In memoria fiecaruia ni se imprima date, fapte, intamplari, de care ne amintim uneori cu placere, alteori rememorandu-le am dori sa le uitam cat de repede posibil, daca s-ar putea sa le stergem definitiv. Fara sa-mi dau seama pe ecranul nevazut al amintirii incep sa se perinde imagini.
Era anul de gratie 1957. Pentru prima data la 24 Ianuarie “fratii nostri din rasarit” ne-au dat voie sa jucam Hora Unirii… Era pentru prima oara dupa al doilea razboi mondial. Eram un popor saracit de “cotele” ce ne erau smulse, nu aveam nici hainele ce ni le-am fi dorit la acea sarbatoare, in loc de cizme de piele, noi aveam cizme de “guma” si alti inlocuitori. Eram … ca vai de noi si cu toate astea veselia a fost nemasurata. Am putea zice enorma! Se zarea o prima raza de speranta si pentru noi romanii. Pentru noi, carora pana atunci ideologia, istoria, geografia, economia, pana si matematica, ne erau traduse dupa autori sovietici. “Dragostea si atasamentul pentru marele nostru frate”, pentru tot ce venea de la rasarit ne erau inoculate cu o insistenta si o ardoare nemasurate. “Pana si ariciul nostru, avea tepi mai mici si mai jigariti fata de marele arici!”Asa ca veselia ce a cuprins intreaga suflare romaneasca era nemaiintalnita si s-a pastrat pe parcursul acestei zile, fara a fi sustinuta de nici o picatura de alcool intaritor. Daca s-ar fi folosit asemenea stimulente cu totii am fi fost catalogati ca “agitatori” si atunci tatucul ” Stalin si poporul rus libertate ne-au adus” s-ar fi suparat.
Sarbatoarea cuprinsese scolile, institutiile, strada. S-a jucat Hora Unirii si s-a arborat tricolorul, se recita din Eminescu si Cosbuc desi, in mare parte, poeziile lor erau interzise, Totul a dat o sete de viata si o bucurie nemarginita. Ne intrebam nedumeriti parca, daca acest gest de “bunavointa” fata de romani era urmarea unor evenimente internationale, sau pur si simplu era doar o slabiciune a cuceritorilor. Era un castig al nostru, un “deget sau o iluzie”? Era doar o pomana? A trecut si UNU MAI. A trecut si 23 AUGUST, dar nici o sarbatoare nu a fost mai bine pregatita ca 1 DECEMBRIE.
Asa cum zicea domnul N. Iorga: “Ca tara noastra este unica tara din lume, cu granitele inconjurate de propriul ei popor!” Atunci, la 1 Decembrie 1918 intre frontierele tarii se gaseau si tinuturile lui Menumorut si ale lui Stefan si Mircea si mosiile Orheienilor si ale lui Dragos si Dierna, dar si tinuturile salbatice cutreierate de zimbri. Atunci, in anul 1918, visul a fost infaptuit: Eram Romania Mare.

Acum in 1957 si noi elevii am fost cuprinsi de febra sarbatoririi. Asteptarea si emotia erau peste masura suportabilitatii! In clubul scolii s-a desfasurat un program artistic patriotic pe durata mai multor ore. Simteam in noi, putem spune, demnitatea de-a fi roman. Ni s-a permis prima aniversare a Marii Uniri. Ni s-a permis…
La ora mesei, dupa atata joc si muzica parca foamea era mai mare. Elevii s-au adunat buluc la sala de mese, si cum nu incapea toata lumea in schimbul I, s-a format un rand pana hat departe. Tutu a hotarat ca vine mai tarziu la masa, cand coada va fi mai “zvantata”. A plecat spre dormitor cu gandurile lui, putin coplesit de densitatea celor auzite si intamplate. Dorea sa fie singur, sa “mediteze”. A trait o zi mare, o zi in care si el se credea mare si poate de acum si viata lui se va schimba cumva. Nu stia cum, dar simtea ca o data cu varsta era imposibil sa nu se petreaca ceva in bine.In usa caminului II era Postolache, de la “mecanici auto”.
– Ce faci Slabule, nu te duci sa mananci? il ia Postolache.
– Sunt multi, multi si zgomotosi. Eu imi doresc o clipa de liniste.
– Auzi ma, tu nu esti la “lacatusi”?
– Ba da! Dar de ce te bate curiozitatea? Sau inventariezi care la ce meserie e?
– Ei, nu sunt eu o fata curioasa, dar de un meserias bun de la lacatusi as avea mare nevoie. Dar nu cred eu ca tu esti ala!
– Si ce te face sa crezi ca nu eu ti-s omul?
– Nu cred ca are vreun rost. Tu esti in anul I si nu poti sti atata meserie.
– Poate imi spui despre ce este vorba.
– De spus ti-as spune eu, dar ma tem ca-mi racesc gura de pomana.
– De nu vrei nu ti-o raci! si dadu sa plece.
– Hai sa-ti spun, poate totusi, fiind lacatus… stii si tu vreun secret, macar in mecanica.
– Dar, desarta-te o data, omule!
– Ba, Tutulache, mi-am pierdut cheile de la valiza si am si eu pofta sa mananc niste slanina, ori fara cheie ma tot uit la valiza si inghit in sec.
– Pai de ce nu mi-ai spus asta de la inceput? Problema e ca si rezolvata! Se duse la valiza ce i-a fost aratata de Postolache.
– Poftim valiza, i-o oferi Postolache.
– Imediat! zise Tutu. Scoase din buzunar batista, rupse o contrafisa de la un pat de fier si incepu sa-i aplice niste lovituri usoare, cu o anumita chitire si o oarecare indemanare si lacatul ceda.
– Poftim, serveste-te, eu am plecat.
– Stai ba, cum ma lasi asa? Mananc putin si pe urma o inchizi! Serveste si tu!
– Multumesc, dar slanina nu o suport. Mananca tu linistit si apoi iti voi rezolva problema pe “invers”.
Dupa “praznicul imbelsugat” cu clisa a lui Postolache, Tutu i-a montat lacatul la loc. Postolache i-a multumit si s-au despartit. Tutu se duse in dormitor, se tolani imbracat pe pat. Pe atunci, la varsta lui, nu stia cum si pana unde se intind “baierele politicii”, dar ii placea sa creada ca si el mediteaza, filosofeaza, macar la ceea ce vedea, nu la ceea ce se ascundea dincolo de lucruri. Gandurile I se invalmaseau, nu vedea el mari lucruri, o iesire, o “deschidere in fata”, dar se simtea mare si important. Aerul si degajarea din program i-a zgandarit orgoliul de viitor soldat al tarii. Cam pana aici a ajuns Tutu cu concluziile, dupa care a coborat si el in sala de mese. Dupa-amiaza cursurile fiind suspendate, programul sarbatoresc a continuat pana seara. Dupa efectuarea “programului de seara”, elevii scolii profesionale apartinand M.A.I.-ului se incadrau programului si disciplinei celor de la liceele unitatilor M.A.I. Seara cu totii isi rostogoleau prin dormitoare impresiile unei zile mari, foarte mari pentru orice roman! Era un semn ca au inteles maretia ei!
Dimineata, elevul de serviciu s-a prezentat in dormitor:
– Elevul Tutu este asteptat la director! Pleca insotit de elevul de serviciu la directiune.
– Asteapta aici!
– Am inteles! Era in antecamera directorului. Era abia ora 7. Directorii au aparut din curte unul cate unul. Tutu lua pozitie de drepti si saluta. Ei treceau fara sa-1 observe macar. Se facu ora 8. Prin antecamera trecu un profesor de matematica.

– Mai, Tutule, tu nu esti la lacatusi?!
– Ba da, tov. profesor!
– Asa-i … asa-i… invata baiatul meserie! De fapt pentru asta ai venit tu la scoala profesionala, nu?!
– Da, sa traiti. tov. profesor!
– Bine… e bine – si pleca.
Dupa vreo jumatate de ora apare si dirigintele clasei.
– Mai, Slabule, mi-am pus obrazul pentru tine si m-ai facut de ras! Asa te porti tu, mai baiatule? Sa-ti fie rusine! Credeam ca esti un elev bun, un baiat de treaba, dar tu esti un nemernic!
– Tov. diriginte, dar…
– Taci din gura, neispravitule! O sa vad ce parere vor avea parintii tai, cand vor auzi de ispravile tale!
– Ce sa auda?
– O sa vezi tu, bezmeticule!
– Tov. diriginte, dar eu…
– Nu mai am ce vorbi cu tine! Si-1 lasa tot acolo unde-1 gasise.
Tutu a ramas perplex! Vorbele profesorului de matematica le-a considerat firesti, ca o confirmare ca intr-adevar este la clasa de “lacatusi” si nu in alta clasa, dar inversunarea dirigintelui, pornirea impotriva lui, vorbele grele ce i-au fost aruncate, l-au lovit ca un bici. Nu mai stia ce sa creada!
“Doamne, ce-oi fi facut si nimeni nu-mi spune?! Stau aici de doua ore, lumea trece pe langa mine, unii ma vad, altii nu si numai eu nu stiu nimic din ceea ce mi se intampla!” Apare pedagogul.
– Dom’ pedagog (asa ii placea si pretindea sa i se spuna) va rog frumos sa-mi spuneti de ce trebuie sa stau eu aici?
– Mai ai tupeu sa si intrebi, dupa ce operezi ca Al Capone!
-?!
– Ce n-ai auzit de el? Mai, Tutule, cum poti fi asa de nerusinat? ii spargi valiza lui Somesan si acum faci aici pe mironosita?!
– Dom’ pedagog, eu nici nu stiu unde doarme Somesan si nici ce valiza are!
-Mai, Tutule, pana acum ti-am vorbit ca unui elev, ca la un fost elev, dar acum dupa ce am vazut ceea ce ai facut si mi-a aratat si Postolache, daca mai continui asa iti trag o bataie de te ia mama dracului, banditule ce esti!
Lui Tutu nu i-a mai trebuit nici o lamurire. Acum isi dadea seama ce mare prost a putut fi! De unde sa aiba un copil de la orfelinat slanina? Postolache era nou venit de la orfelinat. El nu avea nici macar valiza. Asta a fost povestea. A stiut ca Somesan primise pachet si are slanina si l-a pus pe el sa-i sparga valiza! De n-ar fi fost asa de orgolios sa-i arate ce meserie de lacatus cunoaste el, si-ar fi putut da seama imediat ca Postolache nu poate sa aiba valiza, necum slanina! Asta e… tipul a stiut cum sa-i zgandareasca orgoliul lui de “meserias”! Postolache l-a pus sa-i sparga valiza lui Somesan! Faptele sunt fapte si dupa cum zicea pedagogul “ca ii vorbeste ca unui fost elev” insemna ca soarta lui era pecetluita: e eliminat! Atunci ce rost mai avea sa stea in antecamera, la director?… Sa astepte sa se faca careu si el sa fie prezentat intregii scoli ca un hot si un spargator si sa i se dea foaia de tren sa plece acasa? Nu, asta nu se va face! Fapta este rusinoasa pentru cel care a infaptuit-o fara sa-si dea seama de fapt, dar a fost dus in eroare de mancaul de Postolache, gandea el. Pe el insa nu il va prezenta nimeni ca hot intregii scoli. El nu a furat si nici nu a mancat nepoftit din bunul altuia. Necum sa fure! De ce sa fie el vinovat?! Sa plateasca vinovatul! El a fost doar prostul, orgoliosul, tolomacul, ca s-a lasat prins in prostie, dar hot nu era! Si daca-1 exmatriculeaza ce-o sa faca el acasa? Ce sa-i spuna mamei, ca a “absolvit” scoala cu titlul de hot? Ca dupa numai trei luni de scoala el este deja “lacatus”?! Cine ii va plati contractul de scolarizare, din ce bani? Dragii mei, se vede ca eu nu am loc printre voi! Nu am nici un loc in lume unde sa fiu asteptat si inteles. Atunci nu-mi ramane altceva de facut, daca intre oameni nu pot trai, voi trai in padure intre animale.
Tutu s-a furisat in dormitor. Si-a pus putinul ce-1 avea in cufar si pe scara de incendiu a coborat trei etaje, “retragandu-se” pe dealul din apropiere.