Cum in acea perioada fiecare tanar dorea sa se vada, sa se afirme, nu exista scoala sau camin cultural fara o buna echipa de dansuri, un cor sau alte tipuri de formatii, care sa se produca si sa se afirme in fata consatenilor lor. In acea perioada si eu fost, nu odata, participant la o asemenea echipa de dansuri. Consider ca dupa modul de manifestare si executia acestor dansuri, tineretea se exprima cel mai bine.
Un bun dansator are un cumul de certitudini, sanatate, tinerete, vigoare si o mare dorinta de viata. Dansul nu permite mistificarea lui si a vietii, impostura, el te obliga la perfectiune, la o traire neintalnita de multe ori in viata. Dupa acel “foc” ce a fost starnit de dansatori, in fiecare participant, ori privitor, au urmat cantecele si muzica populara.
Vazandu-i, am facut o constatare, care, dupa parerea mea, se potriveste si sportivilor, dar mai ales omului si dorintei sale de afirmare. Cu cat sunt mai buni, mai perfecti in executii, mai inteligenti, cu atat sunt mai urati la infatisare, ceea ce denota ca fiecare om cauta sa-si exploateze la maximum calitatile native, pentru a avea, si ei, ca toata lumea de altfel o trambulina de lansare, de afirmare, de egalizare in ultima instanta, acest lucru permitandu-le afirmarea in societate.
Uitandu-ma la cantareti care, ne incantau pur si simplu cu vocile lor dumnezeiesti, in timp ce posesorii vocilor, nu trezeau nici-o atractie fizica. La un moment dat, parca numai sa fiu contrazis, “exceptia care intarea regula”, apare o tanara cantareata. Era si frumoasa si vocea-i era superba. Dupa ce a coborat de pe scena, intre mine si ea a avut loc niste schimburi de priviri. Era frumoasa, deosebit de frumoasa, dar, ce nu s-a vazut de la distanta, era oribil din apropiere. Fata ei atat de frumos si gingas croita avea o epidemie de cosuri dezgustatoare, care-i estompau toate calitatile prezentate pana acum. In acea zi, prin grija organizatorilor, ne-am mai intalnit si revazut de vreo trei patru ori, ceea ce a facut sa ne cunoastem si chiar sa purtam niste conversatii, cu toate retinerile ce mi-le impuneau respingatoarele-i cosuri. Festivalul a trecut odata cu frumoasele zile ale verii si toata lumea s-a intors la ceea ce faceam de obicei.
Un coleg de munca de la intreprinderea unde lucram, cumparandu-si si el o bicicleta, mi-a propus sa facem in doi o mica excursie pe un traseu mai scurt, de acomodare, de, ca incepator. Am mers pana la un borcut si, parandu-ni-se prea putin, Sandu, ajutorul de miner, a facut propunerea sa mai pedalam putin, timpul fiind inca devreme sa ne intoarcem acasa. Si uite asa s-a facut ca ne-a prins seara, cam pe vremea cand oamenii se intorc de la munca campului. Salutand in dreapta si in stanga, intr-o curte o observ pe solista de muzica populara, care cantase la festivalul de la Bistrita. Opresc si-i prezint si pe Sandu. Mare mi-a fost mirarea vazand-o. Nu mi-am inchipuit niciodata ca locuieste pe aici, intr-un loc destul de umblat de amandoi si sa n-o zarim macar o data pana acum. Realmente era o mare surpriza si, daca nu ar fi fost atat de tarziu, bucurosi am mai fi stat de vorba. A ramas pe altadata. A doua zi, abia am sosit acasa de la schimb si Sandu a venit deja la mine.
– Todut, nu vrei sa mai facem un tur cu bicicleta?
– De ce nu? si am mers sa-mi iau bicicleta. Am pornit si, in linii mari, am refacut traseul itinerariului din ziua precedenta. La reintalnirea cu Viorica, solista, am fost invitati in casa. Pentru tineri, inactivitatea, statul in casa, este greu de realizat.
Am intrat in casa, am salutat, am schimbat cateva replici de convenienta cu parintii fetei, ne-am mai fatait putin pe scaune, dupa care ne-am luat la revedere si din nou pe biciclete, intrucat iar ne-a ajuns noaptea pe drum. Despre Viorica am aflat ca avea 20 de ani, ca dorea sa discute cu baietii, dar discutiile sa aiba o tenta serioasa, intrucat nu ar dori ca aceste discutii sa fie interminabile, devenind o reala pierdere de timp. Cam acestea erau pretentiile respectivei si, daca adaugam la acestea si faptul ca bubele de pe fata nu-i prea treceau, am considerat ca in aceasta directie, drumurile mele se infunda chiar din aceasta seara. Hotararea, odata luata, nu m-am mai dus pe la Viorica. Sa fi trecut vreo saptamana, ajuns acasa de la serviciu, nu gasesc pe nimeni. Nu-mi inchipuiam unde poate fi mama si, de ce nu este apa incalzita pentru baie. Nici cu mancarea nu era prea clar unde este, sau daca este ca, obisnuinta era sa fie lasata pe plita sobei, ori acum nu era nici un vas la incalzit. in casa era foc, lipseau… celelalte. Daca era foc, gandesc eu, nu poate fi departe, mai pot sa astept. Mi-am pus apa la incalzit si am inceput sa ma primenesc. Nu am terminat baia si apare mama. Am avut discutii destul de aprinse, referitor la faptul ca sunt neglijat total daca nici apa de spalat incalzita, nu mai era cand ma intorceam de la serviciu.

Din ceea ce imi spunea mama reiesea ca, toate le-a facut intentionat, avand lucruri mai importante de facut cum ar fi “sa-l impiedece sa se mai plimbe pe ulite cu bicicleta”!… Mama era foarte furioasa si respira greu, chiar dupa ce a intrat in casa. Deci n-a : fost plecata nicaieri, a facut lucrurile acestea sa ma pedepseasca. Lucrul acesta m-a infuriat tare…
– Acestea sunt motive. Eu nu-mi pot permite nici sa ma spal omeneste, chiar daca focul arde in soba?! Pentru acestea, pentru ca ma mai plimb cu bicicleta, imi faci aceste figuri?
– Pentru acestea…
– Mama in gandul meu niciodata nu te-am vazut in stare sa nu pui o cana de apa la foc, sa-mi pot face baia!…
– La asta am ajuns, si nu-ti voi mai pune niciodata!
– Apoi, mama draga, daca atata nu mai poti face pentru mine, nu-i nici-un necaz, m-oi insura si mi-a face nevasta aceasta mare robota!
Mama parca aceste vorbe le astepta. A pus mana pe vatrai si pe spatele gol. proaspat limpezit, a inceput “sa numere” atat cat au tinut-o puterile… Am incercat eu sa-i iau vatraiul, dar, fiind cu sapun pe ochi, n-am indraznit sa ma invart ca sa nu ma “urc” pe soba, asa ca, am asteptat, rabdator sa treaca acest potop peste mine.
Terminand cu spalatul, cu dureri acute de pe urma proaspetelor lovituri, mi-am indreptat cu greu spatele si m-am uitat in ochii mamei.
– Acum, ca ti-ai astamparat “pofta”, pot sa stiu ce greseala groaznica am facut de-am meritat acest “tratament”, sa-mi rupi toate oasele?!
– Mai bine ti-le rup eu decat sa ti-le rupa altii si sa te strang cu cearsaful de la Putinei, asa mi-au trimis vorba…
– Ce vorbe-s astea mama?!
– Asa-i cum iti spun eu, dragul mamei! Mi-au trimis o batrana care mi-a spus ca de te mai duci “acolo” asta iti va fi plata…
– Bine, mama…
M-am imbracat rapid cu gandul sa iau bicicleta si sa plec. Ajuns langa ea, mi-am dat seama care au fost cauzele care au intarziat-o pe mama, de n-a putut pune nici macar apa la incalzit. Roata bicicletei din spate era distrusa. Nu mai avea nici-o spita intreaga. Toate i-au fost rupte, probabil cu acelasi vatrai cu care am fost tratat si eu. M-am suparat rau… Mi-am dat seama ca cel care i-a transmis acele vorbe mamei mele, a reusit sa-i incuiba in ea asemenea frica, incat sa-si snopeasca fiul in bataie, ba mai mult, sa ajunga ea, care iubea bicicleta si-si rezolva multe probleme cu ea, s-o desfiinteze, persoana aceea era un mare idiot. M-am imprumutat de-o bicicleta si m-am dus acolo de unde trebuia sa fug… la Viorica.
– Acum te rog pe tine, sa-mi spui ce se petrece aici?! O chestionai pe Viorica. Probabil c-oi fi “intrebat-o” cam tare, ca ea si-a pus un deget in dreptul gurii… am luat-o de brat si am intrat in casa. Ne-am asezat la masa si ea a scos un petec de hartie din san si, fara a spune ceva, mi 1-a impins sa-1 citesc.
Obisnuiam eu sa spun uneori ca nu-mi pare rau de nimic din ceea ce am facut, asa si era, dar acum regretam ca nu am ca amintire acel petec de hartie, acel biletel, mai ales dupa ce i-am cunoscut si continutul, intelegand disperarea in care se zbatea autorul lui. Nu era o cerere in casatorie, era un ultimatum, imperativ al omului care nu mai stie ce curs sa-i dea propriei vieti, daca cererea din epistola se trata cu un refuz.
Scrisoarea, lasand la o parte faptul ca omul cu putine clase a muncit mult s-o alcatuiasca, tradand un scris infantil, avea urmatorul continut: “Daca nu mai vorbesti cu Todut, si te mariti cu mine, vei trai mai bine ca la casa mamei tale si te voi purta pe brate”
Deci prima conditie impusa era eliminarea mea din viata ei, de dragostea unuia sau a altuia nu se pomenea nimic, si apoi se va da curs si propriilor promisiuni.

Nu era nimic de explicat de unde si pana unde a putut prinde atata ura impotriva mea, a celui care i-a prezentat totusi pe cineva, la care el tine… l-am insotit in escapadele cu bicicleta… l-am introdus in familia femeii visurilor sale, facand si pe baiatul de circumstanta, atunci cand el, nu era capabil nici sa mocaiasca o singura propozitie… si inainte de acest incident eram prieteni… preocuparea lui sa nu mai exist eu, 1-a dus acolo ca el habar nu avea ca eu n-am mai fost deloc pe acolo, lasandu-1 pe el sa-i “traga clopotele” dupa pofta lui, nemaistanjenindu-1 cu prezenta mea. Gandindu-ma mai bine, am conchis ca de fapt nu pe mine ma ura ci pe mototolul din el il ura, dar cum nu era capabil sa-si de-a seama, isi canaliza toata ura impotriva altuia, a mea.
– Si cum s-a terminat? il aduce in prezent Mara.
– Nu asa de simplu. M-am gandit ca, daca un “prieten” de varsta mea e capabil de-o asemenea marsavie, sa-i transmita unei mame amenintari cu omorarea fiului ei, are ceva “capacitati” in domeniu si-i necesara acordarea unei lectii pe fata.
Am reluat dialogul cu Viorica:
– Fata draga, daca tu doresti acest lucru, de buna seama ca nu eu voi fi acela care sa ma opun iubirii voastre… mai ales, ca cererea in casatorie s-a facut deja.
– Todut, te rog, asculta-ma si pe mine! izbucni Viorica. Este adevarat ca eu am discutat si cu Sandu, dar numai in aceasta saptamana, cand, el fiind in schimbul I, venea dimineata, dar fata de el nu se pune asemenea problema, nu se pune nici o problema in nici-un fel… Eu pe tine te iubesc!
Primisem ceva ce nu cerusem nimanui si acum il aveam deja, fara sa-mi trebuiasca.
– Viorica, daca el este acum schimbul II, luni vom fi amandoi pe dimineata, e si sarbatoare, deci ne putem intalni. Ramane problema pe luni, deci ne revedem atunci. La revedere!
– Noapte buna, Todut!
Eu am plecat cu mii de ganduri si stari contradictorii in privinta “prietenului” meu Sandu.
Luni seara, conform intelegerii, la sase eram la Viorica. Am intrat, am salutat si, lucru neobisnuit, am fost invitat sa iau loc in tinda, nu in camera, cum s-a intamplat pana acum. Apoi a mai trecut o vreme si a aparut si Sandu. Si lui i s-a facut aceeasi invitatie, si s-a asezat alaturi de mine.
Nu trecu mult timp si incepe un freamat, soseau diferiti barbati si femei, care ne erau prezentati de mama Vioricai. Erau rudeniile lor: unchi, matusi, veri, cumnati, frati, probabil cam toti care s-or fi aflat in acel moment pe acasa.
Dupa ce s-au incheiat prezentarile, mama Vioricai a inceput:
– Dragii mei, se referea la membrii familiei, acesti doi tineri imi curteaza fata de mult timp (in total trei saptamani). Eu gandesc ca au ajuns a se cunoaste destul (incepeau posturile si nunti nu mai era voie sa se faca) ca sa-si poata intemeia un camin… Abea si-a terminat zisa, ca un unchi de-al Vioricai, ne tot explica cat este de paguboasa pierderea de timp (parca el si nu noi ne culcam la 11 si ne trezeam la ora 4!) si cat de mult costa aceste intalniri (nu ni s-a dat nici macar o ceasca cu lapte) si cat de mare este deranjul casei zi de zi, cu musafiri si multe inca din acestea… Ceilalti ne prezentau cat sunt ei de fericiti in casnicie. Nici unul nu-si putea imagina raiul fara casnicie… Nu stiusem pana atunci… Nici nu-mi puteam imagina cata fericire exista intr-o casnicie!… Si au tinut-o asa pana in jurul orei zece, cand probabil au crezut ca noi deja ne-am “dat pe brazda”, cand un altul a luat cuvantul, zicand:
– Apoi sa auzim acum ce zic si tinerii! Adica eu si Sandu…
M-am ridicat in picioare si am zis:
– Onorata adunare, va multumesc pentru toate sfaturile si gandurile bune pe care ni le-ati oferit, va pot raspunde urmatoarele. Averea mea este un salariu de 664 lei lunar, stau in casa parinteasca, care nu-i a mea. In ceea ce-o priveste pe Viorica, mie imi place de ea, mi-a placut si pana acum, dar eu am 19 ani, ea 20. Eu inca nu am facut armata, deci nu ma pot insura si tot din aceasta cauza nu sunt inca o partida, de aceea ma voi retrage cu rugamintea de-a fi iertate eventualele neplaceri produse din aceasta cauza. Va doresc o seara buna la toata lumea! Dupa care am iesit din casa Vioricai pentru totdeauna…
In poarta ma astepta mama, si vazand-o mi s-a facut rusine de necazul pe care i 1-am facut si n-am mai purtat-o niciodata dupa mine cu asemenea probleme.