A devenit atât de suspicioasă, şi mai ales bănuitoare pe speţa bărbătească deoarece, cu toate că avea spre 27 de ani, nici unul dintre băieţii cu care a discutat ea nu a putut fi catalogat ca şi un curtezan serios. Dacă seriozitatea băieţilor a lăsat de dorit în relaţiile dintre ei era normal ca şi ea să devină circumspectă, suspicioasă ori de câte ori vreo un băiat se apropia de ea. „Încercările” unora de-a „discuta” cu ea erau mai degrabă nişte vorbe înţepate, arogante, aruncate „în vânt” deoarece toţi băieţii ştiau că Idei nu-i trebuie un bărbat ”până la buric”. Acest argument era destul de evident pentru ori cine discuta cu Ida, dar era poate singurul argument până acum pe care-l avea Luky. De aceea el se considera norocosul care a rămas “în cărţile” Idei. În sat, Luky era feciorul băţos, înalt şi „arătos”. Ea fiind o fată inteligentă, „nu se prindea” la orice tatonare a „crailor” cărora replicile „servite” de Ida le erau de regulă usturătoare. Şi cum n-ar fi aşa când aşa zişii pretendenţi se prezentau doar “la pescuit” cu nişte fraze stereotipe, reduse în vocabular, care n-aveau nimic cu ceea ce ar fi trebuit să fie o revărsare de cultură sau o declaraţie de dragoste, prin care să impresioneze o domnişoară. Modalităţile acestea de „agăţare” pe Ida o plictiseau la culme. Asista la aceste „probări şi încercări de cucerire” şi apoi îi repezea pe pretendenţi ca pe nişte „furi prinşi la cireşe”. Din câte a înţeles Luky, Ida pentru a putea fi cucerită trebuia „curăţată” de toate invectivele ce i le „serveau” aceşti pseudo curtezani şi trebuia adusă la starea pură de inocenţă care a dominat-o în momentul în care ea a fost „scoasă în lume”. Miracolul acela s-a petrecut la primul „bal al strugurilor” (szureti bal) de după război, eveniment la care şi Luky era prezent printre praşcăi şi evident că şi el a avut „dansul lui” cu Ida. Pe atunci Luky nu prea „da multe cepe” pe o fată, dar şi ele ca şi Ida nu-i convenea ca fata cu care dansează să fie până în dreptul şliţului de la pantaloni. Era şi el un băiat cu înălţime apreciabilă în comparaţie cu majoritatea sătenilor care „nu ştiau” să crească peste 1,65m.
O primă şi imediată schimbare în relaţiile sale cu Ida, pe care Luky o considera că ar fi absolut necesară în abordarea discuţiilor cu această fată, ar fi fost chiar schimbarea modulul încetăţenit deja în satul lor între tineri, modalitatea de-a se saluta între ei. Pe fetele nemăritate(druştele, cum le alintau băieţii), tinerii nu le salutau propriu zis cu „săru’ mâna” sau „bună ziua”. Stilul de salut frecvent adresat tinerelor fete de către băieţi, era mai mult o hărţuială, o tachinare, ce se însăila între ei şi care dura până la stabilizarea „situaţiei civile” dintre cei doi. Nu se salutau în mod obişnuit şi tradiţional, deoarece considerau salutul prea sobru, prea puţin tineresc şi banal, „a da bineţe”. De aceea tinerii, băieţii în special, cu toate că nici fetele nu se lăsau mai prejos, foloseau apelative ca :„bună, frumoaso” ,” bună mândruţă” , „ce mai face astăzi curăţica mămichii”, „cum te simţi, guriţă”, „dar unde te-ai pornit scumpete?”, „cum o mai duci, frumoaso” şi multe alte asemenea. Luky se gândea că el de acum o va saluta pe Ida aşa cum se salută firesc dintotdeauna în satul lor.

În acelaşi timp se socotea că dacă răspunsul la salut va fi dat cu bunăvoinţă, ori nu va fi lipsit de cât de câtă bunăvoinţă din partea ei, după acest răspuns la salut să încerce să-i pună una două întrebări de complezenţă, prin care să încerce a lega o oarecare discuţie. Dacă Ida nu o să considere acel salut prea sobru, ori cu rea intenţie, Luky îşi va orienta sensul discuţiilor viitoare, în spre latura spre care Ida va orienta discuţiile. Apoi dacă Ida va arăta oarecare interes, într-un fel sau altul va încerca să continue eventualele discuţii. În acest fel considera Luky că ar fi posibil să încerce să deschidă discuţiile cu ea, după care a început să tânjească. Cert este că « socoteala de acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg ». S-a ivit şi momentul în care cei doi tineri s-au întâlnit. Luky îşi controla obsedant ţinuta şi mersul, chiar înainte de momentul salutului, situaţie de care a fost atât de concentrat, încât în afară de « bună ziua » nu a mai rostit nici-un cuvânt. Îi venea să-şi tragă palme şi efectiv şi-a dat seama că începe a se urî. Ida s-a uitat la el, pur şi simplu. L-a fixat cu privirea, ca să fie sigură că nu-i cazul să-i « ofere » o « replică » la acest salut sobru, ori dacă nu ascunde cine ştie ce măgărie, cum ades i se întâmpla când tinerii sunt prea « sobrii », şi probabil că-şi pregătea acea “ mască “ pentru a ascunde eventual batjocura ce urmează s-o ofere solicitantului . Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, lucru ce a necăjit-o puţin pe Ida, când şi-a luat mina aceea de întâmpinare , poate prea serioasă care probabil că i-a tăiat avântul lui Luky.
Întâlnirea aceasta l-a decepţionat profund pe Luky, deoarece el dorea nespus de mult să aibă o confirmare în ceea ce face, în ceea ce întreprinde şi evident cât se poate de repede. Modestele sale încercări de apropiere trebuiau să-i confirme dacă actualul comportament al său faţă de Ida are ceva sorţi de reuşită pentru a deschide o relaţie între ei.. Nu poate spune că a fost respins, dar cum discuţiile au rămas în suspensie, necontinuându-se în nici o direcţie, l-au nemulţumit total pe Luky. Problema lui, problema şi a altor navetişti, era că sosea în sat numai sâmbăta după amiaza şi avea timp de acţiune doar duminica. De la SCMM, unde era angajat nu putea fi vorba să absenteze Chiar la încadrarea în acest serviciu, a avut mari dispute cu George care nici nu dorea să ştie că el are un cumnat « doar » şofer, chiar în perioada în care se vehiculata butadă. Oamenii sunt de trei feluri: Buni, răi şi şoferi . Apoi mai apărea şi un alt aspect. Ca activist “ în umbră “ , deoarece şofer fiind, nu mai era bun nici ca informator, el nedispunând de nici un colectiv de la care să aibă “ relaţii ‘. George şi-ar fi pierdut o piesă de bază din al său “puzzle” ceea ce practic, pe moment, însemna amânarea oricăror avansări cu mulţi ani. Aşa că Luky, dacă va mai şofa cândva, va mai şofa doar pe maşina proprie. Şoferia pentru el a rămas doar o profesie într-un carnet. Pe volanul unui camion, Luky n-a mai pus mâna niciodată. Trecând prin toate acestea stări, era împins mereu de timp din spate. Oricum lui nu-i plăceau lucrurile terminate în coadă de peşte. Luky s-a dus enervat spre casă. Apoi şi-a schimbat hainele de oraş, a luat toporul şi ‘’ a plecat la vie ‘’.

Mergând acolo, din întâmplare, a ales drumul care trecea pe lângă casa Idei, altfel cum să taie nişte araci pentru vie ?
Tot urcând spre hij, Luky îşi făcea planuri de tot felul dar care nici în mintea lui nu aduceau nici un fel de rezultate. Aceste planuri credea el că le sunt ostile tuturor. Pe de altă parte era convins că de fapt el este singurul care îşi dă şi le dă acestor planuri atâta importanţă şi se întâmpla acest lucru numai pentru că era timorat de puţinul timp pe care-l avea de stat în sat, săptămână de săptămână; şi el, sătul de incertitudini îşi dorea o mică certitudine în ce întreprindea, în viaţa lui amoroasă. Timorarea lui venea şi de la faptul că se apropia de treizeci de ani, dar ce, numai de acum se apropie , până acum a fost altfel? N-a fost altfel ci pur şi simplu nu l-a interesat. Acum, dintre ceilalţi tineri din sat, el era ultimul la însurătoare, fenomen care avea impresia că îl arunca deja în gura satului la tema bârfe. Cum el cunoştea cam ce se va bârfii pe socoteala lui, prefera să fie însurat cât de repede pentru a nu stârni valul bârfelor. Spunea el că până acum nu l-a interesat acest lucru, dar pe unde a fost nu se făceau asemenea comparaţii. Aici unde se ştiau toate, unde-l cunoşteau de când purta pantaloni scurţi, desigur că nu va mai dura mult şi bârfele vor avea o singură temă, pe el. Dacă până deunăzi el era acela care hotăra destinele multor oameni, aici, cu toate că nimeni nu se juca cu viaţa lui, cum el a făcut cu vieţile altora, şi asta nu odată, îl îngrozea să stea singur în calea avalanşei bârfelor care dacă se va porni, precis că nimeni nu o mai putea opri.
Cu toate că n-avea nici un chef, trebuia să umble repede înspre pădure, ca să se poată întoarce acasă pe lumină. Apoi avea nevoie şi de un răspuns cât de cât încurajator din partea Idei, deoarece Luky dorea nespus ca duminică să fie împreună cu ea la horă. Lucru plauzibil şi care „l-ar creşte” mult în ochii sătenilor.
Printre gândurile care-l măcinau în drumul spre pădure, Luky auzi vocea Idei:
– Da’ unde te-ai pornit aşa… echipat?
– Nu tare departe. Aici, în pădure, să tai nişte araci la vie. Ida-i face semn să intre în curte. Luky se supune şi se aşeză pe butucul de spart lemne cu toporul între cizmele de cauciuc cu care era încălţat.
– Măi Luky, eu credeam că eşti mai deştept, se vede că nu este aşa. Ştii că zi de zi trec pe lângă via voastră şi n-am observat să-i lipsească ceva. Poate vrei să lucrezi la gard sau ce-i mai dorii tu, dar toţi ai voştri, chiar şi tu, până acuma urcaţi pe cealaltă parte de deal, dintr-o dată te-ai hotărât să schimbi ruta ? Cam copilăros, nu? Aşa că dacă tot te-ai aşezat, deşartă-ţi sacul, Ce vrei ?! Luky, la tonul Idei se simţea ca la şcoală, întru-una din acele zile când nu ştia lecţia şi se apuca să toropăluiască vrute şi nevrute, ca să dea impresia învăţătoarei că, de fapt, ştie. Apoi auzea tonul „acela” care îl atenţiona că minciuna are picioare scurte şi trebuie să spună adevărul. Sub acel sentiment Luky se auzii vorbind:
– De fapt mie îmi place de tine Ida şi aş fi dorit ca mâine la dans să fim împreună. Poate că nu aşa se procedează dar acum vezi tu cum a ieşit.
– Măi, măi, ce curaj ai avut, că ai venit la mine să mă ceri la bal, cu toporul. Te-ai întâlnit cu mulţi? Te-au văzut mulţi cum eşti echipat când vii la mine?
– Acum de ce răstălmăceşti datele problemei ? Doar şti bine că nu-i aşa.