ştiu scriitori care au luat Premiul Nobel şi nu erau cunoscuţi nici de vecinii de cartier. Opera da, era cunoscută şi va depune mărturie în timp despre vremurile pe care le parcurgem. Cum ar fi arătat istoria României fără cronicari? Din ce s-ar reconstitui ea? Din dările de seamă, presă, recesăminte, inscripţii pe pietrele funerare. Ce viaţă au dus cronicarii? Mai corect cum au fost ei răsplătiţi? Cei mai adesea au fost bănuiţi de trădare, o veche obsesie românească, şi li s-au aplicat cele mai absurde pedepse. Nici astăzi marii scriitori nu trăiesc din scris, trebuie să presteze diferite munci care îi abat de la viaţa necesară scrisului, creaţiei.
Toma G. Rocneanu a scris un raft de cărţi. Dacă mineritul ar dispărea, iar cineva ar dori să ştie cum au trăit ei va trebui să citească şi romanele lui.

Ştefan Jurcă

GRAIUL Maramureşului Sâmbătă, 4 – duminecă 5 Februarie 2006

RECVIEM PENTRU EROI NECUNOSCUŢI
ŞI FILOANE SECATE

Un proiect cultural bine gândit şi salutar în intenţiile lui – ne aduce laolaltă, într-un pachet consistent, volumele de proză ale scriitorului Toma G. Rocneanu, maistru instructot şi profesor la Grupul Şcolar Minier (“Gheorghe Lazăr”) din Baia Mare, legat prin toată fibra fiinţei sale de această nobilă meserie practicată aici, în nordul ţării, de sute de ani şi poate de milenii.
Pentru realizarea primului volum, autorul a comprimat şi regândit materialele din volumele: Tânjind după soare, Destine conjugate, Toduţ şi Prietemul meu Andrei.
Deşi viaţa economică şi socială a acestui ţinut şi a oraşului Baia Mare în special sînt strâns legate de minerit şi de munca minerilor – autorii trăitori pe aceste meleaguri – şi nu numai ei, au scris puţin despre viaţa şi munca lor, bibliografia domeniului fiind foarte subţire. Doar câţiva poeţi şi romanceri s-au încumentat să-şi încerce condeiele, ei înşişi fiind apropiaţi activităţii miniere sau chiar foşti mineri. Printre ei îl amintim pe Ion Şiugariu, fiu de miner din băiţa Maramureşului, poetul erou al celui de-al doilea război mondial, care se odihneşte în Zvolen, Slovacia, George Boitor, Nicolae Goja sau George Maria Banu, Lucian Giorgiu, ş.a.
De altfel, despre viaţa şi munca în adâncurile pământului, acolo unde Deasupra noastră n-avem cer/ C-aşa e viaţa de miner/, acolo unde soarele şi cerul sînt, până la ieşirea din şut, doar nişte noţiuni abstracte, întâia aspiraţie şi întâiul gând al tuturor – e greu, dacă nu imposibil de scris cu veridicitate, dacă nu trăieşti această experienţă pe viu, dacă nu ai intrat tu însăţi în măruntaiele pământului, căutând mineralele sau cărbunele, ascultând geamătul rocilor şi izvoarele adâncurilor. Nişte “întâmplări repovestite”, trăite de autor în marea lor majoritate sau aflate de la prieteni sau colegi, o lume pentru care autorul are o stimă reală şi care trezeşte multe nostalgii, întâmplări sau drame care provoacă amintiri dureroase sau duioase, vieţi şi destine zbuciumate, contorsionate, aruncate în suferinţă şi mizerie, chinuri, nimicnicii, josnicii, spaime, traume, speranţe, idealuri, visuri, lumini, cu înţelesurile şi morala lor.
Destinul autorului acestor volume cu şi despre mineri este srâns legat de viaţa acestor oameni ai adâncurilor, lângă care a trăit şi cu care s-a identificat, aşa cum au făcut şi străbunii şi consătenii săi.
Născut printre minerii din Rodna Veche, o străveche cerate a mineritului românesc – autorul maramureşan a cunoscut îndeaproape, de la o vîrstă fragedă, munca, grijile, năzuinţele, frământările şi psihologia acestor oameni aparte.
Este demn de remarcat la acest autor băimărean îndărătnicia, acribia, pasiunea şi dragostea cu care scrie despre colegii şi ortacii din Maramureş, din Băiuţ sau din Rodna, convins fiind că jertfele şi truda lor amară de sute de ani nu a fost zadarnice, că au lăsat în urmă valori spirituale şi materiale şi că totul a avut o semnificaţie, a însemnat ceva de preţ pentru societatea aceasta, chiar dacă acum sunt judecaţi şi asociaţi cel mai adesea cu manipulările politice şi cu violenţa primitivă din deceniul trecut al secolului trecut din mileniul trecut. Chiar dacă au fost şi comentarii răutăcioase la adresa scriitorului, cititorul şi criticul obiectiv nu pot să facă abstracţie de munca şi dragostea cu care şi-a scris cărţile, de talentul său de povestitor, de pasiunea cu care vorbeşte despre greutăţile, suferinţele dar şi despre nobleţea acestei munci, de dorinţa sa de-a scoate la lumină bucăţi de aur din marele filon care a însemnat de fapt cilivizaţia sau, mai bine zis – civilizarea omenirii.
“Dacă mineritul a ajutat la progresul civilizaţiei, aproape nici o civilizaţie nu şi-a inclus minerii în cultura ei” – notează cutristeţe autorul, amintind că şi eroismul, devotamentul, priceperea şi suferinţele minerilor au adus civilizaţia în stadiul în care se află acum.
Prozatorul face cititorilor şi colegilor săi ortaci – pe care I-a instruit şi îndrumat până au devenit stăpâni pe meseria pe care şi-au ales-o de voie de nevoie – un cadou de suflet al cărui preţ e chiar viaţa lor. Aceste patru volume se constituie într-o adevărată epopee a mineritului şi a vieţii minerilor din această parte a lumii, unde dărnicia Creatorului în pietricele colorate şi în flori ale întunericului a modelat, dirijat şi condiţionat mii şi mii de destine în secole de speranţe şi nădejdi.
Povestirile au nerv şi suspans, au acel grad de emoţie omenească simplă dar autentică, par să exemplifice întotdeauna ceva, mai toate sînt populate cu eroi care îşi trăiesc intens, aprins drama, rolul ca într-un film care se derulează sub ochii noştri.
Bine sau rău, frumos sau urât, exemplar sau penibil, eroii lui Toma G. Rocneanu sunt condamnaţi să-şi termine pentru noi povestea.
Ca într-o Şeherezadă adhoc sau ca în “Hanul Ancuţei” se caută pretexte pentru poveste, nu de dragul povestirii în sine cât mai ales în scopul ilustrării unor percepte morale.
Familia este mai presus de toate şi toate se învârt în jurul cuplurilor şi al copiilor acestora.
Cărţile prozatorului băimărean sunt pentru citit în singurătate, lecturi de cursă lungă, adevărate scenarii care pot da idei nenumărate unui bun regizor.
Chiar dacăeste uneori moralizator şi didactic, poate chiar didacticist, chiar dacă are de multe ori scăderi evidente în conţinut, în sintaxă şi în stil, volumele de faţă sînt cărţi demne de tot respectul, care se citesc cu nesaţ şi, mai ales, cu folos.Conştiincios ţelului propus, prezentarea vieţii sociale şi profesionale a minerilor, autorul foloseşte toate posibilităţile oferite de literatură pentru a da consistenţă şi veridicitate personajelor sale, conştient fiind că ele sunt, de fapt, părţi ale unei realităţi aflate la câţiva paşi distanţă, undeva după colţ.
Un autor care crede în valorile perene ale umanităţii, un autor pentru care moştenirea străbunilor nu este un cuvânt gol şi care încearcă să tragă un semnal de alarmă privitor la dispariţia şi disoluţia acestor valori într-o nebuloasă fără nume, dezumanizatoare.

Prof. Drd. Nicolae Păuna-Scheianu