Cartea “DESTINE CONJUGATE” este un roman în care se instituie o serie de întâmplări cu oameni şi fapte luate din realitatea dură a vieţii. Puterea de creaţie a autorului constă nu numai în iscusinţa selecţiei, ci şi în modul simplu, firesc al redării, în capacitatea de emoţionare a exemplului, în modul cursiv al povestirii. Inovările stilistice, pretenţioase şi de multe ori ridicole, practicate de mulţi în proza contemporană şi care fac lectura dificilă, îi sânt străine autorului. El merge pe linia marilor prozatori clasici, în care dulceaţa limbii şi seducţia eresului sânt calităţi fundamentale ale discursului beletristic. Inspirate fiind din “realitatea dură” a vieţii simţite şi trăite, episoadele cărţii au valoare de document.Chiar dacă apar ca personaje simpli muncitori sau “muncitorul simplu” ajuns în funcţie de şef de stat, ei sânt oameni vii, iar certificatul de intrare în literatura pe care ni-l conferă autorul se face prin valoarea morală a gestului lor, ce-i plasează în curentul general uman al cugetului şi simţirii neperisabile. Cel ce va lua în mână, pentru plăcerea lecturii, această carte va avea surpriza să se regăsească ca fiind propriul lui roman de dragoste, să simtă că aparenta “banalitate a vieţii” noastre de fiecare zi se împleteşte cu cele mai reale şi tulburătoare sentimente care fac ca întradevăr “destinele” noastre să se conjuge.
Este firesc ca fiecare autor, dintr-un orgoliu lesne de înţeles, doreşte săi fie citită cartea. Autorul acestei scrieri este convins că acest efort din partea cititorului se va solda cu un plus de înţelegere a vieţii şi un plus de simţire întru bine, adevăr şi frumos.
Profesor Simion Bârle.

Apărut la Editura “Gutinul” din Baia Mare, romanul lui Toma G. Rocneanu “DESTINE CONJUGATE” constituie o mică surpriză pentru cititor, întrucât autorul era cunoscut până acum prin alt fel de preocupări editoriale decât cele beletristice, nu de mult aceiaşi editură publicându-i o carte cu conţinut tehnic şi pedagogic. E greu de stabilit deocamdată care dintre aceste îndemnuri a fost primordial şi care va învinge până la urmă.
Cu “Destine conjugate”, cititorul parcurge mai bine de o jumătate de veac de întâmplări existenţiale din acest nord de ţară, mereu în miezul unor realităţi răscolitoare, epoca fiind ilustrată cu personaje exemplare-şi într–un sens şi în altul-, stăpânite în cele mai dese cazuri de mari adâncimi sufleteşti, capabile să arunce vieţile lor şi ale semenilor pe drumul perzaniei sau să le ridice la înălţimi de omenie admirabile.Eroii romanului nu sunt politicieni, dar fiecare în parte are destinul hărăzit de decizia politică şi îşi suportă sau nu calvarul în funcţie de conştiinţă şi caracter. Fie că sunt mineri, fie că trăiesc în mediul ţărănesc ori în cel intelectual, personajele acestui roman sunt copleşite nu atât de întrebări filozofice, cât mai ales de hăurile morale şi justiţiare, care pot înstrăina fiinţa umană, dar îşi salvează mereu sufletul prin dragoste şi credinţă: acest puternic sentiment constituie liantul destinelor, amplificatorul energiilor într-o lume în care puterea e a celor care vor şi nu a celor care pot, sau cum zice maramureşanul în cântec:”Mincinoşii şi răii/Au noroc la ce vor ii/Numa io, om de-omenie/ Am noroc la sărăcie”. O puternică impresie asupra cititorului lasă figura mamei cu 6 copii, părăsită de soţ, pe care triste figuri ale vremii vor s-o umilească–şi reuşesc– pentru nesocotirea de către aceasta a dorinţelor unor puternici ai zilei. O capacitate extraordinară de suferinţă în numele credinţei, dragostei ori a datoriei dovedesc şi alte personaje precum Greasin, Valeria, Iftinia, Leon, care sânt eroii unor întâmplări cu profunde urmări asupra destinului.
Autorul transferă asupra acestor fiinţe imaginare crezul său propriu privind responsabilitatea socială a individului, după care nu poate exista dreptate în lume şi respect faţă de om atâta vreme cât acestea nu se învaţă foarte bine în primul rând în familie. Deci toate patimile mari ale insului, într-un fel sau altul sunt previzibile încă din mediul familial.
Structura romanului–acea de povestire de către personaje a întâmplărilor la care iau parte sau a căror eroi sunt ei înşişi–nu este o noutate în literatură. Aceasta îngăduie povestitorului să folosească un stil mai lejer sau mai complicat, în funcţie de tipul şi universul spiritual al eroilor. În cazul de faţă, personajele sunt expresive, se mişcă natural în mediul lor, fiind o ilustrare vie a vremii în care îşi poartă destinele.
Prin “DESTINE CONJUGATE”, Editura “Gutinul” a adăugat un nou nume pe lista autorilor maramureşeni debutanţi în literatură, oferind în acelaşi timp cititorilor o carte care cu siguranţă se va bucura de succes.
Graiul Maramureşului 17 septembrie 1993

Aşa după cum am mai scris, toamna băimăreană a venit anul acesta cu o ploaie de cărţi scrise de maramureşeni.Unele vor fi bune doar s-acopere oala cu groşcior, altele ca album de familie, prea puţine conţin literatură veritabilă. În ce mă priveşte, n-am să comentez decât pe cele, cât de cât relevante din punct de vedere estetic. Mi se pare un act de iresponsabilitate să “asasinezi” cititorul cu tipărituri pretins literare, numai pentru că economia de piaţă îţi permite s-o faci, dacă ai bani. Dovadă că şi hârtia îşi ia măsuri de apărare. Se scumpeşte pe zi ce trece! Un fel de povestiri la gura sobei scrie Toma G. Rocneanu în volumul său de debut DESTINE CONJUGATE. Un grup de maramureşeni se hotărăsc să petreacă o săptămână, departe de lumea dezlănţuită, la o cabană forestieră, numită în carte, Papura. După ce autorul ne descrie avatarurile călătoriei într-un autobuz supraaglomerat, grupul cu pricina ajunge la destinaţie, unde constată că nu beneficiază de avantajele civilizaţiei: curent electric, camere cu duş etc, etc. Ca să se relaxeze, se pun pe povestit. Întâmplări din viaţa lor, mai mult sau mai puţin triste, mai mult sau mai puţin de dragoste. Ca la şezătorile ţărăneşti, în fiecare seară unul dintre ei, pe rând, îşi spune povestea vieţii lui, fără legătură cu a celorlalţi ascultători. De aceia n-am înţeles de ce autorul îi spune cărţii-roman. Oricum, povestirile sunt atrăgătoare, incitante, scrise într-un stil alert, convingător. Din păcate, în afară personajului Tudor, nici unul din eroi nu se impune atenţiei. Autorul nu aprofundează tematica propusă, iar limbajul este plin de locuri comune. Notabile rămân gândurile nobile ale scriitorului, ceia ce ne îndreptăţeşte să credem în cărţile sale viitoare