Primul an de după exploziei Uzinei Atomo-electrice de la Cernobâl. Au trecut numai opt luni de la acea nenorocire, de la acea explozie care a avut loc în 24 aprilie. Să facem o scurtă trecere în revistă a evenimentelor nefastului an 1986. A foarte trist, să constatăm că „fraţii” noştri din răsărit, ne consideram fraţi atât de buni, că nici nu ne-au avertizat cu o vorbă măcar, despre ce nenorociri se petrec pe teritoriul lor.
Dacă n-ar fi cerut imperativ statele nordice şi Anglia să de-a explicaţii sau să ceară ajutor, poate ar fii trecut mult mai multe zile şi cei vinovaţi de dezastru n-ar fi scos o vorbă. Aşa au trecut cinci zile şi la presiunile celor mai sus notaţi, au recunoscut că:”au o problemă la unitatea 4 de la Cernobâl”, nu că au avut o avarie şi norul radioactiv seamănă moarte pe continent. Aşa cum am menţionat, primii care s-au alertat în urma exploziei reactorului 4, au fost finlandezii, care controlau „buna” vecinătate cu ruşii. Ei au constatat creşterea radiaţiilor. Următorii care s-au arătat îngrijoraţi de creşterea radiaţilor şi prezenţa norului radioactiv pe teritoriul lor, au fost englezii. Cu toate acestea, oficialităţile sovietice, încă „tăceau”. Era foarte greu să învinuieşti pe cineva cert şi sigur de un asemenea dezastru, din moment ce ai pe continent mai mult de 20 de centrale atomo-electrice. Cu toate acestea, specialiştii cunoşteau multe dintre „slăbiciunile” fiecărei centrale atomice şi estimările experţilor dădea ca sigur locul accidentului nuclear în Ucraina, în URSS, deoarece tehnologia de lucru ale termocentralelor ruseşti, era perimată nu numai moral ci şi fizic. Stratul de grafit cu care era căptuşite reactoarele, strat care respingea electronii „scăpaţi” din fisiunea nucleară, are şi rolul de protecţie, ori ce fisurare a sa, era foarte greu de constatat, dacă nu imposibil. Singura modalitate de constatare a acestui incident nefast era creşterea masivă şi bruscă a radiaţiilor, fenomen mai mult decât alarmant deoarece în asemenea situaţie, în cele mai multe cazuri, deja nu se mai putea interveni sigur. Mai mult aceste tipuri de avarii nu se puteau remedia, de regulă, în siguranţă. Şi cu ocazia acestui accident nuclear, s-a văzut că Dumnezeu ne-a protejat pe noi, pe români, deoarece vântul din acea zi, sufla pe direcţia Est-vest şi norul radioactiv a ajuns mai repede în Marea Britanie decât la noi, ce suntem cu mult mai aproape de Cernobâl decât ei.. Ne uitam cu teamă la cer. A plouat doar pe 29 aprilie 1986. A plouat, şi ce a mai rămas din norul radioactiv, a fost trimis pe pământ, acolo unde la dus ploaia. Ştiam deja din informaţiile prin care ne-au alarmat finlandezii şi englezii, de existenţa radiaţiilor pe întreg arealul Europei, dar oficialităţile noastre, s-au alăturat dezinformărilor date de ruşi, şi negau existenţa lor pe teritoriul patriei. În 6 mai am scos un contor Geiger-Muller care a măsurat 200 de dezintegrări pe minut/cm pătrat.

Maximul din câte poate primi o persoană pe mâini şi faţă în câmpul radioactiv, după STAS-ul rusesc (GOST) după care personalul trebuie să se prezinte neapărat la punctul de decontaminare….care acum în timp de pace nu exista. Pe noi nu ne-a trecut nimeni. Nici nu aveau cum. Apoi autorităţile române, care au negat vehement existenţa radiaţiilor în ţară, în 15 aprilie ne dau un comunicat de presă prin care ne explică următoarele lucruri certe: „radiaţiile au scăzut la valori nepericuloase”. Pentru a „confirma” acesta „explicaţie” Ceauşescu vizitează Maramureşul pe 21-22 aprilie 1986. În acea „vară” am avut ocazia să cunoaştem prin propria noastră experienţă cum va fi „moartea radioactivă”. Cu toate că lunile mai au media temperaturilor multe anuale de 15,4 g C, în acel an s-au înregistrat aceiaşi temperatură peste toată Europa, temperatură care „oscila” între 8-11 g C. In luna mai au fost doar 17 zile senine dar în iunie, „ a trebuit să ne mulţumim” cu doar 4 zile senine şi a plouat, ploi reci continuu. Cred că în urma trăirii acelor fenomene datorate norului radioactiv, savanţii au lansat pentru prima oră ipotetica moarte a dinozaurilor, care foarte posibil, după cum spun domniile lor, să se fi întâmplat datorită unui nor de cenuşă vulcanică. Nor care, ca şi acum cel radioactiv, nu a permis trecerea razelor solare, ceea ce a dus la răcirea pământului pe o durată mai lungă, perioadă care s-a dovedit că a fost sub limitele vieţii. Cam aici eram şi noi după „evenimentul” de la Cernobâl. Norocul nostru a fost că n-a fost într-adevăr o bombă nucleară a cărui nor radioactiv are o persistenţă şi un conţinut mult mai mare. La 1 septembrie am avut un cutremur de 12 secunde care s-a simţit la Bucureşti, Iaşi şi Petroşani.
ANUL 1987 a început cu zăpezi ne mai văzute. Acestea au început din 28 decembrie şi continuau ba cu ninsori ba cu ploi. Zăpada avea 45 cm. Pe 12 ianuarie s-a pornit un viscol. A nins iar apoi „am prins” temperaturi de -16 după care a plouat atât de bine, peste zăpezile abundente, că acoperişul uzinei UNIO din Satu Mare a căzut jos. În 29 ianuarie zăpada avea 80cm. În 12 februarie avem plus 13 grade. Râurile se dezgheaţă şi gheţurile de pe ele ating peste 2m. Inundaţii mari pe râurile din amonte. Gheaţa este puşcată cu dinamită pe km întregi, gheaţă care a ajuns în unele localităţi di amonte, până sub streşinile caselor. Printr-un comunicat ONU se anunţă că globul pământesc „ţine” deja 5 miliarde de suflete (5 aprilie). După specialiştii neoficiali, în 9 iunie al acestui an, radiaţiile pe teritoriul Ardealului, au revenit în limita normalului.

Am primit vizita, în propriul apartament, a unui personaj preţuit, om cu răspunderi şi responsabilităţi mari în mineritul maramureşean, dar şi în învăţământul tehnic din acest cap de ţară, persoană care va deceda în 24 aprilie 1989 datorată obligaţiei de-a părăsi posturile de muncă a personalului medical din Spitalul Judeţean, situaţie impusă de către Conducerea de Partid, de-a merge la mitingul de întâmpinare a Tovarăşului Nicolae Ceauşescu. S-a pretins ca toată lumea, indiferent din ce sector de activitate face parte, tot personalul prezent la serviciu să ia placarde, tablouri, lozinci, să plece, ba să şi strige :Ceauşescu-PCR şi altele. Tristeţea a fost că de această dată, au obligat ca tot personalul spitalului să „defileze” cu această ocazie. Personajul de care vorbim, un om care a fost cineva în oraşul acesta, a avut neşansa să fie operat chiar în acea zi. Cum medicii şi asistentele au trebuit să meargă cu pancarte şi tablouri de sub care să strige lozinci aberative, au fost obligaţi să părăsească odată cu Spitalul şi bolnavii. Salonul de reanimare a rămas doar sub supravegherea unei singure asistente, persoană care evident că nu putea fi omniprezentă şi să mai şi intervină calificat, la douăzeci de muribunzi. La terminarea mitingului şi reluarea obligaţiilor profesionale ale medicilor, mai bine de jumătate dintre pacienţii de la reanimare, nu mai aveau nevoie de nimic. Erau morţi. La mitingul acela, atât de important, Ceauşescu ne-a spus că ne-am plătit integral datoriile externe.( de parcă noi am fi făcut acele datorii) Se pare că aceste plăţi s-au făcut numai cu alimente şi grăsimi, carne, deoarece de la 1 mai şi până la 23 august n-am avut carne în casă DELOC. După această mare „victorie” a foamei încununată cu acel miting, îmi aduc aminte că un elev m-a întrebat a doua zi că :”ce înseamnă concret faptul că ne-am plătit datoriile de a luat atât amploare, s-a făcut atâta caz, de acest lucru?” Răspunsul dat elevului era tot o întrebare:”aseară te-ai uitat la televizor?” „Da”. „Ai văzut povestea pentru copiii?” „Nu.” „Deci nu s-a întâmplat nici măcar atât!”.
În acele timpuri, dar se pare că şi guvernanţii de acum, s-au molipsit de acest obicei, de-a inventa tot feluri de metode prin care să scoată banii de la oameni „oficial” şi neapărat motivat. Dacă lăsăm la o parte fondurile sociale, fondurile pentru pensii, sume care pare-se că s-au transformat în puşculiţa „cuiva” ca şi acum CAS-urile, s-au inventat în producţia socialistă, şi chiar în comerţul socialist, metode de julit populaţia pe măsură.. Într-o zi mă aflam în parc.