— Nu, nu, am un frate. Om dormi la el si, de-om putea, maine ne-om intoarce de unde am venit.
— Lasati copiii aici si veniti dumneavoastra cu mine.
Asta era punctul slab al mamei, dar si al nostru.
— Nu! Doamne fereste! — a zis mama in momentul cand s-au auzit cinci de Mamaaa!
Omul a ras. Si-a dat seama despre ceea ce se petrecea cu noi si ne-a luat pe toti sapte dupa el. A batut la o intrare si cu usa deschisa a rugat-o pe mama sa semneze. Ea a primit un plic. Pe coridor venea un om transpirat tot. ,,Omul din usa” il intreba: Ai adus?
— Da. Poftim! Dar nu am gasit nimic in ce sa le pun. Le las cu servieta cu tot.
— Iti multumesc. Si-i dadu mamei servieta din care razbatea un sunet ciudat de sticlute. Nu ne mai era frica de ,,omul din usa”. Numai ca ne desparteam de el. Atat i-a multumit mama incat omul s-a rusinat. Si lui a vrut sa-i pupe mana, dar si-a retras-o repede si i-a spus mamei:
— Stii ce-a zis Gheorghiu-Dej, ca dumnitale ar trebui sa-ti pupe multi mana dupa cum ti-ai crescut copiii si ti-ai tinut casa. Asta a facut-o pe mama sa roseasca toata ca o sfecla si nu a mai spus nimic.
— La buna vedere! — a adaugat mama.
— Mergeti sanatosi! Afara ne astepta o ,,Pobeda”.
— Intrati, ne-a invitat soferul. Unde zici ca iti locuieste fratele?
— Pe ,,30 Decembrie”.
Ne-a lasat in usa atelierului, la unchiul Iosif, nasul mamei, iar mama cu Mihai si soferul au plecat la spital. Dupa o ora ne-am reintalnit. Mihai era operat si dormea profund. A dormit pana a doua zi, cand am plecat.
Dupa ce am crescut, de multe ori m-am gandit la vizita” asta. La ,,omul din usa” care a facut totul cu atata suflet. Servieta era plina cu sticlute de penicilina, streptomicina, hidrazida. Servieta aceasta 1-a scos pe tata din spital si 1-a pus pe picioare. In plic erau 1.500 lei, cand cel mai mare salar de muncitor era de 350 lei. Mama a primit un post de referent II la I.P.E.I.L. Si toate acestea de la ,,capul tarii”.
Dar aceasta nu a fost decat o geana de soare in viata mamei si a noastra. Omul cand se simte bine uita cum era cand se simtea rau. Satul era, de muncit nu muncea si astfel 1-au incercat poftele si ispitele vietii. Placerile ti se pot naste in mod firesc, natural. Iti poti satisface anumite placeri abuzand sau pe ascuns, profitand de buna credinta a celor din jurul tau care nu au atata timp la dispozitie cat ai tu.
Asa au inceput sa apara zvonuri ca tata, aflat in convalescenta, se mai intalnea cu o vecina sau alta in timp ce copiii sant la scoala, iar nevasta la lucru. Dereglari in viata sexuala a sotilor nu cred sa fi fost, intrucat bolnavii de tuberculoza au temperatura constanta de 37° si o potenta mai ridicata decat un barbat normal. Asupra sanatatii sale, excesul erotic nu prea avea influenta, in afara de oboseala, dar cresteau reprosurile la adresa mamei, pentru gatit, gospodarie, gelozie inchipuita. Ce mai, discutii se pot naste din orice.
De Ziua Femeii, IPEIL-ul organizase un bal. Printre organizatori se afla si mama, fiind responsabil de grupa sindicala. Totul a fost bine. Balul a inceput, a existat si o tombola. Intre sala de bal si magazie, mama avea de facut dese drumuri. Dupa ce s-a inserat. contabilul sef, un om cu relatii, si cine ajunge contabil sef fara relatii, era cu ochii numai dupa ea. Cand a crezut ca a sosit momentul, iar locul ales era bun, a trecut la fapte. Cam toata lumea isi imagineaza ce ordine ar fi dat contabilul sef unei femei pe intuneric. Daca nu a inteles ordinele, mama a fost bruscata si apoi brutalizata in asa fel incat din rochia ei nu a mai ramas mare lucru. Toate acestea se petreceau sub ochii unei vecine si prietene si a inca unor femei carora probabil le-a placut atat de mult spectacolul incat nu s-au sinchisit sa-i sara in ajutor sau sa cheme pe altcineva daca ele nu aveau chef. Dupa ce a fost batuta bine cum numai un barbat refuzat o stie face, contabilul sef si mama au observat si prezenta spectatoarelor, care acum au sarit s-o ajute sa se ridice, dupa ce animalul ala o lovise cu tocurile pantofilor sai de lac. Mama a fugit acasa la barbatul ei, care si el fusese cineva la viata lui, sef de paza pe intreprindere, sef serviciu cadre, cerandu-i sa-l puna la punct pe acest dobitoc ascuns sub masca unui om respectabil.

Tata, cu promptitudinea care-1 caracteriza, a sarit in ajutorul mamei in felul sau. Si-a facut valiza, “el neputand ramane in continuare sub acelasi acoperis cu o curva”. Spectatoarele au venit si ele acasa la mama si au povestit de-a fir in par ce bataie a luat ea de la contabilul sef. Tata insa nici pe ele nu le-a crezut si, adanc ranit in orgoliul lui de barbat, a plecat la sora-sa. Omul se refacuse, de-acum nu mai tusea, s-a mai si ingrasat, fiindca supa de gaina grasa facuta de mama ii era destinata numai lui, iar noi cu painea si marmelada si ceea ce mai primeam de la Ajutorul American, asa ca s-a gandit sa inceapa o viata noua, departe de galagiosii lui iepuri si de nevasta, care muncea din rasputeri sa aiba el ce papa. A considerat ca-i pacat sa inceapa un nou mod de viata inainte de a-i ridica celui vechi un monument de rahat, incat aroma sa-i gadile narile. Si s-a apucat de lucru. In constructia lui a socotit ca prima caramida trebuie sa fie distrugerea mamei. Astfel, fostul sef de paza, fostul sef de cadre si-a pus la treaba fostii subalterni aflati in functii inca, pe care uneori i-a ajutat cand nu aveau nimic, i-a angajat, le-a schimbat litera la cartela sau i-a promovat.
Ei bine, toti cei care au fost solicitati, “spre cinstea lor”, au depus declaratii mincinoase atat de distrugatoare incat te gandeai ce au comun acestia cu calitatea de OM. Unii dintre ei le semnau, altii, mai versati, le trimiteau anonime. Toate aceste informatii false date de niste caini balosi, care pentru un os sant capabili sa-si vanda si mama, toti acesti insi care au dorit-o, dar au fost refuzati nu au reusit s-o jigneasca pe mama, intrucat ea ii stia prea bine si le cunostea si stilul de munca! Pe multi i-a avut chiar subalterni. Ceea ce a doborat-o a fost atitudinea tatei. Ea a crezut in dragoste si nici nu se gandea ca nu se va mai intoarce. Vazand ca tocmai el este seful culiselor, s-a resemnat in fata vietii. Se martiriza pe sine prin suferinta, strangandu-si copiii in jurul ei si aparandu-i. Plangand se culca seara de seara. Apoi s-a organizat o adunare frumoasa de partid, in care s-a hotarat excluderea mamei. Daca esti exclus, nu mai poti ramanea nici in serviciu, fiind ,,dusman de clasa”, ,,dusman al poporului”. Si astfel s-a semnat o condamnare la moarte prin inanitie a sase copii si a mamei lor. Cei care au facut-o nu se simteau impovarati de responsabilitatea condamnarii, atat de bine au aranjat lucrurile la raionul de partid incat nimeni nu mai avea voie s-o primeasca in serviciu pe mama. Clar, nu?
Ce poate face o femeie care nu are nici o posibilitate materiala, fara serviciu, cand in fiecare zi sapte guri trebuie hranite? Macar o data pe zi daca ar fi avut cu ce umple blidele si burtile acestor copii care erau ca niste prapastii. Sufletul i se inmuia vazand cum i se usca copiii: capetele le ramaneau mari, iar degetele parca li se lungeau si aratau ca niste schelete.
Vazand ca femeia nu poate castiga nicaieri un ban, un om de suflet, un evreu, a rugat-o sa-i spele rufele. Ea s-a apucat de spalat. Azi lui, maine altuia si tot asa pana cand apa rece din fantana cu care spala si-a aratat puterea. I s-au paralizat membrele inferioare. De-acum ea era legata de pat. De fapt pentru ea nu mai exista nimic bun pe lumea aceasta. Data afara din slujba, exclusa din partid, divortata, iar acum ajunsa si paralizata. La toate astea a contribuit si un nepot de-al sau, care avea functie mare la raion. El, nepotul preferat, a tras destule sfori pana a ajuns mama in situatia aceasta disperata.
Afland ,,vigilentii” ca copiii acestia nu vor muri incet, cum i-au condamnat ei, ci sant in stare sa moara toti deodata si in timp scurt, ceea ce ar fi cerut o ancheta, s-au grabit sa repare ceea ce au facut. Au repartizat, astfel cei sase copii pe orfelinate. Cineva, pentru ca se pare c intotdeauna mai exista si cate un om cinstit, intre atatia ,,binevoitori”, deci cineva a anuntat-o pe mama despre acest lucru. Cand au venit ,,tovarasii” acasa la mama cu aceasta propunere era tot intr-o seara. I-au explicat mamei grija ce i-o poarta ei si copiilor ei. Mama i-a intrebat daca au observat pe jos niste pete?
— Da, ce-i cu astea? — s-au mirat ei.
— E petrol. Daca nu va carati imediat, ardem cu totii ca sobolanii. Vorba la care ,,vizitatorii” au spalat putina. De atunci s-au facut ca ne-au uitat. Dar cum viata isi urmeaza cursul, mama, stand pe pat, a inceput sa ne invete diferite mestesuguri. Am inceput cu confectionarea unor rame pentru poze. Cam totul se facea din sticla si clei. Un evreu ne taia sticlele necesare. Acesta ne-a fost mijlocul de trai cativa ani buni. Le vindeam unor oameni care ne dadeau ce vroiau sau ce aveau. Nu am stiut niciodata cat costa o rama. Important era sa nu murim de foame.

Nu-mi aduc aminte cati ani a bolit mama pe pat. E destul ca medicul nu avea voie sa vina sa o vada. Se spune ca atunci cand ti se inchide in nas o usa, ti se deschide undeva un geam. Foarte tarziu s-a deschis geamul asta pentru noi. Un fost colonel, medic militar, care din greseala altora, nu mai avea voie sa profeseze, venea noaptea la mama sa o vada. Uneori durerile ei erau atat de mari incat mergeam inca o data in aceeasi noapte dupa el. Si numai noaptea. Statea sub cimitir. Intrucat fostul medic militar era urmarit pas cu pas, nu prea avea acces nici la medicamente. Isi chinuia si el meseria, valorificandu-si cunostintele si preparand calmante din diferite ierburi. Totusi a reusit sa faca ceea ce altii au abandonat: sa redea un om familiei.
Dupa ce s-a putut da jos din pat, mama a umblat in tot satul, a strans semnaturi si a trimis o scrisoare presedintelui Prezidiului Marii Adunari Nationale I.G. Maurer, cerand reabilitarea medicului colonel. In urma unei anchete acesta a fost repus in drepturi si i s-a oferit conducerea spitalului din localitate. Faptul acesta constituia o mare izbanda in fata celor odiosi. Directorul scolii din localitate a angajat-o pe mama ca femeie de serviciu. Era umilitor, dar asta insemna o paine. Dupa ani de zile, pe cand directorul nu se mai afla in localitate, mama isi aduna adeverintele pentru anii de munca in vederea primirii unei pensii, dar a constatat ca in acea perioada nu figura pe nici un stat de plata. De unde-i dadea salariul directorul scolii nu am aflat nici pana azi.
Deci aveam o paine, iar cu marmelada, care nu ni s-a dezlipit niciodata de dinti, fiind unicul nostru dejun zi de zi, am mai dus-o o vreme.
Cum mamei ii era interzis sa-si bage mana in apa rece, spalarea dusumelelor claselor din scoala o faceam noi, copiii, in ,,admiratia” colegilor. Pe masura ce timpul trecea, erau tot mai multi cei carora le era rusine de modul in care s-au comportat fata de noi, fata de mama in mod special. Dar numai atat. De facut nu facea nimeni nimic pentru a repara o mare nedreptate. Regretau sincer, vedeti, ei erau sinceri, spuneau ca nu au inteles, nu si-au dat seama. Mama le multumea, iar viata isi continua cursul.
Cei ce au facut razboiul povesteau cat de grele fusesera confruntarile cu inamicul. Dar daca s-a terminat razboiul de ce simti nevoia ca si cu cei care nu-ti sant inamici sa te razboiesti si sa-ti condamni semenii la moarte? Cum poate cineva sau o societate sa-si condamne oamenii la moarte in timp de pace? La moarte prin inanitie. O fi fost si razboiul greu, dar si pacea era foarte grea pentru noi.
Vremea trecea. Ca sa putem merge la scoala, uneori trei din casa, alteori patru — eram atat de numerosi incat puteam constitui o organizatie de pioneri in familie, mama se straduia cum putea sa cresc vara un purcel, pe care in toamna il vindea ca sa ne poata cumpara carti, caiete si traditionalul trening si pantofi de tenis. A cumpara o carte de citit sau un atlas ar fi fost un mare lux, pe care noi nu ni 1-am permis niciodata. Pe atunci aveam o profesoara la limba rusa —limba rusa era obligatorie — profesoara care era basarabeanca, o femeie foarte uracioasa in relatiile cu elevii. Ei bine, ea, in putinele ei momente de bunavointa, vazand ca imi plac cartile si mai ales ca-mi lipsesc, m-a dus acasa la ea si mi-a daruit o carte de limba rusa. Tot ea m-a abonat la un fel de almanah al copiilor editat in U.R.S.S. Era aceeasi femeie care i-a spart capul fratelui meu mai mare cu penarul. Nu a stat decat doi ani la scoala noastra, intrucat sotul ei, ,,popa Tapu”, s-a batut in biserica cu celalalt preot cu care oficia, lovindu-se reciproc cu crucea si cadelnita de ieseau oamenii din biserica facandu-si semnul crucii si afurisindu-i.
Penita ce o infigeam in toc ca sa scriem cu cerneala costa doar 5 bani. Cu toate acestea nu de putine ori apelam la pana de gasca pentru a ne putea scrie temele cu cerneala. Daca mai punem la socoteala si faptul ca acasa aveam doar o singura masa la care ne faceam temele patru copii deodata, va puteti imagina cam cum erau facute acestea. Nu mai vorbim de amanuntul ca tocmai atunci cei mici — nescolarii cereau si ei tocul sau creionul.
,,Mai invarte, Doamne, roata inc-o data” — zice cantecul. Ea se va invarti, fii sigur, chiar daca nu in folosul tau, ea se va invarti. Nepotul preferat al mamei caruia ea ii ceruse o audienta, a iesit pe o alta usa cand ea a intrat in camera. Primise mai apoi o functie mai ,,apropiata de capacitatea” lui. Intr-o zi vine la noi sora mai mare a mamei si o cheama sa mearga pana la ea. Mama s-a dus.