M-am pus şi eu, nu odată, în situaţia unui elev din această categorie, care a greşit dar care a venit la noua şcoală să fie admis… într-o clasă de rataţi psihic şi intelectual, că ce îţi sugerează o clasă cu 30 de elevi fără “capacitate” şi cu infinite probleme sociale şi disciplinare. Cert este că acestor elevi, ori ce har profesional ai avea, în momentul în care el se vede “catalogat atât de precis” de minister v-a avea o mare cădere psihică. În “re noua” lege a învăţământului se putea stipula “că elevii care n-au “capacitatea” dar dovedesc o reală dorinţă de a învăţa să poată fi admis în altă clasă sau alt profil după primul an de cursuri la forma de arte şi meserii sau liceu” Nici aici încă nu se ştie exact ce va fi din astea două tipuri de şcoli peste doi ani. Lipsurile acestea de legiferare, de incertitudini, stau tot între elev şi profesor sau între al face responsabil pe cel de la catedră de imperfecţiunile legii de care se loveşte elevul. Cu alte cuvinte “mincinosul” în faţa elevului este tot profesorul pe care el îl solicită şi nu persoanele sus puse pe care el nu le cunoaşte şi nici n-are cum ajunge la ele.
Am ajuns doar la partea practică. Numesc astfel munca noastră de deversare a cunoştinţelor acelor receptori care sunt elevii noştri de toate zilele. Nu mă voi ocupa de brainstorming, deoarece uneori schimburile de priviri între elevi şi profesori, în noile condiţii, fac acest lucru din start. Problema care preocupă pe ori ce profesor este randamentul receptorului-elevului. Pentru a uşura puţin problema obţinerii acestui liant profesor-elev, vă voi pune la dispoziţie un element nestudiat încă: evoluţia biologică a elevului pe perioada unei zile de şcoală. Din observaţiile şi măsurătorile personale ce încununează un număr de ani, funcţie de temperamentul elevilor, de colectivul sau focarelor de asociere apărute în clasă, de tipul de materii care le are în acea zi, un elev de clasa a IX-a scade în greutate pe parcursul a şase ore de clasă sau atelier între 0,5-2,5 kg. Cântărirea elevilor s-a făcut pe un interval de timp de cinci ani la intrare şi terminarea programului. Efectele în comportament şi învăţare sunt multiple De aici se nasc multe probleme cărora elevul trebuie să le facă faţă: problemele sociale ale lui şi ale familiei sale, mâncarea de dimineaţă, alcătuirea orarului şi nu în ultimul rând dozarea sarcinilor funcţie de aptitudini, temperamente dar şi cerinţe. Dacă această sugestie bazată pe observaţii certe va fi în atenţia noastră evident nu numai că randamentul elevului va fi apropiat de dorinţele şi pretenţiile noastre, dar s-ar putea să vorbim cândva şi de colectivele elevi-profesori, colective care ar estompa multe dintre nereuşitele noastre din învăţământ, cu atât mai mult dacă acestea ar avea şi sprijinul acelora cu drept de semnătură.

Al zecelea volum al poetului şi epigramistului Ioan Şiman poartă titlul de PRIERUL UZURPAT. Decizia poetului de-a pune acest nume volumului său, nu este nici gratuit şi n-are nici conotaţia obişnuită românului, care îşi arogă din principiu această lună, considerată aici ca şi aiurea, o lună a păcălelilor, dar şi luna schimbărilor bruşte ale vremii. Cu toate că „babele” au plecat demult, nici luna aceasta şi nici calendarul, încă nu s-a hotărât să dea curs primăverii, anotimpul iubirilor. Să fie şi acesta fie un motiv, prin care este catalogată luna aceasta ca :”april nebun”
Pentru poet aprilie nu este doar o lună a melancoliilor, a păcălelilor, a unui timp indecis şi nesigur, ci este luna în care el a văzut LUMINA ZILEI, iar acuza poetului a uzurpării acestei luni, ne duce la gândul că probabil nutreşte o revoltă asupra celor care posibil să-i fi deturnat viaţa înspre căi şi locuri care în mod real probabil că dânsul nu şi le-ar fi dorit, ori consideră că i-ar fi fost improprii aspiraţiilor sale. Asocierea din titlu cu cea a denumirii populare a acestei luni aprilie-prier, gândul ne poartă spre versurile lui Octavian Goga, un alt mare poet ce s-a înstrăinat de meleagurile natale, cântându-şi dorurile în veci neostoite în foarte cunoscuta poezie : De ce m-aţi dus de lângă voi, senzaţie de tristeţe profundă, comună tuturor celor care au fost obligaţi să-şi părăsească locurile de baştină.
LANSAREA volumului proaspăt ieşit de sub tipar s-a făcut în cadrul intim oferit de Cenaclul Epigramiştilor “SPINUL” din Baia Mare, în spaţiul destinat special pentru membrii CENACLURILOR LITERARE BĂIMĂRENE oferit cu generozitate de Conducerea Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” prin Directorii săi, doamna Laura Temian şi domnul Ardelean Teodor.
Domnul Şiman şi-a prezentat acest volum de versuri în cadrul mai sus menţionat şi în prezenţa membrilor cenaclului umoriştilor, lectorul de carte, domnul Filip Romulus, disecând componenţa acestui volum cu un profesionalism desăvârşit. PRIERUL UZURPAT constă în 105 poezii din producţia domnului Şiman pe anii 2003-2004, poezii însăilate pe 128 de pagini, ilustrate cu desenele lui Marian Lupu. Cartea se doreşte un ţipăt de trezire a vieţii-vieţi, a puterii de a “trece” peste atâtea falsuri, încropeli şi minciuni şi hotărârea certă de-a saluta decizia prin care primeşti dragostea şi adevărul în suflet, în faţă, sentimente care se cer sincere şi imaculate. Chiar dacă în închipuirile vieţii trăite de poet, acestea n-au juxtapunere identică uneori ca şi in realitatea trăită, este cert că nimeni nu refuză adevărul şi dragostea chiar dacă acestea uneori ne copleşesc, ca şi torenţii care niciodată nu pot fi prevestiţi. Nu puţine dezamăgiri ale iubirilor pure, ale iubirilor idolatrizate, sunt frumos înşiruite în versurile Domnului Şiman, ceea ce ne duce cu gândul la o mare toleranţă de viaţă a autorului, însuşire de care mulţi nu suntem capabili să o acceptăm, alăturate celorlalte simţăminte, care lasă urme dureroase în momentele unice ale trăirilor interioare, trăiri cu care poetul este confruntat continuu în viaţa proprie. N-ar fi poet dacă în opera Domniei sale nu ne-ar transmite şi unele crezuri şi îndemnuri de viaţă. Din toate acelea una este pregnantă, comună celor şase volume de poezii (autorul mai are şi patru volume de catrene şi epigrame). Este vorba de-a nu greşi ireparabil, acei care refuză dragostea, indiferent în detrimentul căror bunuri materiale sau spirituale încearcă s-o facă. Autorul ne aduce aminte, pentru a câta oră, că acest fenomen: dragostea este sentimentul care compune şi comprimă viaţa, o metamorfozează, o întreţine, cu toate că tot ea, ne dă şi reale spaime, îndoieli şi uneori refulări nemeritate. Citindu-i volumul de versuri, cât şi multele şi bogatele trăiri sufleteşti transpuse în versurile domniei sale, unele sedimentate deja, atât în noi cât şi în poet, autorul ne îmbogăţeşte sufletul cu alese metafore, cunoştinţe inedite, reale în contra balans cu visările presupuse sau precedate de iubirii.

Cine-şi doreşte o regăsire de sine, o etalare a propriului EU, o reîncărcare a „bateriilor”, în prigoana impusă de traiul zilnic, este un om câştigat, dacă deapănă împreună cu poetul Şiman câteva ore de aduceri aminte ale unui adolescent în suflet ce îşi frânează voit sentimentele, într-o porţionare la care speră să ajungă fiecare dintre noi, care îşi doreşte iubirea. Din versul riguros prelucrat, dar cu tente unduitoare, te fură “întârziatul adolescent” din avatarurile necruţătorului timp permiţându-ţi ceea ce cu ochii deschişi, în această viaţă nu poţi trăi: visurile . Citind poemele din PRIERUL UZURPAT, SIMŢI O BOLNĂVICIOSA dorinţă de-a aborda discuţii pe meandrele dar şi melancoliile versurilor oferite de poetul Şiman. Atât din poezii cât şi din discuţiile co-tangenţiale, poetul dă de înţeles că aceste stări trăite de dânsul în “atelierul său de lucru” , odată încastrate între coperţi, bucata acea de suflet din care au curs versurile s-a scurs odată cu lăpăitul boardului calculatorului devenind bunuri comune. El, poetul răspândindu-le în eter, nu doreşte reîntoarcerea în stările care i le-au “dictat” versurile, moment în care realizezi că totuşi matematicianul de profesie ştie, cunoaşte, că viaţa este ciclică, matematic exprimată, să o spunem, chiar dacă numai am numerota încercările fiecăruia de-a re-relua, sentimentele pierdute, după fiecare nereuşită şi încercarea de-a curăţa, răul nedorit din viaţa fiecăruia. Din aceste motive poate s-a întruchipat şi epigramistul care este Domnul Şiman, epigramist care ştie şfichiui biciul “curăţeniei” foarte bine.
Impresionantul volum PRIERUL URZUPAT, ESTE UN CÂNTEC DE SUFLET A UNEI INIMI DE REZONANŢĂ unduitoare în lungul şir de iubiri împlinite şi neîmplinite, dar care au avut întotdeauna o inimă deschisă acestor nobile sentimente omeneşti, sentimente în care poetul pare că mai are multe rezerve pentru semenii săi. S-ar fi cuvenit, cum de regulă se obişnuieşte, să prezint unele păreri prin „susţinerea” cu versurile din volum. Prin extrapolare, am considerat, şi încă consider, că este un mare abuz, de-a propune ca sentimentelor nutrite de mine, în excursul susţinut acum, să pun „martor” pentru acesta, ciuntind din versurile autorului, aşa zisele „spicuiri”. Poezia, consider eu, este sinonimă cu Biblia. De câte ori lecturezi acele versuri, de atâtea ori descoperi altă latură, alt farmec, o altă înţelepciune a poeziei respective. A impune cuiva voinţa ta, în unele dintre sentimente intime ale poetului, este o adevărată impietate. Cine îşi permite să facă pe mijlocitorul între poet şi cititor este un fals sfătuitor. O găselniţă reală ar putea fi titlul poeziei “Stibina”, denumire a unei flori de mină de-o aleasă gingăşie şi frumuseţe, denumire care nu coboară în realitatea curentă rigidă şi exactă, ce spune că: poetul este locatarul pe o stradă cu acest nume. Recomand citirea poemelor doar acelora care au adus cât de cât un prinos dragostei, al respectului şi dragostei faţă de semeni noştri, altfel, ca şi alte cărţi şi aceasta va fi banală, mai ales pentru acei, care s-au banalizat încă înainte de-a citi.