– Parastasul ei de viata! Ca mari bolovani pune cate o data pe inima omului! Si dupa o scurta tacere, in care doar tarsaitul pasilor se auzea, continua: Ce-i in inima mea numai eu stiu! N-am deschis-o nimanui. Dar, acum…
– Da, ce-i, ma?! se-ntoarse intrebator Petre.
– Stai sa vezi! Mai asta-toamna, cand ma intorc din sut acasa, nu dau bine “sara buna” nevesti mele, si cum am obiceiul, dau ochii roata prin casa, sa vad daca s-au culcat copiii, cand colo, pe scaun, dupa masa – un vlajgan cam de 30 de ani, solid, inalt, se ridica, da “sara buna, bade Iacob” si imi intinde o mana cat o lopata… il poftesc sa stea jos si ma uit catre nevasta, semn ca “ce-i cu asta aici?”
– Mai, Iacob, dumnealui e nepotul matusii, al lui Bulbuc de peste deal si tare ar vrea sa castige si el un ban… o pita, sa se angajeze la mina, ca saracia-i mare si pe capul lor, vezi tu cum ii si la tara, recolta-i slaba si n-ajunge la atatea guri… Da, poate, tu-1 poti ajuta oarecumva. Acum, pana si-a gasi un capatai a sta o saptamana la noi, ca loc avem… Nu-i vorba, loc in casa aveam destul. Casa cu patru odai ca a mea, mai rar in sat! Dar si munca si bani am pus in ea… numai palmele mele stiu… Si uite asa ma trezesc cu chirias. Cam de mirare lucru, pentru ca la mine-n sat putini oameni luau chiriasi, doar alde Irina si Sandu, unu ce si-a pierdut un ochi la lucru-n padure… Da, … te inveti cu multe! L-am ajutat de-a ajuns vagonetar la “Gluch auf”, la Kalman, sa scoata untul din el, sa-l si invete, de i-a sta capul, apoi… De-abia i-am gasit cizme pe masura… purta 46-47… parca era neam cu Godzila… Toate bune si frumoase pana intr-o zi cand o vecina, Saveta. o femeie cu ochi de viezure, trecuta de 70, ma opreste si-mi zice:
– Ma, Iacob te stiu om cu cap si cu palarie, ma. Tu esti orb?
– Da, ce-i lele Saveta? Am trecut pe langa o suta de lei si n-am vazut-o?
– Suta, ca suta, dar nu vezi milioanele!
– ?!
– Nu vezi, neica, cum ti se naruie casa!
– Dar ce, doamne iarta-ma, are casa?
– Apoi, de… lumea vorbeste… ca tu tot in alt sut esti decat costosul tau si de… tu esti trecut de 55 de ani, ai ani grei de bai… da, costosu tau…Simteam ca-mi tiuie urechile, ca simt un junghi in inima, ca se-nvarte pamantul cu mine… si Saveta melita intruna. N-o mai auzeam. Am iutit pasii pana la increngatura ulitei, lasand-o mult in urma pe “binevoitoarea mea”… O simteam parca in spate cu un ras batjocoritor in coltul gurii…Cand de pe damb, mi-am zarit casa, m-am oprit, mi-am tras rasuflarea si-am tras in gand cateva nascatoare babei… Morocanos am ajuns acasa, dar n-am vrut sa ma arat asa. In timp ce mancam, am cascat ochii de jur imprejur, dar n-am observat nimic nelalocul lui. Ma tot gandeam la ochii si zambetul de vipera al Savetei si-ncercam sa ma linistesc. Nevasta se purta ca de obicei. Supa era cum imi place mie, nici prea calda, nici prea rece – ca la zmeu! – cum ii spusesem o data, in tinerete, dupa ce ne-am luat. Ea trebaluia pe la aragaz sa-mi mai dea ceva, copiii erau acasa si, ca de-obicei, culcati. Toate bune, liniste si pace…
Costosu meu, uitasem sa va spun, se mutase de la noi prin noiembrie, asa ca in camera lui acum dormea Sorin, copilul cel mare, care are nevoie de liniste, ca mi-o intrat la liceu…
La vreo doua saptamani dupa Craciun s-a lasat un ger naprasnic. Se auzeau barnele din casa cum trosneau de ger. Cum noi suntem mai sus cu galeria, la iesirea din sut eram intotdeauna ultimii la masina. Apucam, ca de obicei, doar a treia cursa, avand aproape zilnic de asteptat ba un intarziat, ba altul. Stiti voi cum e… Ca ajungi uneori acasa dupa miezul noptii. Numai ca intr-o seara, dracu stie cum, nu ni s-a mai intamplat de foarte mult timp, totii minerii au venit la apel mai devreme… Si uite asa m-am vazut si eu prinzand prima masina. Ce sa mai vorbim?! in loc de 12 noaptea asa cum ajungeam altadata, m-am vazut la poarta casei la zece si jumatate. Numai ca in casa la mine… intuneric. Bat la usa, usa inchisa! Caut cheia in locul unde o tineam – nimic… ! Ce poate fi, doamne iarta-ma!? Strig eu, incet! Nimic! Mi-era cam frig. Ma infurii si dau cu pumnul in usa… S-o sparg nu alta… Atunci vad un om fugind in spatele casei, numa-n izmene si camasa. Strig, stai, ma! Fug dupa el. El era descult. Nu l-am ajuns. Tipului ii sfaraiau picioarele. Banuiam eu cine putea fi dupa statura, dar gandeam ca ma poate pocni, asa ca l-am lasat in pace.

Tragandu-mi cu greu cizmele dupa mine ma apropiam de casa. Doream sa fi fost undeva departe, sa nu mai ajung niciodata. imi trecuse si frigul. M-am scuturat de zapada si am intrat.
Voi stiti cum mi-am respectat eu nevasta si cum m-am purtat cu ea… Am facut-o cum si-a dorit: “doamna”… Nu tineam multe vaci, ca o doamna nu sta toata ziua la vaci. Nu aveam nici prea multe gaini pe langa casa ca ea sa nu aiba de lucru prea mult… “Doamna” mea, neavand ce lucra, ma cam “schimba”… Drept ii ca, sunt trecut de 55 de ani, cu 30 de ani de bai, dar nici ea nu-i la prima tinerete… Avem doi copii frumosi si uite la ce-o duce capul! Cand sa pun mana pe clanta usa era deschisa. Cu fata neagra de suparare, ca nu mania m-a pornit ci batjocura ce mi-a pus-o pe cap, am cautat-o cu privirea, sa vad daca n-am visat…Mi-am aruncat hainele groase de pe mine. Eram in camasa. Ea statea la masa. Nu scotea o vorba. Cu capul usor aplecat ma privea pe sub sprancenele ei lungi. Doar mainile ei, pe masa, se miscau nelinistite, cu degetele rasfirate, cu unghiile lucitoare ca ale unei leoaice… era parca gata de atac… Parul ei.cu bucle naturale usor ondulate stralucea la lumina palida a veiozei… intotdeauna mi-a placut parul ei… imi venea si acum sa-1 mangai, sa-1 trec printre degete ca de atatea ori… M-am apropiat cu mana intinsa… dar privirea ei plina de ura si un zambet rautacios ce nu i le-am banuit niciodata m-a trezit la realitate. Era prea tarziu; mana mea ce se voia tandra s-a infipt adanc in parul ei si parca nu ma mai asculta… Am smuls-o de dupa masa si-am apropiat-o de mine. Ma privea cu mandrie, nu cu rusine si teama, cum ma asteptam. Speram ca ma va ruga, ma va implora sa nu fac scandal, s-o iert… Nimic… Zambetul ei batjocoritor si lumina ochilor ei sfredelitori m-au facut de am invartit-o de nu stiu cate ori prin odaie, i-am tras cateva sa ma pomeneasca, am azvarlit-o de se lovea de lucruri ca bila de popice, am invartit-o ca pe un titirez, pana am cazut amandoi pe pat. Gafaiam impreuna. Eu obosisem de-a binelea. Prin camasa de noapte o simteam calda, parca atunci o descopeream prima oara, iar transpiratia si aburul ei ce-mi patrundea in nari ma naucea… Ma excita… Am simtit degetele ei ca-mi umbla prin par, pe dupa urechi, ca apoi bratele sa ma stranga cu o forta pe care nu le-o cunosteam… Fara sa se zbata, pulpele ei incinse ca un cuptor au inceput sa se desfaca usor, tot mai larg, chemator… pieptul ii salta ritmic si ma impingea cu doua ace de care ma miram ca mai exista… I-am strans soldul si-am simtit cum se topeste in mine… Am patruns-o cu o pofta ce nu am avut-o de cand eram singuri, fara copii… Simteam fiebinteli pe buze, in spate… Unghiile ei imi brazdasera carnea… Buza mea de jos si umarul ei stang sangerau usor… Pesemne ma muscase si-o muscasem… Cu capul intr-o parte, din coada ochiului stang i se prelingeau cateva bobite… Nici azi nu stiu ce erau, placerea de astazi ori imaginile trecutului. S-a ridicat si a plecat in camera alaturata. O luasem de foarte tanara. Ce-i drept nici eu nu eram de alungat. M-am insurat mai tarziu pentru ca am tot ales si-apoi vroiam mai intai casa mea, ograda
mea! In noaptea aceea de vara, cand am condus-o acasa de la bal, ca hora nu se mai facea in sat cam de multa vreme, ne-am oprit o clipa sub un tei ce ne-mbata si-am ascultat cateva clipe linistea noptii spintecata de tiriitul greierilor. Atunci am sarutat-o prima data si ne-am aprins. Atunci i-am simtit prima data sanii tari ca doua pietre incinse, dar ea s-a desprins ca o lostrita si a fugit. In toamna am si facut nunta. Fusese fata cuminte, cum ma asteptam, ca de, in ziua de azi… Eram mandru de asta ca un cerb, dar n-am marturisit secretul nimanui. Doar noi il stiam si-l retraiam in clipe repetate de dragoste. Aveam ochi doar unul pentru altul. Satul ne invidia. Am inceput sa avem de toate… Au venit si copiii. intai Sorin, bucuria mea ca era baiat, apoi Codrut. Mi-as fi dorit si o fata, dar ea n-a mai vrut deloc! imi repeta continuu ca ce-o sa se faca ea cu patru barbati in casa, ca parca avea o presimtire ca tot baiat va fi… A ramas la voia ei, desi odata am avut impresia ca eram pe punctul de a fi din nou tata, dar nu pot sa-mi dau seama ce a facut pe la oras si… asta e!
– Viata noastra decurgea normal, cel putin asa credeam eu. Eram multumiti, ne iubeam cu patima. Cu timpul, cu varsta, am mai rarit-o si noi. Veneam tot mai obosit si cu mai multe ganduri. Dar n-am simtit niciodata vreun repros din partea ei…Acum, culcat pe pat, o asteptam din clipa in clipa sa revina. Dar nu s-a intamplat. Nici nu stiu cum am adormit. Dimineata veioza era inca aprinsa. Oare cand plecase? Cum de nu s-au trezit copiii? Mi-am adus aminte ca ei nu erau acasa. Vacanta fiind, erau la verii lor din oras. Ma innebunisera ca vor sa vada un film, preocupari de copii…Trei zile, cat au lipsit copiii, nu ne-am vorbit. De mine, ca de mine, dar ma miram de ea cum poate tacea

. Ea care te matura uneori cu vorbe de nu mai stiai pe ce lume esti! Eu o asteptam sa se caiasca, sa se inchine, sa ma implore, sa punem pace, dar ea nimic. Nici macar nu ma mai privea. Ma evita. Statea mai tot timpul “dincolo”. A patra zi cand am sosit de la mina, usa era larg deschisa… Copiii dormeau. Era liniste. Deschid cu grija toate usile… Ea – nicaieri… A doua zi intreb copiii. Nu stiau nimic. O intalnesc pe Saveta. Parca ma astepta:
– Ce-o mai cauti, s-a dus la handralau!
imi venea sa-i dau un picior ca la o minge de fotbal. M-am stapanit. Am pus capul in pamant si dus am fost. Inima omului e ca o cetate. Cui i se deschide, acela devine stapanul ei! in aceeasi casa nu pot fi doi stapani. Din cei doi unul nu este stapan. Este orice numai stapan nu este. Am observat cam tarziu asta. Atat de tarziu ca degeaba am mai observat… Am fost mai atent la alte lucruri – mai ales la felul cum se inteleg barbatii cu femeile lor -, dar si aceasta invatatura a venit prea tarziu si nu mi-a folosit la nimic. Poate era bine de-mi spunea si mie, mama sau tata, cum trebuie sa procedezi cu o femeie pe care ti-o doresti, dar mai ales s-o pastrezi. Sa fi stiut atunci, cu un pic mai din vreme, ce-i femeia, altfel ar fi stat lucrurile… De unde sa stiu eu, ca femeile au nevoie, din cand in cand, sa le scoti din obisnuit, ca uneori un compliment sau o mica atentie de la tine sau de la altii valoreaza cat o lume… o lume de dulci iluzii! Abia dupa patanii mi-am dat seama ca acel “ceva” e mai puternic ca “NU”-ul conventional: cum ea nu se poate uneori robi barbatului, oricine ar fi el. Sunt atrase de nimicuri, inspre tandrete si placeri ascunse si acestea se pare ca le place oricarei femei. Unele se tradeaza, altele nu! Unele cedeaza tentatiilor, altele nu! Unele asteapta in adancul inimii pana la moarte, altele se lasa cucerite si te parasesc. La barbat, de cele mai multe ori, experimentele de dinainte de casatorie nu-1 afecteaza prea mult. Casatoria-i “plasa” lui din care stie ca nu va mai scapa, si in ea isi cauta un minim de confort. Dragostea femeii lui il leaga din ce in ce mai mult. Pentru el “ratacirea” femeii devine o chestiune de viata si de moarte. Cand femeia isi da seama de acest lucru devine mandra si buiaca. in fiecare zi poate sa faca din barbatul ei ce vrea: un om fericit sau un nenorocit, uneori doar cu o singura privire aruncata intr-un anumit fel…
Asta am invatat eu, dar a fost scoala cea mai scump platita. As putea zice ca lipsa de experienta mi-a luat zalog ani, anii unui barbat in putere!
Dupa o luna m-am decis. Ma duc la ea si o chem acasa. O iert! De vine, bine, de nu, imi iau alta femeie. Ulcerul meu, o descoperite neplacuta din acea perioada, era continuu de straja. Cel mai rusine si mila imi era de copii. Nu mai mancau acasa si casa mea nu mai era “casa”!
Am gasit noul adapost al chiriasului meu. Erau amandoi acasa. Parca el mai in varsta de cum il stiam, iar nevasta-mea neschimbata! Am inceput o discutie, intre doi soti, avandu-1 ca martor pe amantul nevestei. Umilinta ca in seara aceea nu am simtit niciodata. Cea mai grava vina ce mi se imputa era ca o abandonasem, ca “nu puteam” decat foarte rar, de vina fiind varsta si silicoza… Mi-am facut o trecere in revista a anilor de casnicie de cand ne-am luat, cum am ajuns de la vagonetar la scoala tehnica de maistri, cum ma mai astepta ea si ma mangaia, ce mandra mai era de mine. Si acum, aici, in fata mea, ea statea si asculta, numai ca acum era alaturi de omul cu numarul 46 la pantof, nu cu sotul ei. Multe mi-au trecut prin cap de atunci si nu de putine ori am vrut sa le sparg capurile, dar de fiecare data imi aduceam aminte de intalnirea noastra de sub tei, de ultima noapte a iubirii patimase de dupa bataie, de figurile triste ale copiilor si…
-Da, nevasta… Vii acasa, vezi de copii si… iti dau voie sa-1 vizitezi, pe dansul, de doua ori pe saptamana! Am mers tacuti impreuna spre casa. Familia imi era iar “impreuna”. La aceste lucruri se gandea Iacob calcand pe urmele ortacilor.
– Vii, odata, or ce faci?!
Vocea lui Petre, de undeva din fata, ma trezi parca din somn, ca si cum m-ar scula ceasul la 3 si jumatate, cand mergeam la sutul de dimineata! Ma frecai cu dreapata pe fata, peste ochi, sa alung paianjenii ce imi impresurasera fata si ma gandeam:
– Oare, Doamne, lor le-am spus toate cele, ori numai mie?!
Sa nu-mi spuneti ca sunt idiot sau nebun! S-ar putea sa va cred, ca de cand nu prea vorbesc cu lumea… Dar ceea ce mi-e mai greu nu e ca ma crede lumea asa, ci ca simt in fiecare zi o greata continua in tot corpul, o greata de mine…Pana la gura minei mai erau vreo suta de metri. Nu mai aveam de urcat mult, dar mi se parea ca urc, urc… cu picioarele altuia, ca urc si n-am spor, ca urc pe Golgota…
Hai sa pranzim, si-apoi… Cuvintele ortacului imi dadeau a intelege ca se refera si la mine. Cum statea cu parul alb, inca bogat, mi se parea inteleptul Iacob din Biblie… Atunci mi-am dat seama ca nu eram singur…