Ajunşi în Bistriţa au tras la un han, loc renumit de ” pus burta la cale” şi de odihnă dar şi de poveşti şi informaţii care nu se puteau lua de nicăieri din altă parte. Au aflat mai multe decât au crezut, spiritul românesc fiind mai deschis ca cel prusac. Ciudat! Dintre ştirile cele mai preţuite au fost acele primite de la români despre conaţionalii lui germani, dintre care unii aveau rădăcinile emigraţiei cu 6-7 sute de ani în urmă. Ar fi putut spune că deja avea o situaţie a “stărilor” fiecărui sas de pe aici, a muncilor şi angajamentelor ce se puteau obţine, precum şi cum era plătită munca. După această “destindere” ce s-a făcut la Hanul Coroana, han cu pretenţii, Gross Papa cunoştea că nu trebuie să tragi la hanuri de tipul lui Trei Surcele, că lumea nici nu te-ar fi luat în seamă, te-ai fi făcut “neobservat” chiar de cei pe care-i vroiai viitori parteneri. Ai fi fost catalogat de “culduş” Ce pretenţii putea emite o familie care vine din Germania şi înnoptează la “Golu” sau “Trei Păduchi”. Momentan, trebuiau salvate aparenţele. Au aflat ce gatere lucrează, ce fabrici sunt şi pe unde sunt amplasate cuptoarele de olărit, într-un cuvânt nu se puteau plânge de locuri de muncă cu pretenţii în mecanică, de supravegheat cazane cu aburi şi chiar ceva la Uzina de produs curent. Cu toate acestea Gross Papa nici nu se gândea să se angajeze, să-şi ia un post. Clocea el ceva ce pe fiul lui îl scotea din sărite, îl dispera. Ciudat era că nici pe el, pe fiul lui, Kosma, nu-l lăsa să se angajeze. După vreo câteva zile, aparent de linişte, bătrânul a început să facă nişte vizite de curtoazie unor saşi din Jelna, cărora le-a adus vorbe şi scrisori de la rubedeniile din Germania. Într-o răbufnire de nervi, pe care a avut-o fiul său, Kosma, obligat să-l însoţească pretutindeni, răbufnire care avea ca substrat, comportamentul lui Gross Papa, i-a atras atenţia tatălui său, la care vedea acum această atitudine total ostilă scopurilor pentru care au venit aici, că nu face bine. Să fi peritor de foame în ţara ta, să emigrezi pentru a-ţi găsi o slujbă, un rost pe alte coclauri, ca să-ţi permiţi să-ţi duci traiul, şi eventual să pui ceva deoparte. Nimic din toate acestea, nu reieşea din preocupările actuale. Bătrânul se purta de parcă ar fi la o casă de “Kirandulas”. Parcă a uitat scopul plecării de pe pământurile natale. Doamne, i-ai luat deja minţile! Ce altceva poţi crede când era conştient că nu mai au bani nici de lucrurile de neapărată trebuinţă? Cu toate acestea, bătrânul se comporta ca şi cum toate erau la mână. Se enerva dacă-l zoreai să-ţi răspundă la întrebările care parcă fugeau în abis. Nici nu te lua în seamă. Kosma, în momentele sale de discuţie cu soţia sa, cu Melania şi-a manifestat chiar dorinţa de a-şi părăsi tatăl şi a pleca spre alte locuri. Îi stătea gândul să plece la minele din Rodna unde ştia deja şi el că este de lucru şi mai sunt şi saşi. Ar fi mers în mare grabă, dar, spre deosebire de bătrân care o mai rupea pe limba băştinaşilor, el nu ştia o boabă româneşte. În ciuda acestui fapt, i-a spus nevestei că mult n-o să mai stea aşa. N-au murit de foame în Germania şi au venit să moară între străini! Gross Papa vedea frământările fiului său, contradicţiile care au apărut deja între ei, dar nu încerca nimic pentru aplanarea relaţiilor dintre el şi Kosma. Dar fiul lui a observat că în dosul unor vorbe ticluite încerca să-l lămurească că acum cel mai important lucru pentru ei, este ca lumea aceasta de conaţionali care trăiesc aici, să nu aibă nici o clipă impresia că ei sunt faliţi şi unicul lucru care-l vor şi care este şi adevărat “să se arunce de gâtul cuiva”, deoarece, dacă va prima această impresie proastă despre ei, cum îi cunoaşte pe saşi, ar fi capabilă să le închidă toate uşile.

Şi devin aşa de ostili că sunt capabili să “isprăvească” ca şi alţi locuitori din Bistriţa să facă acest lucru. Nu-i bine de uitat că porţile saşilor sunt înalte de peste patru metri şi zidite, aşa că uşor era “să nu fi văzut”, chiar dacă băteai la poartă. Acest lucru nu şi-l dorea Gross Papa. Bătrânul morar de hârtie era un diplomat înnăscut şi versat în păienjenişul vieţii, chiar dacă aceste tatonări îl scoteau din pepeni pe Kosma, fiul lui.. În vizitele “de curtoazie”, vizite în care el nu cerea nimic şi nici nu acceptă să primească ceva, ba dimpotrivă el era cel care dăruia saşilor de aici mici nimicuri aduse din Patria Mamă şi care năşteau unele nostalgii acelor care, şi aşa erau cei mai mulţi dintre ei, nici nu cunoşteau Germania toţi fiind născuţi aici, a cincia, sau a nu ştiu câtea generaţie. Printre familiile care întrau în “vizorul” bătrânului pentru viitoarele vizite, se aflau şi două familii din Dumitra, Krauss şi una din Budacu. Proprietari de utilaje agricole, batoze secerători, care erau ale lui Zimerer şi ale lui Krauss. Tot ei deţineau şi alte maşini ca: prese mecanice pentru stors struguri, vase de măsură pentru vin, la care Gross Papa, a pus mâna şi a reparat câte ceva. Astfel, a creat unele impresii bune despre hărnicia şi cunoştinţele sale, dar şi despre deosebita lui onestitate, făcându-se util tuturor şi pe unii ajutorul dat de el i-a scos din impasuri majore. Nu a trecut mult timp şi toţi vorbeau de cât de binevoitor şi priceput era Gross Papa, compatriotul lor, care nu pregeta să dea o mână de ajutor oricui avea o problemă. Când era cazul îşi aducea şi sculele de acasă pentru remedieri sau modificări mai ample. Saşii din jurul Bistriţei erau deosebit de plăcut impresionaţi de acest personaj. Impresia cea mai puternică era despre altruismul lui neîntâlnit între saşi, cu atât mai rar între emigranţi, să nu profite de aceste servicii l-ar fi costat enorm dacă şi le-ar fi putut face ei între ei d-apoi aşa? Pentru mulţi, aceste ajutoare date de Gross Papa au fost determinante, deoarece unii chiar se gândeau la cumpărarea unor utilaje mai performante, fiindcă pentru unele nu se mai găseau piese, altele aveau randamente slabe. Şi atunci Domnul l-a trimis pe Gross Papa care era un om neobişnuit între toţi saşii care se cunoşteau şi îşi cunoşteau şi metehnele. Bătrânul a putut face aceste intervenţii, deoarece în vremea când gândurile alunecau spre emigrare, el n-a stat degeaba, a făcut unele tatonări înainte de-a pleca din Germania. S-a interesat de tot ce-i mai nou şi ce ar putea face prin “Bistriţa aia”. Care sunt principalele ocupaţii ale băştinaşilor. Cum ţin legătura cu ţara mamă? Cât sunt de informaţi saşii de aici? A aflat că se deplasau anevoie, neavând încredere că cineva ar fi capabili să-i protejeze propriul avut. De aici apare şi o ruptură în informaţiile despre noutăţile care pe aici încă n-au apărut. Preocupaţi de “păzirea” avutului, nu s-au informat nici chiar de la vecinii lor unguri, care totuşi au mai adus noutăţi în muncă din Vest, mult mai multe ca ei. În atare situaţie, sfaturile şi îndemnurile lui Gross Papa le-au revitalizat procesele de prelucrare, păstrare a alimentelor şi a altor bunuri, concordându-le la tehnica de acum care se practică curent în Germania şi care, evident, au fost de real folos pentru truditorii pământului de aici.

Saşilor de pe aici nu le venea a crede că unul dintre ei, poate fi atât de altruist. Omul acesta care a făcut atâtea îmbunătăţiri şi modificări la maşini şi la prelucrarea bunurilor pentru a putea scoate mai multe produse şi în final mai mulţi bani nu cerea nimic pentru el, pentru munca sa. El care, recunosc conaţionali lui, le-a îmbunătăţit viaţa. I-a revigorat. I-a scos din înţepenirea în care au intrat şi le-a dat o lecţie care era de neconceput pentru zgârcenia proverbială a saşilor. Fiul lui, Kosma, îl însoţea în aceste vizite de curtoazie care uneori erau de muncă, pe brânci pentru amândoi, dar pe soţia lui Kosma, pe Melania, nevasta fiului său, care i-a dăruit şi un nepot, n-o luau în aceste vizite niciodată. Pe Kosma-l enervau şi aceste accese de altruism ale tatălui său şi mai ales, după câte o zi de lucru cruntă, parcă nici nu vroia să audă de bani, de plată, pentru oboseala lor, care, aşa cum spuneau acei cărora le prestau aceste munci, aveau randamente nemaipomenite, iar Gross Papa se mulţumea că serveau masa împreună şi…asta era totul. În timpul acestor “deplasări” pe la saşii din Bistriţa şi din jurul Bistriţei au aflat multe lucruri despre viaţa saşilor de aici, lucruri la care ei făceau comparaţiile de rigoare. Bucurându-se deja de încrederea lor totală, au ajuns să li se şi confeseze şi să-şi “divulge” uneori chiar cifrele de afaceri, vânzări de bunuri, de case. Tot în momentele de încredere şi preţuire arătate de saşi au aflat că unii au şi case goale, nelocuite, care sunt preţurile chiriei, unii oferindu-le doar în preţul întreţinerii. Cum li s-a dus buhul printre conaţionali despre priceperea lor, mulţi dintre ei îi aşteptau să le fie invitaţi, să nu-i ocolească, să-i viziteze şi pe ei. Această activitatea de reîmprospătare a unor tehnologii de lucru, de folosire a unor tehnologii mai bune în munca ce o făceau a reuşit, aşa cum am zis, ca într-o mare măsură să scoată din “adormire” societatea săsească din Bistriţa şi din jurul Bistriţei. Având din nou teme comune de discutat, lucruri de schimbat între ei, mărfuri de vândut şi cumpărat, dar mai ales facilitarea vizitelor făcute de Gross Papa, care între timp s-a mutat într-o casă mare a unui sas bogat, conaţionali au început a se căuta între ei, dar şi al căuta pe bătrân, pentru a le rezolva unele probleme gospodăreşti ori de producere de bunuri prin metodele prezentate de Gross Papa. Din câte se vede, toate acestea, i-a obligat pe saşi la schimburile de vizite între ei, mai frecvente ca până atunci, mai animate şi, chiar în cazul unor evenimente familiale(încuscriri) remontând relaţiile interumane din cadrul comunităţii săseşti bistriţeene. Aceasta a fost metoda prin care a dorit Gross Papa să intre în Comunitatea Săsească din Bistriţa şi după cum se vede, saşii se grăbeau să-l cheme la ei în vizită, în discuţii de afaceri pe Gross Papa şi nu căutau să se descotorosească de el cum s-a întâmplat cu alţii care au încercat să se salveze pe ei, “aruncându-se spre gâtul altora”.