– Elvira! Cum se face ca din cuibul din care ai fugii, acum te intorci cu drag?!
– Stiti… domnule Barsan… acum Emil se poarta cu totul altfel ca inainte. Este un baiat tandru, nu ma agaseaza, de parca abia ne cunoastem. As putea zice ca-i un adevarat cavaler. Cred ca… nu indrazneste sa spuna, dar parca s-a indragostit… de mine. Parca ar fi alt Emil!
Tot drumul n-am mai comentat nimic. Fiecare era cu gandurile lui. Treceam de la furie la linistire si … brusc pur si simplu, m-a apucat o stare de fericire, poate pentru prima data, dupa multi ani! Ceva se petrecuse cu Emil. Si pare, de data asta, in bine. Emil ne astepta. A sarit sa deschida portiera. Era radios, i-a dat mana Elvirei si a condus-o in casa. Ma uitam cu mirare la copilul meu si-1 vedeam pe cel care-1 batusem cu cureaua… Era uimitor cum se schimbase. Era de nerecunoscut si sunt absolut sigur ca nu bataia primita i-a schimbat purtarile, aici era altceva. Aici se pare ca era dragostea. Sa mai spuna cineva ca iubirea nu face minuni!Astfel Elvira, dintr-o jertfita, devenea stapana sufletului lui. Asta da… metamorfoza! Mia mea radia nu alta: “Nu ti-am spus eu… Nu ti-am spus ca … Ei vezi!” si pentru prima oara, dupa foarte multi ani am vazut-o in lacrimi. Nu stiam cum sa i le interpretez!
Elvira, avea mai multe surori, ea daca a fost cea mai mare, nu a fost rasfatata, ba dimpotriva, fusese roaba celor mici. Asa ca acum Emil, cu atentiile lui, o rasfata pur si simplu. Si fata, observasem, se simtea in al noulea cer!
Lucrurile se derulau, as zice, programat. Doar ca Emil cu maica-sa, de ziua Elvirei, i-au cumparat un lantisor de aur. mai apoi un ceas de mana… N-am comentat in nici un fel…Oricum m-am obisnuit si eu cu situatia si am inceput s-o consideram ca pe o fiica. ii asiguram cam tot ceea ce avea nevoie: haine, incaltaminte, obiecte… Ne-am obisnuit cu ea, cu prezenta ei. facea parte din familie.
Curios lucru, abia deunazi am observat, Emil nu mai fuma. Emil nu a mai pus tigara in gura si nici de licori nu s-a mai atins. Despre celelalte lucruri nici nu putea fi vorba. Nevasta-mea se si speriase intr-un fel! Ceea ce nu am fost capabil cu bataia a facut IUBIREA… a facut Elvira, 1-a adus pe Emil pe “linia de plutire”. Se spune ca in dragoste balanta oscileaza mereu. Se spune…
Cine-1 vedea pe Emil si Elvira, pauza de pauza, umbland impreuna, mancand impreuna, era tentat sa zica: “uite porumbeii!” Colegii ii mai strigau cu rautate: Hei, Romeo, hei, Julieta! Cu toate acestea Elvira a inceput sa fie mai rezervata. Alteori precipitata. Se vedea ca nu e in apele ei si ca prea se simte incorsetata de permanenta prezenta a lui Emil. Cand fata mai discuta cu un coleg, Emil devenea iritat, deosebit de irascibil, se inrosea tot. Ea a observat si acum continuu il irita… Mi-am pus intrebarea: Ce-i mai leaga? Si mai ales ce-o mai leaga pe ea de el? Emil era indragostit lulea de Elvira si nu-si dadea seama ca pe parcurs devenise soricelul ei. Il invartea pe degete cum era voia ei. El nu realiza manipularea ba, dimpotriva, credea ca el o ocroteste! Si era gelos!…Ca sa vedeti! Intr-o deplasare la o lectie practica au ajuns la Portile de Fier… la Gura Vaii, unde au fost cazati. S-au intalnit aici si cu alti colegi din tara. Seara, pe platou li s-a organizat un “amurg dansant”. Un elev mai mare, din clasa a XII-a, a cerut-o pe Elvira la dans… Emil nici nu vroia sa auda. Mai sa se ia la bataie! “Auzi, sa danseze ala cu Elvira?!” Si de grija asta toata noaptea a dormit pe o saltea in usa camerei ei, ca nu cumva sa vina “vagabondul” la ea…Dovezile lui incontestabile de dragoste, nu aveau ecoul scontat in sufletul Elvirei.
Aceste ganduri “m-au aruncat” cu ani in urma…pe vremea cand eu fusesem tanar. Mi-aminteam cum ma indragostisem pentru prima oara, de o fata din sat. Si acum, de cate ori o intalnesc imi bate mai tare inima, parca incep sa ma balbai. Probabil ca si sentimentul de vinovatie pe care-1 incerc fata de ea, pentru ca ne promisesem ca “ne asteptam”, dar… imi inchipui cum o fi reactionat cand o fi citit negru pe alb ca ma insor… ma insuram cu alta… Mai ales ca ea, Lucretia, ma astepta inca…La nunti de obicei plang miresele. La nunta mea eu am facui o exceptie… fara sa vreau… Poate si pentru ca acum melodia de dans imi amintea de prima mea intrare ” in hora”…
In sat, la noi, intrarea fetelor si a flacailor in randul adolescentilor se face la hora, intr-o duminica anume. La varsta de 15 ani, in functie de dezvoltarea fizica, inainte de inceperea horei, se anunta “noii promovati” in randul “oamenilor”. E un moment la care asista tot satul. E un spectacol unic, emotionant! Tot satul se uita la tine si simti ca sute de ochi te “pretuiesc”…

Trebuie sa te tii bine pe picioare! Asa ca daca vreunul se mai impiedica sau se face stacojiu, nu este chiar din vina febrei. De vina e “inalta tensiune” pentru ca acesta este un examen dupa care ti se pune o “pecete” in frunte! Si-apoi persista grija continua sa nu te faci pe tine de ras, sa nu faci de rusine familia.Ce mai, esti prezentat si invitat in hora ca o persoana deosebita…Dupa “prezentarea” tuturor tinerilor incepe muzica. De obicei, perechea ce a intrat in hora, in anul precedent, deschide dansul. Toti ii privesc si bat din palme in ritmul muzicii. Mai arunca si cate o vorba de duh sau cate o strigatura!
– Luati aminte, mai feciorasi si fete, asa se joaca, mai… Zi, tigane mai cu foc! Ca ma prind si eu in joc. Si asa, pe nesimtite “tinerii” se inscriu in joc cu cate o fata pe care, poate de saptamani, au tot batut-o la cap, pana a reusit sa o convinga sa-i fie partenera. Ca, de, fetele cam aleg si nu le e indiferent cu cine joaca primul lor dans “oficial”. Ele sunt sigure ca intra in “gura lumii”. Odata intrate in hora, sunt “incluse” in obstea satului. Deja au alte drepturi si obligatii… Cu aceasta ocazie, acolo – pentru prima oara, in vazul lumii, flacaiandrul, poate cuprinde de mijloc o fata fara sa fie “judecat”. Ba, dimpotriva! indrazneala e apreciata! Pentru un tanar e lucru mare “prinsul in brate”… sa ai o femeie in brate! Simti cum te trec fiorii… uiti de lume… si, culmea, poate pentru prima oara iti vezi partenera, ii simti rasuflarea… si vrei ca totul sa dureze o vesnicie! Dar, ce parca voi nu stiti cum e?! In timpul acesta barbatii, maturii, a caror feciori si fete au intrat in acea zi in hora, dau cepul la butoiul cu bere. Servesc pe gratis pe toata lumea! S-a nimerit ca Lucretia sa-mi fie prima partenera! Ce-i drept o cam urmaream eu din priviri mai demult. Era frumusica, dar mai mult ca asta, avea ceva, un zambet al ei, ochii aceia albastri lucitori ca doua stele care ma strapungeau. Si apoi, o naturalete, un fel foarte firesc si sincer de a fi! Vedeti, ca nici acum nu am uitat-o? Ce sa va mai spun, ca am uitat de noi si ca inca o tineam in brate si mai dansam si dupa ce incetase muzica? Abia dupa ce ne-am retras din cerc, la margine, i-am dat drumul din brate. Cineva, un “binevoitor” batran a venit si ne-a “descatat”… De rusine amandoi am fugit de acolo: ea spre mama ei, eu undeva dupa o claie de fan. Aici m-a gasit tata si m-a invitat la un pahar cu bere. Cu mai mult curaj, apoi am intrat din nou in hora, incercand sa vad de ma “potrivesc” si cu alte fete, dar nu dupa mult timp tot cu Lucretia in brate ma trezeam. Aici se leaga simpatiile!La aceasta hora, pentru prima oara, o fata are dreptul si datoria sa poarte costumul national “de sarbatoare” al bunicii sau al mamei, ea completandu-1 numai cu anumite piese ca “naframa din delin” (matase speciala), dar batista ce-o poarta la “pumnisei” sau intre degetele mainii stangi, nu poate fi confectionata decat de ea. Aceste batiste se lucreaza pe borangic, cu modele alese, bogat ornamentate. E semnul gustului si harniciei ei! Si care fata nu-si doreste ceva deosebit! Batistele sunt adevarate bijuterii. In timpul dansului, fata care doreste sa mai discute cu baiatul, in loc de “vreau sa-ti spun ceva!”, ii da batista… in pauza dintre dans si mai apoi in alte duminici pe drumul
de intoarcere de la biserica, ei pot “discuta”… Dupa iesirea de la vecernie tinerii fug acasa inaintea parintilor “sa dea de mancare vitelor”. Cei ce sunt “legati cu batista” pot “fugi” impreuna, si mai pot “discuta”, pana la venirea parintilor. Daca nu intervine vreo cearta, batista ramane la baiat. Daca se-nteleg bine tot timpul, aceasta batista ii va insoti la cununie si va fi pusa cu mare cinste in varful steagului de nunta, pentru a fi admirata de toata lumea. Orice cearta sau neintelegere dintre cei doi duce la retragerea batistei de catre fata sau, mai rar, renunta baiatul la batista. Ceea ce e destul de grav. Acesta este semnul ca cei doi se despart… E o mare lovitura, prilej, uneori, de suferinta si de … “gura lumii”.
Cu mine si cu Lucretia lucrurile stau ciudat: si acum batista ei e la mine. Lucretia nu mi-a cerut niciodata batista. Daca o facea m-ar fi doborat. O pastrez inca ca pe un talisman de pret. Din cand in cand o trec printre degete si parca simt fiorii si caldura iubitei, mirosul florilor de camp si al busuiocului cu care era parfumata. De cate ori ma intorc cu gandul spre tinerete si spre sat, batista Lucretiei imi aduce nostalgie, mangaiere si o liniste sufleteasca aparte. Nimeni nu poate sti si nici nu stie ce miracol ascunde aceasta mica si diafana batista. Pentru mine ea e infinit mai mult. Desi ea a ramas o simpla taranca, asezata la casa ei, eu tot frumoasa si radioasa o vad, ca-n tineretele noastre. Si… cu surprindere pentru mine… parca mai frumoasa si mai… femeie! Tot neamul Lucretiei, cand dau de un necaz, sau de cauta vreun sfat, ma cauta. Iar eu ii ajut ca pe niste neamuri apropiate. Ii simt ca pe ai mei.

Tainic inca mai tin la ea si ce n-as da sa mai am anii aceia…O vad foarte rar, poate si dintr-un fel de jena, de vinovatie proaspata, desi au trecut ani si ani… Departarea si timpul s-au asezat intre noi ca o apa ce n-o mai putem trece. Iar acum ma uit la copilul meu si-mi dau seama ca timpul e un abur ce te-nvaluie si-ti da doar senzatia ca esti acelasi, in schimb iti sadeste “ghiocei”, grijile sporite si alergatura spre cine stie ce si unde, incat
sa nu-ti dai seama ori sa realizezi cum zboara timpul si ti adauga anii!

* * *
Am lipsit aproape trei saptamani de acasa. Se deschidea o noua unitate miniera. Primele indrumari si sprijin de specialitate mi-au revenit mie. Pana la prepararea primelor tone de minereu am trait si eu intre acei oameni minunati care erau minerii si specialistii acelei localitati Iar atunci cand toate lucrurile au intrat in normalitate ma-am intors acasa satisfacut.
Din cateva vorbe Mia, m-a pus la curent cu evenimentele cele mai proaspete. De vorbit mai vorbisem noi la telefon. Ea mi-a dat de inteles ca toale-s bune si frumoase. Adica nimic deosebit.
Am observat totusi ca Elvira nu mai pleca la internat, ci urca in camera de sus.
– Mia, dar cu fata, ce-i ?!
– Draga! dar credeam c-ai priceput: fara tine ne-a fost urat si eu am rugat-o sa ramana! De altfel Emil pierdea tare mult timp cu adusul si condusul ei la camin. Iti dai seama si tu, nu?! Sa nu mai punem la socoteala faptul ca Emil mai intalnea pe cineva pe drum… prieteni care-1 chemau ba incoace, ba-ncolo si stii tu cum e cu aceste “iesiri” scapate de sub control… De ce sa stau eu tot timpul ca pe ghimpi: unde intarzie, unde sta… cu cine… ce face?! Toate astea ar fi devenit obositoare. Si-apoi ma gandeam ce ai fi zis tu cand te vei intoarce? Acuma daca tu nu esti de acord, spune si ii dau papucii! Mi-a inchis gura.
– Draga, daca tu asa crezi ca e bine, daca asa ai hotarat?! Bine!
– Draga! Cum vrei tu!
A venit randul sotiei sa lipseasca cateva zile de acasa. Pe noi ne-a lasat in grija Elvirei. Fata era harnica, gatea, aranja totul. Ce mai, toate bune si la locul lor. Numai am inceput sa observ ca, de cate ori imi vorbea, Elvira isi facea ochii mari si-mi zambea enigmatic, cu o candoare ca o chemare tainica, lasandu-si putin capul usor spre dreapta, zvarlindu-si parul sa-i dezveleasca gatul si se indeparta unduindu-se usor, neostentativ, si totusi… aruncandu-mi peste umar o ultima privire zambitoare. Se straduia, se vede, sa se puna in valoare si in fata barbatului din mine. Am privit-o mai atent: avea ochi frumosi, se mai implinise si pentru prima data mi-am dat seama de acest lucru. Devenise domnisoara! Privirea mea o masura acum cu alti ochi. M-am trezit ca-i “pretuiesc” gatul, umerii, torsul, sanii si picioarele… cand mi-am dat seama “cui” apartineau… am scuturat din cap, cam in felul in care-si scutura un caine apa de pe blana… Ce-o fi cu mine?… Ma tulbura aceasta fetiscana?… Era adevarat ca pana acum o privisem ca pe o intrusa, totul era legat de Emil, nu ma interesa ca “femeie”. Simteam acum ca era capabila sa-si probeze “farmecele” si pe un “soldat batran”. Acest lucru m-a necajit… M-am retras in camera mea. Acum cinci minute nici nu-mi imaginam ce mi se poate intampla! In acea seara si pana tarziu spre miezul noptii, din lectura mea nu s-a ales nimic. Ma miram eu insumi cum m-a putut ravasi! Sa fi fost putin dupa 12 din noapte. Eram culcat cu cartea in mana, cand aud usa trantindu-se si ea numai in camasuta de noapte navaleste in camera mea, inspaimantata si gudurandu-se tremurand spre mine, spunandu-mi ca-i cineva la ea in camera…
Ii simteam rasuflarea sacadata si carnea ei calda mirosind feciorelnic. Am incercat s-o indepartez usor, dar simteam cum imi ard narile pe capul ei, iar gatul si gura mi se uscau. Eram si eu un om viu, nu?! Cu incetinitorul parca am indepartat-o, m-am sculat si-am incercat s-o linistesc. Intai mi-a fulgerat ideea ca poate-i ceva legat de Emil? Sa fi tabarat el fara voia ei? Am dus-o la ea in camera, mai mult in brate decat pe jos. Simteam cum ma lasau puterile, ca rasuflu mai greu… i-am facut semn sa taca si am inceput sa fac serios pe detectivul. Asa cum mi-am imaginat, in camera nu era nimeni… Am luat-o in brate si am pus-o in pat, ca pe un copil. Agatata de gatul meu m-a rugat sa mai stau sa se “linisteasca”. Am stat. Ii simteam cum ii zvacnea inima si rasuflarea ei calda imi “ardea” pieptul. Nu, nu vreau sa ma gandesc la ce s-ar putea intampla…