Tragandu-mi cu greu cizmele dupa mine ma apropiam de casa. Doream sa fi fost undeva departe, sa nu mai ajung niciodata. imi trecuse si frigul. M-am scuturat de zapada si am intrat.
Voi stiti cum mi-am respectat eu nevasta si cum m-am purtat cu ea… Am facut-o cum si-a dorit: “doamna”… Nu tineam multe vaci, ca o doamna nu sta toata ziua la vaci. Nu aveam nici prea multe gaini pe langa casa ca ea sa nu aiba de lucru prea mult… “Doamna” mea, neavand ce lucra, ma cam “schimba”… Drept ii ca, sunt trecut de 55 de ani, cu 30 de ani de bai, dar nici ea nu-i la prima tinerete… Avem doi copii frumosi si uite la ce-o duce capul! Cand sa pun mana pe clanta usa era deschisa. Cu fata neagra de suparare, ca nu mania m-a pornit ci batjocura ce mi-a pus-o pe cap, am cautat-o cu privirea, sa vad daca n-am visat…Mi-am aruncat hainele groase de pe mine. Eram in camasa. Ea statea la masa. Nu scotea o vorba. Cu capul usor aplecat ma privea pe sub sprancenele ei lungi. Doar mainile ei, pe masa, se miscau nelinistite, cu degetele rasfirate, cu unghiile lucitoare ca ale unei leoaice… era parca gata de atac… Parul ei.cu bucle naturale usor ondulate stralucea la lumina palida a veiozei… intotdeauna mi-a placut parul ei… imi venea si acum sa-1 mangai, sa-1 trec printre degete ca de atatea ori… M-am apropiat cu mana intinsa… dar privirea ei plina de ura si un zambet rautacios ce nu i le-am banuit niciodata m-a trezit la realitate. Era prea tarziu; mana mea ce se voia tandra s-a infipt adanc in parul ei si parca nu ma mai asculta… Am smuls-o de dupa masa si-am apropiat-o de mine. Ma privea cu mandrie, nu cu rusine si teama, cum ma asteptam. Speram ca ma va ruga, ma va implora sa nu fac scandal, s-o iert… Nimic… Zambetul ei batjocoritor si lumina ochilor ei sfredelitori m-au facut de am invartit-o de nu stiu cate ori prin odaie, i-am tras cateva sa ma pomeneasca, am azvarlit-o de se lovea de lucruri ca bila de popice, am invartit-o ca pe un titirez, pana am cazut amandoi pe pat. Gafaiam impreuna. Eu obosisem de-a binelea. Prin camasa de noapte o simteam calda, parca atunci o descopeream prima oara, iar transpiratia si aburul ei ce-mi patrundea in nari ma naucea… Ma excita… Am simtit degetele ei ca-mi umbla prin par, pe dupa urechi, ca apoi bratele sa ma stranga cu o forta pe care nu le-o cunosteam… Fara sa se zbata, pulpele ei incinse ca un cuptor au inceput sa se desfaca usor, tot mai larg, chemator… pieptul ii salta ritmic si ma impingea cu doua ace de care ma miram ca mai exista… I-am strans soldul si-am simtit cum se topeste in mine… Am patruns-o cu o pofta ce nu am avut-o de cand eram singuri, fara copii… Simteam fiebinteli pe buze, in spate… Unghiile ei imi brazdasera carnea… Buza mea de jos si umarul ei stang sangerau usor… Pesemne ma muscase si-o muscasem… Cu capul intr-o parte, din coada ochiului stang i se prelingeau cateva bobite… Nici azi nu stiu ce erau, placerea de astazi ori imaginile trecutului. S-a ridicat si a plecat in camera alaturata. O luasem de foarte tanara. Ce-i drept nici eu nu eram de alungat. M-am insurat mai tarziu pentru ca am tot ales si-apoi vroiam mai intai casa mea, ograda
mea! In noaptea aceea de vara, cand am condus-o acasa de la bal, ca hora nu se mai facea in sat cam de multa vreme, ne-am oprit o clipa sub un tei ce ne-mbata si-am ascultat cateva clipe linistea noptii spintecata de tiriitul greierilor. Atunci am sarutat-o prima data si ne-am aprins. Atunci i-am simtit prima data sanii tari ca doua pietre incinse, dar ea s-a desprins ca o lostrita si a fugit. In toamna am si facut nunta. Fusese fata cuminte, cum ma asteptam, ca de, in ziua de azi… Eram mandru de asta ca un cerb, dar n-am marturisit secretul nimanui. Doar noi il stiam si-l retraiam in clipe repetate de dragoste. Aveam ochi doar unul pentru altul. Satul ne invidia. Am inceput sa avem de toate… Au venit si copiii. intai Sorin, bucuria mea ca era baiat, apoi Codrut. Mi-as fi dorit si o fata, dar ea n-a mai vrut deloc! imi repeta continuu ca ce-o sa se faca ea cu patru barbati in casa, ca parca avea o presimtire ca tot baiat va fi… A ramas la voia ei, desi odata am avut impresia ca eram pe punctul de a fi din nou tata, dar nu pot sa-mi dau seama ce a facut pe la oras si… asta e!
– Viata noastra decurgea normal, cel putin asa credeam eu. Eram multumiti, ne iubeam cu patima. Cu timpul, cu varsta, am mai rarit-o si noi. Veneam tot mai obosit si cu mai multe ganduri. Dar n-am simtit niciodata vreun repros din partea ei…Acum, culcat pe pat, o asteptam din clipa in clipa sa revina. Dar nu s-a intamplat. Nici nu stiu cum am adormit. Dimineata veioza era inca aprinsa. Oare cand plecase? Cum de nu s-au trezit copiii? Mi-am adus aminte ca ei nu erau acasa. Vacanta fiind, erau la verii lor din oras. Ma innebunisera ca vor sa vada un film, preocupari de copii…Trei zile, cat au lipsit copiii, nu ne-am vorbit. De mine, ca de mine, dar ma miram de ea cum poate tacea

. Ea care te matura uneori cu vorbe de nu mai stiai pe ce lume esti! Eu o asteptam sa se caiasca, sa se inchine, sa ma implore, sa punem pace, dar ea nimic. Nici macar nu ma mai privea. Ma evita. Statea mai tot timpul “dincolo”. A patra zi cand am sosit de la mina, usa era larg deschisa… Copiii dormeau. Era liniste. Deschid cu grija toate usile… Ea – nicaieri… A doua zi intreb copiii. Nu stiau nimic. O intalnesc pe Saveta. Parca ma astepta:
– Ce-o mai cauti, s-a dus la handralau!
imi venea sa-i dau un picior ca la o minge de fotbal. M-am stapanit. Am pus capul in pamant si dus am fost. Inima omului e ca o cetate. Cui i se deschide, acela devine stapanul ei! in aceeasi casa nu pot fi doi stapani. Din cei doi unul nu este stapan. Este orice numai stapan nu este. Am observat cam tarziu asta. Atat de tarziu ca degeaba am mai observat… Am fost mai atent la alte lucruri – mai ales la felul cum se inteleg barbatii cu femeile lor -, dar si aceasta invatatura a venit prea tarziu si nu mi-a folosit la nimic. Poate era bine de-mi spunea si mie, mama sau tata, cum trebuie sa procedezi cu o femeie pe care ti-o doresti, dar mai ales s-o pastrezi. Sa fi stiut atunci, cu un pic mai din vreme, ce-i femeia, altfel ar fi stat lucrurile… De unde sa stiu eu, ca femeile au nevoie, din cand in cand, sa le scoti din obisnuit, ca uneori un compliment sau o mica atentie de la tine sau de la altii valoreaza cat o lume… o lume de dulci iluzii! Abia dupa patanii mi-am dat seama ca acel “ceva” e mai puternic ca “NU”-ul conventional: cum ea nu se poate uneori robi barbatului, oricine ar fi el. Sunt atrase de nimicuri, inspre tandrete si placeri ascunse si acestea se pare ca le place oricarei femei. Unele se tradeaza, altele nu! Unele cedeaza tentatiilor, altele nu! Unele asteapta in adancul inimii pana la moarte, altele se lasa cucerite si te parasesc. La barbat, de cele mai multe ori, experimentele de dinainte de casatorie nu-1 afecteaza prea mult. Casatoria-i “plasa” lui din care stie ca nu va mai scapa, si in ea isi cauta un minim de confort. Dragostea femeii lui il leaga din ce in ce mai mult. Pentru el “ratacirea” femeii devine o chestiune de viata si de moarte. Cand femeia isi da seama de acest lucru devine mandra si buiaca. in fiecare zi poate sa faca din barbatul ei ce vrea: un om fericit sau un nenorocit, uneori doar cu o singura privire aruncata intr-un anumit fel…
Asta am invatat eu, dar a fost scoala cea mai scump platita. As putea zice ca lipsa de experienta mi-a luat zalog ani, anii unui barbat in putere!
Dupa o luna m-am decis. Ma duc la ea si o chem acasa. O iert! De vine, bine, de nu, imi iau alta femeie. Ulcerul meu, o descoperite neplacuta din acea perioada, era continuu de straja. Cel mai rusine si mila imi era de copii. Nu mai mancau acasa si casa mea nu mai era “casa”!
Am gasit noul adapost al chiriasului meu. Erau amandoi acasa. Parca el mai in varsta de cum il stiam, iar nevasta-mea neschimbata! Am inceput o discutie, intre doi soti, avandu-1 ca martor pe amantul nevestei. Umilinta ca in seara aceea nu am simtit niciodata. Cea mai grava vina ce mi se imputa era ca o abandonasem, ca “nu puteam” decat foarte rar, de vina fiind varsta si silicoza… Mi-am facut o trecere in revista a anilor de casnicie de cand ne-am luat, cum am ajuns de la vagonetar la scoala tehnica de maistri, cum ma mai astepta ea si ma mangaia, ce mandra mai era de mine. Si acum, aici, in fata mea, ea statea si asculta, numai ca acum era alaturi de omul cu numarul 46 la pantof, nu cu sotul ei. Multe mi-au trecut prin cap de atunci si nu de putine ori am vrut sa le sparg capurile, dar de fiecare data imi aduceam aminte de intalnirea noastra de sub tei, de ultima noapte a iubirii patimase de dupa bataie, de figurile triste ale copiilor si…
-Da, nevasta… Vii acasa, vezi de copii si… iti dau voie sa-1 vizitezi, pe dansul, de doua ori pe saptamana! Am mers tacuti impreuna spre casa. Familia imi era iar “impreuna”. La aceste lucruri se gandea Iacob calcand pe urmele ortacilor.
– Vii, odata, or ce faci?!
Vocea lui Petre, de undeva din fata, ma trezi parca din somn, ca si cum m-ar scula ceasul la 3 si jumatate, cand mergeam la sutul de dimineata! Ma frecai cu dreapata pe fata, peste ochi, sa alung paianjenii ce imi impresurasera fata si ma gandeam:
– Oare, Doamne, lor le-am spus toate cele, ori numai mie?!
Sa nu-mi spuneti ca sunt idiot sau nebun! S-ar putea sa va cred, ca de cand nu prea vorbesc cu lumea… Dar ceea ce mi-e mai greu nu e ca ma crede lumea asa, ci ca simt in fiecare zi o greata continua in tot corpul, o greata de mine…Pana la gura minei mai erau vreo suta de metri. Nu mai aveam de urcat mult, dar mi se parea ca urc, urc… cu picioarele altuia, ca urc si n-am spor, ca urc pe Golgota…
Hai sa pranzim, si-apoi… Cuvintele ortacului imi dadeau a intelege ca se refera si la mine. Cum statea cu parul alb, inca bogat, mi se parea inteleptul Iacob din Biblie… Atunci mi-am dat seama ca nu eram singur…

Iesisem pe poarta unitatii cam in acelasi timp. Eram in invoirea de duminica. Odata aflati dincolo de poarta, ne-am dispersat cu totii mai ceva ca la un atac al “aviatiei inamice”. Ne depaseam unii pe altii, intr-o competitie a carei tinta finala era centrul orasului,iar trofeul era placerea de-a fi liber, nedirijat, nerobotizat. Ajuns in “centru” m-am trezit deodata singur. Ciudat! Singur in “marea civila” mi-a taiat tot cheful. Simteam un gol imens in jur. Ma intrebam ce-i de facut? Prima idee? Un film… Chestionez afisele si constat cu tristete ca doua dintre cele trei filme le-am vazut in unitate, iar al treilea incepuse deja. Descurajant! Ramanea “mama distractiilor”, adica plimbarea. Plimbarea de unul singur, cu ochii la vitrine, dupa fete tinerele daca se poate, si cu mainile la spate… dar plimbarea soldatului este o “tristete iremediabila”. iti tragi bocancii si te inseli numai ca te plimbi… Fiind tot timpul in “societatea camarazilor”, o data ce te vezi singur nici nu stii la ce ti-ar putea folosi acest prilej. Fata de ei nu ai secrete, glumele sant comune, hrana idem. Ce mai, faci parte din trupul si sufletul grupei. Esti ori doaga ori cercul butoiului si de tine depinde cat esti de pretuit de camarazi. Aici in invoire le simti lipsa. Abia aici si acum in invoire iti dai seama de acest lucru. Poate era mai bine sa fi ramas in unitate! Acolo mai aveam cu cine “face” un sah, o tabla sau sa recuperezi un somn… Dar nu se face… invoirea este invoire, e o chemare spre un ceva ce nu-1 ai, este o recompensa in definitiv, spre o senzatie a libertatii de-o clipa.
Ma indreptam alene spre parc cand il zaresc pe caporalul Ionel. Am simtit o mare bucurie. Era ca si cum ai merge intr-un oras strain si fara sa te astepti te-ai intalni cu un consatean de-al tau.
– Ce faci, Ionele? -De… in invoire…
– Si “la ce “te-ai oprit?
– Pai… Prajiturile nu-mi plac. Cu filmele cred ca stii si tu care-i situatia… Asa ca am ajuns sa ne tarsaim bocancii in gol… Mai bine hai la o bere!
-Hai! Dar unde? –Cum unde?! La “Jiul”.
– Ce ai tu cu “Jiul” asta?
– “Jiul asta”, asa cum zici tu, imi aduce aminte de ortacii mei. Stand acolo am sentimentul ca sant cu ei, ca bem impreuna, ca ne bucuram de Soare…
– Ciudat filosof mai esti si tu… Am intrat. Lume ca la circ… “sa dai un regat” si nu gaseai o masa libera!
– Cam “umflat” Jiul asta, mai frate! Sunt aici ortaci din toate sectoarele…
– Da de unde! Cred ca nici unul dintre dansii nu stiu ce inseamna sa fii adevarat ortac, dar mai “seaca” si ei cate o bere. De fapt, cei ce vin la “Jiul” vin mai mult la taclale, caci berea nu urca la cap, altfel ar “patina” pe scari. in ceea ce ma priveste, cand ies de aici e ca si cum as fi fost intr-un suitor* in care nu functioneaza ventilatorul. Cu greu am cucerit o masa. Chelnerul ne-a si trantit doua halbe, mai mult cu spuma decat bere!
– La astia s-au dat premiile sau ei sant de felul lor asa de “aspri”?
-Mai stii?! De nu cumva-i nou in meserie!
-O fi.
– Auzi, mai Ionele… Tu tot “imi dai” cu ortacii, dar tu de cand esti miner? ca, har- Domnului, nu ai mai mult de 22 de ani?