Sandu îşi “aruncă” ochii de-a lungul plajei… nu se vedea nici o vietate, nici o urmă lăsată pe nisip. Într-adevăr, el era primul în această dimineaţă. Fugii vioi pe nisipul încă umed, sărind atunci când valurile încercau să-i “lingă“ picioarele. Recolta găsită a fost deosebită… Erau multe scoici şi melcişori mărunţi, nu mai mari de 30-40 milimetri, dar era unul cum văzuse numai la o ţigancă – de-i zicea ghioc – ghioc de noroc, şi în el ghicea ţiganca…
Pus la ureche, auzeai freamătul valurilor… al valurilor care ţi l-au dăruit.
Ajuns la vilă le-a aranjat, le-a “preţuit”… Îi plăceau… Era tare mândru de “recoltă”. Bucuria i-a fost mai mare la gândul că ar fi putut pleca de la mare fără să aibă nici măcar o scoică. Acum avea şi erau atât frumoase !… O scoică o să-i dăruiască şi Mariei. Tot aranjându-le, s-a hotărât că Maria “merita” ghiocul, ca să-i poarte noroc.
A plecat la masă. S-a întors, a luat ghiocul şi a pornit spre locul întâlnirii. Se apropia ora… A apărut şi Maria, chiar acum. Poate… poate şi ei i-a fost dor de el… poate !…
– Bună!
– Bună ! Ce mai faci? Unde ai umblat ? Cât ai lipsit era să înnebunesc !… şi apropiindu-se de ea “o amuţeşte” cu sărutări.
– A …a… a… Destul, Sandule !… Ce faci ? Doar nu am închiriat numai noi doi plaja ?!… În plus, am venit numai pentru câteva clipe ca să-ţi spun ce-i cu mine şi că trebuie să plec urgent !
– Unde să pleci ?… Unde pleci tu aşa urgent ?!…
– La spital, la Mangalia… La tata. I s-a făcut rău după ultimele şedinţe de tratament şi medicul curant ne-a trimis la Mangalia, unde sunt dotaţi mai bine. Aşa că… împreună cu vecina… de trei zile suntem în Mangalia. Ieri şi azi am venit să mai iau câte ceva. Am crezut că ne mutăm acolo, dar tata şi-a revenit şi mâine ne reîntoarcem.
– Tu !… Dar…eu… eu mâine plec !
– Nu mai spune ! De ce nu mi-ai spus mai devreme ?!
– Cui să-i fi spus ?…
– Da, aşa e, dar m-am speriat şi eu cu tata. Ştii ce ? Vecina a vrut să vină să doarmă aici, ca să nu ne “umble” cineva în lucruri. O s-o rog să mă lase pe mine “să vin”. Acum te las…
Şi plecă… Plecă uşor ca o adiere şi-l lăsă iar pe Sandu, care parcă ar fi fost implantat în nisipul fierbinte al plajei.
Arhiva pentru April 3rd, 2009
În gândurile lui, Sandu căuta s-o disculpe, să n-o acuze, dar atunci când ai aşa o “boala” care se numeşte “dragoste”, simţi nevoia s-o împarţi cu cineva… Ori el, el nu avea cu cine !
Ziua trecea cu greu, până în momentul când a văzut fluturând în vânt părul Mariei. Inima lui bătea ca un tam-tam nebunesc… Sufletul lui “se topea” după ea… Maria i-a făcut un semn discret şi el a urmat-o. Au deschis camera s-au furişat în ea. Uşa abia a fost închisă şi ei nu mai aveau cu ce povesti, gurile lor fiind ocupate… într-un sărut pasional. Se auzea numai respiraţia sacadată a celor doi îndrăgostiţi. În acel sărut prelung şi devastator s-au aşezat pe pat şi, fără nici o vorbă, se dezbrăcau unul pe celalalt… Foamea pentru trupurile lor a devenit aproape violentă… Se posedau cu o poftă nesfârşită, când simultan au simţit o căldură puternică… o plăcere ireală… după care s-au mirat amândoi… erau extenuaţi …
Sandu s-a ridicat. Ăsta a fost primul lui act de “bărbăţie”… S-a uitat la Maria… la locul unde-şi lăsase focul… s-a îmbrăcat… a sărutat-o ca din obligaţie şi a fugit afară… Simţea un dispreţ imens faţă de el şi faţă de Maria… Tot ceea ce înainte erau de preţ la ea, acum deveniseră dezgustătoare !… Se simţea umilit… A consumat ”fructul oprit” şi acum parcă-i stătea în gât… Parcă toata lumea se uita cu reproş la el !… El era cel care a profitat de o fată !… Îi era ruşine… Tot ce avuse de preţ Maria… acum în ochii lui s-a ofilit… Altele erau acum întrebările care-i chinuiau gândurile: “Oare, Maria, aşa se da la oricine ?” Şi ea este una din “alea” despre care se vorbeşte doar pe şoptite ?…
Ajuns la vilă, observă ceva, era ca o dungă nedefinită, o pată pe pantalonii lui… Ce dracu o mai fi şi asta?… Îi era ruşine de el însuşi, ruşine de toată lumea din jur, de golul ce-l simţea în el, gol apărut după ce Maria i se dăruise. Asta nu trebuia s-o facă!… Dar şi ea a vrut-o ! Da… Dar el era bărbat !… Ce consecinţe va avea acest act asupra ei ? Oare şi ea a simţit ceea ce a simţit el ?
Cu sufletul greu, şi-a făcut bagajele, a predat camera şi a plecat la gară. Numai spre dimineaţă avea tren, dar simţea că nu mai poate, nu mai avea curaj să se uite la Maria, de aceea a stat toată noaptea în gară… Dimineaţa se urcă în “rapid” şi după trei ore era la Bucureşti.
* * *
Maria se privi… se uită la felul în care a fost “lăsată”… şi se puse pe plâns. După ce s-a liniştit puţin, şi-a făcut igiena intimă… a curăţat cu oţet petele de sânge de pe cearşaf şi continuă să plângă din tot sufletul.
Făcea curat şi strângea lucrurile din cameră, pregătindu-se şi ea de plecare, pentru a doua zi.
Nu şi-ar fi imaginat niciodată că un contact sexual cu un bărbat iubit va fi aşa… A fost o uşuratică !… Prea mult credit i-a acordat lui Sandu. Ce s-o fi petrecut cu el de-a lăsat-o aşa, fără nici un cuvânt?… Tot ceea ce citise si cunoştea ea despre dragoste, despre actul sexual dintre oameni nu era aşa cum s-a întâmplat cu ea!..Dintre toate fetele ei să i se fi întâmplat cel mai rău ! Şi poate Sandu o mai credea şi uşuratică!… Aşa este… toate păcatele sunt numai ale femeilor! Ei, bărbaţii, vin… îşi primesc porţia, porţia lor de satisfacţie, şi tot ei găsesc un motiv să te lase… cu sau fără satisfacţie !… Eşti lăsată goală… folosită… şi cu un imens regret în suflet. Dar se pare că asta nu contează!. Pe tine nu te întreabă nimeni nimic. Cum te simţi “după” ?! Ce mai faci tu ?!… Acest act a însemnat “ceva” şi pentru tine ?… Nu… Nimic… Tu, “după” nu mai contezi… Aureola de pe frunte ţi-a fost aruncată… trupul ţi-a fost dezgolit… Nu mai ai nimic interesant de văzut, de arătat, de simţit… Atracţia ta s-a nulizat până când o nouă revigorare a trupului lui şi a subconştientului lui, începe să-ţi acorde din nou niţică atenţie, apoi mai un pupic… mai o mângâiere şi din nou se ajunge la descheieri de bluză !… Până când toate astea ?… Aşteptări… care sunt ca nişte pomeni… cerşetoria unui sentiment ?… La dracu cu toţi bărbaţii !…
Nu există bărbat care să-şi dozeze dragostea “liniar”, să-i ajungă tot timpul, nu numai în momentul când are nevoie de o “descărcare”!… Să te simţi şi să-l simţi lângă tine şi în momentul când nu eşti cu “curul gol” !… Şi îmbrăcată să fii frumoasă pentru el!… Chiar cu palton… Şi atunci să-l vezi nebun după tine!… Toate astea sunt doar vise!… Tot aşa cum a fost un vis pentru ea acest act sexual… şi când colo?… Ăsta a plecat, lăsând-o ca pe orice curvă!… Asta a fost mai rău… acolo… se lasă şi preţul “înţelegerii”!… Ea aici a rămas singură şi udă de “toate“… Pentru aşa mândreţe de “bărbat” m-am “păstrat” eu până acum ?… “Lui” i-am oferit ofranda unei fete şi când colo sunt sigură că el habar nu are că eu am fost virgină!… aşa lucru “mărunt” nu a fost capabil să observe el!… Veni… vidi… vici!…
Toate întrebările unei fete, toate incertitudinile vieţii ei au prins un contur brutal. Aşa este viaţa?!… Numai atâta preţuieşte o femeie?!… Numai timpul cât o “călăreşti”?! Of, viaţă, …te urăsc !…
Cu plânsul a terminat. A terminat şi cu făcutul bagajelor, s-a aruncat pe pat şi a adormit. Era frântă toata şi era frântă de toţi!…