Todut, tavanul era fisurat pe toata grosimea lui, dar explozia a fost provocata de Sanchez, care nu avea ordinul de tragere, nefiind scosi si pusi la adapost nici unul dintre oamenii care inca lucrau, ce sa mai spunem de faptul ca Todut i-a spus ca se duce sa verifice lucrarea.
Autoritatile locale au fost foarte satisfacute de rezultatul muncii geologilor romani, si dispusera sa le ofere si alte contracte, avantajoase pentru alte lucrari.
Todut era inca in spital cand a primit un fax de rechemare in tara.
Si-au permis un banchet de adio, la altitudinea de 3800 m, neuitand promisiunea ca: “alta data, alta data o s-o faca si mai lata”…
Cu regretul omului care se desparte de un colectiv deosebit, Todut parasi acele meleaguri…
intors in tara, a constatat ca aici lucrurile mergeau ca pe roate… Cu toate formele facute, Todut a plecat spre Regie, unde era asteptat chiar de Directorul general.
– Domnule Todut, ma bucur ca va vad!
– Bucuria va fi si de partea mea, daca o sa aveti amabilitatea sa ma lamuriti, cine, ma manipuleaza pe mine in ultimul timp?
– Mai bine intreaba cine te-a manipulat, ca deja nu se mai poate…
– Nu inteleg….
– S-o luam sistematic… Ai fost invitat la unele banchete cu iz politic?
– Da, dar acum sunt la moda…
– Tu chiar ai crezut ca ai fost invitat acolo fara sa ai si tu “rolul” tau?!
– Regret, dar nu vad legatura!
– iti aduci aminte cine te-a invitat?
– Sigur, domnul senator…
– Asta a fost prima data. A doua oara?
– Pai… tot dansul.
– Ma iarta ca te intreb, dar sa fi invitat la doua sindrofii de aceeasi persoana cu care n-ai nici-o relatie, nu lasa nimic de banuit?!
– Suntem de aceeasi varsta, ne cunoastem din tinerete, am crezut ca in amintirea vechii prietenii…
– Pai, tocmai aceasta a fost… .
– Nu va inteleg… Fiti, va rog, mai explicit!
– Clar si curat, tu ai fost trimis in Chile datorita faptului ca ai refuzat sa apari, in anumite situatii, cu fostul senator…
– Fostul…
– Da, pentru ca acum este in ancheta. A facut mai multe matrapazlacuri cu un director de banca, cu un consilier din Regie, beneficiind de imunitate parlamentara, era cineva. Rasuflandu-se cate ceva, s-a gandit ca, daca te va avea pe tine langa el, toate barfele vor inceta, iar altele se vor estompa, oamenii cunoscandu-ti cinstea si onestitatea de om integru… Dar tu nu ai vrut…
– Pai…
– Tu nu ai vrut, cu toate ca auzisem ca ai fost “lamurit” si de un fost consilier al Regiei…. Apoi, cu cunostintele pe care le avea si cu puterea ce-o detinea, te-a trimis in Chile unde un anume Sanchez trebuia sa te ingroape… Din cate se stie, acest Simion Petre, fugit din tara, prin ’74, prieten la catarama cu senatorul, s-a grabit putin, daca tu esti acum aici si esti intreg…
Mintea lui Todut nu-si putea exprima nedumerirea. Sa-1 condamne la moarte un prieten din tinerete, numai pentru faptul ca nu s-a inscris in partidul lui?! Roman, directorul general, parca-i citise gandurile.
– Nu numai pentru atat. S-a dovedit ca tipul era foarte razbunator si nu ierta nimanui nimic. S-a aflat ca mai multi i-au fost victime, mai ales dintre cei ce nu i se ploconeau, era necrutator cu ei…
– Ati spus ca nu numai pentru asta! A mai fost si altceva?
– Din cate am aflat, tu si cu Mara ai discutat si inainte de facultate, dar cand te-ai intors de la facultate, ea discuta cu un alt baiat si baiatul de atunci este fostul senator de azi…
– Si ce-i cu asta?!

– Probabil ca pentru oricine, asa s-ar fi pus intrebarea, dar pentru el nu… El nu te-a iertat toata viata ca tu ai fost alesul Mareei, ca i-ai luat-o pe Mara… Mai ales ca a lui casatorie s-a ruinat devreme, dupa care el nu s-a mai casatorit, ramanand burlac toata viata.
– in acest caz el este un psihopat, daca n-a fost capabil sa-si ia o alta nevasta, petrecandu-si toata viata uneltind. De ce dracu nu-i examineaza un medic inainte sa fie propusi pentru candidaturi?!
– Avantajul tau a fost ca in momentul cand tu erai deja un cineva el era inca un nimeni, cand, el a ajuns senator, era greu sa propuna ceva, unor oameni cu functii deja in stat. Astfel el a ramas la oameni de teapa lui Sanchez, o alta nulitate, dar ei erau prieteni, chiar si dupa fuga lui din tara, au tinut continuu legatura. A ramas sa mai rezolve problema cu Chile, la care 1-a ajutat si fostul consilier din Regie si, cand totul mergea asa cum a planuit-o el, totul a iesit la iveala…
– Domnule director general, de ce am plecat eu in Chile stiu acuma… Dar spuneti-mi acum de ce am venit inapoi?!
– Asa cum bine iti dai seama, plecarea ta a fost foarte veridica si nimeni nu si-a pus nici-o problema, ca de fapt acolo nu era nevoie de tine.
Prostia a plecat de la directorul delegat, ce te-a inlocuit, care s-a dovedit ca nu avea nimic comun cu mineritul. La obisnuitele negocieri din acele timpuri, a reiesit ca tipul a fost infiltrat in conducerea minei, cu scopul precis de-a trece sindicatul in acelasi partid, la care tu n-ai vrut sa aderi….
Dandu-si seama ca acest lucru are o coada mai lunga, n-o sa-ti vina a crede ca pe loc mina intreaga a intrat in greva generala pentru… Todut…
La inceput, asa cum se obisnuieste, nimeni nu i-a luat in seama, pana cand “povestea lui Todut” s-a rasuflat. Fara nici-o avertizare, toti minerii s-au solidarizat si atunci s-a sesizat parchetul, incepand anchetarea domnilor mai sus pomeniti. Tu, Todut ai fost repus in drepturi. Am omis a-ti mai spune, ca pentru tentativa de crima si alte potlogarii si Sanchez este dat in urmarirea Interpolului…
– Domnule director general, va multumesc frumos de lamuriri si va doresc ani multi si fericiti in functia ce-o aveti, spre binele bransei noastre!
Todut, pentru prima oara in viata lui, pleca sa-si vada ORTACII inainte de a-si vedea familia, si apoi in liniste si pace sa-si bucure FAMILIA….
BAIUT
TAUL TOCILEI
Iulie 1995

Ne cunoastem de mult. De foarte mult timp!
Uneori ma gandesc ca am putut fi frati, poate chiar suntem! Gandurile acestea ma framanta adesea. Sunt ganduri si pareri asupra unor oameni despre care pot sa spun ca-i vad, i-am mai vazut, ii simt apropiati, ii cunosc de cand lumea! Desi, sincer sa fiu, de discutat, cu unii, n-am facut-o niciodata. Pana mai ieri nu stiam nimic despre ei, despre viata lor personala, despre… Ciudata mai e si viata aceasta! Acum simt insa ca intalnindu-i am putea deveni apropiati, am putea comunica usor. Pe ce ma bazez? Stiu si eu? Poate pe faptul ca avem preocupari profesionale apropiate, si avem aceleasi ganduri despre munte si subteran, dar sigur ca numai noi am simtit gustul umezelii si al intunericului strapuns doar de un spot de lumina, si ne place neindoios sa gustam glumele facute, evident, pe seama altora si cate altele. Sunt sigur ca daca am merge la o petrecere impreuna ar fi imposibil sa nu ne distram de minune, sa nu cantam, sa nu radem cu pofta!
Cu multi dintre ei chiar asa a si fost!
Prima noastra intalnire a fost toamna. in atmosfera de tinerete, de invalmaseli de voci, cand ne aruncam priviri curioase, ne intrebam de unde vine fiecare si cine suntem. Am gasit destul de usor calea inspre fiecare, chiar daca unii mai pastrau inca ceva din incapatanarea, suspiciunea si tacerea taranului, chiar daca unii, mai volubili, demonstrau multa siguranta in traiectoriile labirintice ale orasului si ni se pareau ca-s mai destepti! Cu timpul ne-am simtit apropiati, am devenit prieteni.
Viata si munca ne-au risipit.
Acum, peste ani, ori de cate ori ne intalnim, ne bucuram. Ne simtim mai apropiati si mai veseli. Ne amintim gesturi si sotii din timpul scolii, ne impartasim intamplari comune, marunte chiar, dar omenesti. Ne bucuram de faptul ca traim, ca muncim, ca avem familie si copii, ca vrem sa-i vedem mai sus ca noi. Mai uitam de necazuri. Uneori chiar o intalnire intamplatoare pe strada. in autobuz, un salut, o strangere de mana sau un popas la o bere. ne destinde, ne readuce zambetul pe buze. Orice reintalnire o simtim ca o fericire neasteptata, ca o bautura racoritoare in miez de vara, ca o boare de tinerete!
E tonifiant sa constati, chiar peste timp, ca am ramas de aceeasi parte a baricadei, adica nu suntem straini unii fata de altii, desi unul a ajuns “Sef, altul e profesor universitar in SUA, iar altii au ramas doar mineri. Acest lucru nu ne desparte, ci ne face sa ne intelegem mai bine unii pe altii, ne face sa ne intelegem pe noi insine, sa intelegem viata, in fond, suntem constienti cu totii ca fiecare avem drumul nostru in viata, presarat mai mult sau mai putin cu bucurii, impliniri sau necazuri, incertitudini ori lovituri, din care iesim sau nu invingatori. Important e ca nu ne dam batuti.
E linistitor insa sa ai alaturi pe cineva cu care sa poti schimba un gand bun, sa poti asculta sau sa dai un sfat, sa schimbi barometrul psihic al cuiva, sa-ti simti colegul, prietenul ca e inscris pe coordonatele unei normalitati pe care ti-o doresti tie insuti.
Cine sunt ei? De ce sa scrie cineva despre ei? Sunt intrebari ce pot fi puse si ni le-am pus adesea. Am ajuns la o concluzie simpla: sunt oameni obisnuiti si ma bucur sa ma simt printre ei! Sunt oameni, poate, neinteresanti, nu ne atrag atentia in fiecare zi si prin ceva cu totul deosebit. Ba constatam chiar ca si mamele noastre uscau rufele la acelasi unic si vesnic Soare… Dar oare a fi un om obisnuit e putin lucru? E putin si obisnuit lucru a sti, a putea si a vrea sa intinzi dezinteresat mana cuiva, a-i spune un banal “buna ziua!” si “ce mai faci?”. E putin lucru a te opri, fie si pentru cateva clipe, din alergatura zilnica a acestui timp, care nu prea are rabdare cu noi? (vorba lui Marin Preda). A te opri si a asculta, a intelege si a incerca sa ajuti, daca e nevoie si daca poti, colegul, prietenul, omul de langa tine, sau pur si simplu sa rememorezi clipe ce te-au apropiat si unit prin timp cu ceilalti, dandu-ti poate elan si incredere in viata?!
Pentru unii poate parea un lucru neinsemnat. Pentru mine insa, nu! Chiar si pentru simplul motiv ca noi, acesti oameni simpli, obisnuiti, neinsemnati, suntem cei multi! Iar multimile nu pot fi neglijate! Noi, cei multi si necunoscuti, neinsemnati si obisnuiti, cu nume comune si fete comune, suntem totusi intemeietorii si statornicii.
Voua, asadar, oamenilor obisnuiti si comuni, voua Ion, Petru, Janos, Ilie, Kim Min, Miguel, Vasile, Pavel si iar Ioan, voua tuturor celor ce mi-ati fost colegi la Grupul Scolar Minier din Baia Mare, voua celor ce nu mi-ati fost colegi, dar mi-ati fi putut fi, voua celor risipiti efectiv pe toate continentele lumii, voua cautatori ai comorilor adancurilor fara ferestre, ce tanjiti mereu dupa Soare, voua ce ati gasit comoara cea mai de pret: stiinta si puterea de a trai cinstit si omeneste viata, voua ce pretuiti mai mult ca altii lumina, ma inchin si va dedic aceasta carte!