Remember 1988

A fost un mare noroc pentru copiii care s-au născut în acest an, deoarece copiii care s-au născut în anul trecut, datorită exploziei Centralei Atomo-electrice de la Cernobâl, din 1986 24 aprilie, tot al doilea copil dintre cei născuţi în Baia Mare, au murit de afecţiuni grave ale inimi, datorate radiaţiilor care s-au răspândit de la Cernobâl în toată Europa. O completare a acestor fapte derulate după acea catastrofă, englezii în acel an nu au avut voie să producă, comercializeze, sau să consume lapte produs pe insulă.(după un timp s-a aflat că l-au trimis în ţările lumii a III-a din Africa) În 5 martie record de frig-28gC.
Acest an este al doilea, de când în arealul băimărean, nu se mai pot cultiva castraveţii de consum. Aceste legume şi altele erau arse de radiaţiile care au pătruns până aici. Vor trece mai mult de zece ani până pământul băimărean va produce din nou aceste legume. Solariile nou înfiinţate ale Minei Săsar, solarii care până atunci aveau o producţie nemaivăzută pe aceste meleaguri, au rămas în paragină. Nimic nu s-a mai putut recolta în ele. În schimb lanurile însămânţate cu porumb s-au dezvoltat minunat. În anul precedent, recolta la porumb, a fost cea mai bogată recoltă din întreaga istorie a României. Elevii tuturor liceelor din oraş, ale şcolilor profesionale şi militarii au făcut coştee de porumb pe o suprafaţă de circa 2 ha lângă FNC, unde s-a depozitat porumbul ce urma să fie măcinat pentru furajele ce intrau în hrana animalelor. Recolta a fost estimată de trecutul regim la 18-20 de tone la ha. Chiar dacă această cifră ar fi fost doar jumătate din cea raportată, totuşi recolta din acel an, a fost recunoscută de către oricine, că a fost o recoltă extraordinară, cunoscând că media recoltelor la porumb în ţara noastră este de 3-5 tone la hectar.

Cadrele tehnice, maiştrii şi inginerii care au predat în învăţământul postliceal şi profesional, au fost transferaţi la diferite întreprinderi industriale din localitate. S-a luat această măsură pentru a nu greva bugetul centralizat de stat. S-a impus în acest fel, ca învăţământul să fie subvenţionat din banii întreprinderilor respective. Era prima încercare mai neortodoxă de-a „scăpa statul” de povara învăţământului. Alte încercări sunt privatizarea lui şi urmează abandonarea integrală a învăţământului de către stat şi oficial deoarece neoficial a făcut-o de mult. ”Povara” creşterii noilor generaţii este trecută în spatele…ori cui numai „statul” să nu cheltuiască nimic pe ceea ce interesează şi are nevoie societatea, mai bine zis ce îi este necesar societăţii româneşti. În acele întreprinderi unde au fost „detaşaţi”, cadrele didactice de profil tehnic, maiştrii şi inginerii, nu vor mai lua nici măcar un singur salariu nepenalizat, deoarece întreprinderile de atunci nu reuşeau să-şi facă planul, şi s-a găsit metoda aceasta de-a penaliza şi salariile cadrelor didactice care “le-au fost oferite”, cu drag întreprinderilor. Scriptic, erau angajaţii întreprinderilor respective, dar norma lor era tot didactică, era tot în şcolile de unde provenea, la catedrele respectivelor profesii.
O mică extrapolare de exemplificare a modul cum se făcea salarizarea, în acele vremuri. Mina Săsar a raportat lună de lună în acel 1988… nerealizarea planului. Mai jos, dacă citiţi veţi observa că şi pe vremea răposatului minerii din Rodna au făcut grevă. Pentru ca acea grevă să nu se transforme în grevă generală, Conducerea Superioară de Partid şi de Stat, a hotărât urgent că Exploatările Miniere, cu osebire, şi-au „realizat planul” pe luna decembrie, şi evident pe întregul an. Astfel s-au oferit şi premii de până la 300 lei la mineri şi cadrelor didactice, „angajate” la acele exploatări, le-a rămas câte-o ”una sută lei”. Ei care dacă aveau un salariu de 5600 lei, primeau în acele luni, maximul brut, 3700 lei. Dacă mai erau penalizaţi…

Fondurile sociale cresc la valoarea de 6% din salar.( Au fost 2%, 4% şi atunci…)
Minerii din Rodna au făcut grevă pe 7 octombrie, din motivele mai sus arătate dar şi a proastelor condiţii de muncă existente, a lipsei de materiale de lucru şi protecţie.
Elevilor claselor de anul IV electromecanici, de la Grupul Şcolar Minier (actualul Gheorghe Lazăr) le-a fost zugrăvit atelierul în care efectuau practica, deoarece, obţinând Marele Premiu pe ţară la “Sesiunile de referate şi comunicări” PREMIUL TEHNIUM, s-a făcut un montaj despre ei, pentru Televiziunea Română I, cu lucrarea care a fost premiată “Reducerea zgomotelor la ventilatoarele axiale de mină cu puterea de 1,5 kw cu 37 dB”.
Anul 1988 a avut 183 de zile senine pentru municipiul BAIA MARE. Ce-a mai mare temperatură înregistrată 39,5g C şi cea mai mică -9g C în 23 Noiembrie. Foarte mulţi români fug din ţară. Cazul cel mai dramatic a fost trecerea unei femei gravide în ultima lună, a fluviului Dunărea înot. A născut în Iugoslavia. În anul 2005 femeia, împreună cu familia s-a reîntors în ţară.
În 2 februarie a fost înnorat. Ursul nu şi-a văzut umbra.
ÎN ZIUA de 3 februarie, se dă decretul de interzicerea circulaţiei maşinilor particulare deoarece a nins 15 cm.
În 6 februarie înmuguresc sălciile. Fiindcă temperatura este de circa 10g C . Pe data de 10 a aceleaşi luni, se abrogă decretul de interzicere a circulaţiei maşinilor particulare. Ce folos dacă unii şi-au aprins maşinile, alţii le-au distrus de necazul care nu era pus în aplicare prima oră. La acest sistem de batjocură, se mai adaugă faptul că în duminecile cu soţ circulau maşinile ce aveau numere terminate în cifră cu soţ, iar în duminecile fără soţ circulau maşinile care aveau terminat numărul de înmatriculare fără soţ. Şi ultima porcărie pregătită celor care aveau maşini, nu aveau dreptul la mai mult de 20 l de benzină lunar, adică o jumătate de rezervor, adică nici trei sute de km parcurşi. Oamenii încep să realizeze că legile au devenit ultima jucărie a lui Ceauşescu. Nimic nu mai era sigur, nimic nu se mai garanta. Zăpada se topeşte complet în data de 23 februarie apoi a mai nins puţin în zilele de 28 şi în zilele de 2 martie, în 13 şi 14. Umblăm cu banii în mână şi nu ai de unde cumpăra nimic de-ale gurii. Într-o după amiază a zilei de 18, împreună cu soţia, colindând magazinele alimentare, pieţele din oraş, n-am putut cumpăra nimic de-ale gurii. De zăpadă ne-am scăpat definitiv în 25 martie.