Nimeni nu a avut timp de „pustiul cu zmeu”, asa ca s-a catarat ea sa-l elibereze. Cum ea avea creanga sub brat, eu am vazut numai unul dintre cele „doua mere”. De acolo de unde se afla mi-a trasnit acea palma, facandu-ma KO, pe mine, studentul de la „cultura fizica”. Vazandu-ma jos, nemiscat, ea mi-a oferit si primul ajutor. Ei bine, nu ajutorul ce mi-a dat cu buna stiinta, ci palma m-a ajutat cel mai mult. Ea mi-a alungat toate melancoliile si gargaunii din cap. Dupa ce si-a cerut scuze pentru lovitura data, mi-a explicat ce a determinat-o s-o faca. Mi-am cerut si eu scuze si am intrebat-o daca mai poate face un efort inca sa ne plimbam prin parc, nu prin livada. De atunci nu ma mai duc nicaieri fara medicul meu personal.
Cam asta am dorit sa va povestesc, incheie profesorul.
— Multumim — ii raspunse ingandurat Vasile. Ciudata boala ai avut, profesore, dar si mai ciudat a fost medicamentul.
— Asa patesc toti cei care umbla sa culeaga merele din parc, asta-i lucru de invatatura — intari Grosan. Doar lumea stie ca in parc scrie: nu atingeti . ..! nu calcati …! nu rupeti …! Pai cum, poftesti sa se puna si o tablita cu indicatia: nu culegeti …?
— Cunoscand si aceasta interdictie, cred ca vom putea dormi linistiti — rase Tudor.’
— Ca bine zici — se auzira voci amuzate — asa ca tuturora noapte buna!
— Noapte buna. ..!
in ziua urmatoare, Ana avea niste manifestari contradictorii. Vazand-o in starea aceasta, Zina o chestionat
— Ce ai, tu fata?
— Nu am nimic! raspunse sters, fara chef, aceasta.
— Atunci, ce te framanta? Spune ce ai pe suflet, o indemna Zina cu vocea mai blanda.
— Pai, as vrea si eu sa povestesc o intamplare, numai ca aceasta este mai aparte!
— Cat de mai aparte? rase incurajator Zina.
— Pana acum fiecare a dezvaluit cate ceva din lupta pentru dragostea semenilor, pentru adevar si dreptate in viata asta. Ceea ce as dori sa va povestesc eu se refera la credinta.
— Ce fel de credinta?
— E vorba de credinta, in religie, in Dumnezeu.
— Concret, pe tine ce te framanta?
— Intamplarea aceasta are strafunduri luminate de intelepciune, de eroism, de generozitate, de puterea credintei. O mama lupta singura, jertfindu-si totul, ca sa infaptuiasca ceea ce si-a propus.
— Crezi ca nu vei fi ascultata?
— Nu, insa s-ar putea ca povestea aceasta sa fie considerata ca deplasata, naiva, ceea ce m-ar intrista, zise Ana, privind-o in ochi pe Zina.
— Auzi, Ana, chiar daca nu vei fi aplaudata la scena deschisa, dar poate oare spune careva dintre cei prezenti ca nu a fost botezat sau ca nu a incheiat casatoria la preot? Ca nu au mers la biserica asta s-a mai vazut, dar fara aceste taine sant putini muritori pe meleagurile noastre, asa ca sa nu ne ascundem dupa deget!
—• Daca zici tu asa, atunci chiar diseara. ..
— Fa-o fara complexe! Si chiar asa a si facut.
— Bucuria tinerei familii Netu — a inceput Ana — a fost mare cand rodul dragostei lor s-a intruchipat intr-o fetita. Era primul lor prunc. Nu se mai saturau uitandu-se la ea. la Iftinia.
Le era nespus de greu in acea toamna. Muncile campului se aflau in toi, rodul pamantului trebuia adunat, ceea ce-i solicita intens. Grasin ramasese singur la toate astea. Apoi mai trebuia sa o ajute si in casa pe sotia sa, care inca ne le putea face singura pe toate, fiind slabita. Dar cand oameni se iau din dragoste, greul nu-i impinge inapoi, ci ii uneste. Dar
imediat dupa ce Valeria a nascut-o pe Iftinia aici, la munte, a si brumat si i-a prins cu porumbul ne strans. Mai mult, cum parintii lor nu concepeau sa imparta pamantul cat sant inca in viata, traind in devalmasie, tot lui Grasin i-a revenit si datoria de a-si ajuta parintii, atat pe ai sai, cat si pe ai Valeriei. Acum simtea Grasin greul pe umerii lui. Era si mult si greu pentru el.

Nu numai ca nu avea cine sa-1 ajute, dar nici cu cine povesti nu avea. Seara de seara de obosit ce era cadea in pat de pe lavita pe care se asezase la cina. Era frant. Uneori, nici sa manance nu mai apuca. Vazand chinul sotului sau, Valeria s-a gandit ca macar cand e frumos afara sa iasa sa mai stranga si ea, sa-si ajute sotul, adunand macar ce se afla pe terenul de langa casa.
Intr-o seara cand s-a intors de la camp, Grasin si-a gasit sotia ,,arzand” toata ca focul si baiguind. Toata oboseala a zburat din el cand a vazut-o. Nu se mai putea intelege cu ea. Nu stia ce are. Vazand cate sant de adunat de pe camp, s-a gandit el, nu s-a putut rabda nici ea sa nu puna mana la lucru. Poate ca in vreo doua zile ar fi terminat de strans recolta, dar asa uite ce i-a facut nevasta!
A fugit dupa moasa, care cum a vazut-o 1-a facut pe el cu ou si otet ca-si omoara nevasta punand-o si acum la lucru. Abia a putut-o lamuri Grasin ca ea singura s-a apucat de treaba. Neexistand doctor in sat, cam toata asistenta o dadea moasa. Ea a fiert niste buruieni, si tot timpul bombanea. La inceput Grasin a crezut c-o descanta pe bolnava. Apoi si-a dat seama ca de fapt ea vorbea de una singura si era si foarte suparata.
— Moasa, ce tot vorbesti de una singura?
— Uita-te la fetita si ii vedea si tu de ce vorbesc. Grasin o cerceta pe fetita daca-i uda, o schimba
si-o infasa iar.
— No, ce ai vazut?
— Era uda.
— Omule, esti orb sau numai te prefaci? Nu vezi rum i s-a zbarcit pielea pe ea, de parca imbatraneste? I ^e usuca pielea pe ea. Fetita se deshidrateaza. Cine-stie de cand nu a mancat sa se sature.
— Ce inseamna asta? — se intrista barbatul.
— Asta e problema mare pentru sugari. Nu mananca. inseamna ca Valeria-i bolnava de mai multa vreme daca fetita arata asa cum o vezi. Ar fi putut muri de foame.
—Cum sa moara? Nu vezi ca-i cuminte? Nu plange. Doarme. E cuminte.
— Grasin! Nu face ce zici tu ca nu are putere sa o faca. Nu mai poate plange atat e de slabita. Ea”e in mai mare primejdie decat mama-sa.
Asta 1-a dat gata pe Grasin. Poate, ca orice barbat, si-ar fi dorit si el un urmas, un baiat, sa-i poarte numele. Dar cand a vazut fetita, sufletul i s-a umplut de soare, atata bucurie i-a adus. El a fost singur la parinti. De era vreme buna, iarna — vara iesea pe afara si se intalnea cu copiii sa se joace. Acum, dintr-o data, sa piarda toata bucuria, tot ce avea mai scump?
— Moasa, ce sa fac ca sa salvez fetita?
—Grasin, e greu, foarte greu, nu-mi dau seama cat e de slabita, dar te-oi ajuta si vom incerca sa o salvam si pe fetita.
Laptele Valeriei nici nu putea fi vorba sa i-1 dea pana se va pune pe picioare. Se va mulge singura si numai dupa ce va fi sanatoasa va putea alapta din nou. Au inceput sa prepare laptele de vaca. Nu stia ce reteta i-a facut moasa. Cu lingurita, Grasin ii dadea aproape toata ziua de mancare. I-a aratat pe cana cam cat trebuie sa manance la o masa. Dar acest lucru se prelungea ore in sir. Ceea ce nu a putut aduna a ramas pe camp. Noaptea, cand mai dormea fetita, mai fugea cu felinarul sa mai adune, sa puna la adapost hrana pentru toata casa. Ziua era cu fata si nevasta, iar noaptea umbla singur cu felinarul sa se gospodareasca. Nu mai stia ca doarme umbland sau umbla dormind. Asta a tinut cam o luna, dupa care fetita a inceput sa manance, sa prinda culoare in obraz. Maica-sa nu mai avea febra. Era tare slabita si-i dadea doar putin piept, dupa care Grasin completa cu lingurita masa copilului. La un moment dat, fetita nici putere sa inghita nu avuse. Acum se vedea cu ochii cum creste de la o zi la alta. Pana s-a mai intremat Valeria i-a mai dat cu lingurita, apoi au intrat in normal. Pentru ca Valeria sa nu piarda laptele Grasin ii sugea el laptele si-1 arunca. A fost o perioada foarte grea pentru ei si doamne fericit era acum Grasin cand vedea ca-i infloresc din nou cele doua fiinte dragi. A fost atat de ocupat cu ingrijirea bolnavelor incat acum nici nu mai stia ce trebuia sa faca de urgenta pe afara.

A facut pe bucatarul ca sa-si inzdraveneasca nevasta, apoi si-a incheiat lucrul prin casa dupa care a cazut intr-un somn de mai bine de douazeci de ore. Acum se simtea bine si
el. Trecuse peste aceste greutati ce s-au abatut asupra casei lui.
Viata se scurgea in liniste, fetita crestea, era vioaie Si foarte frumoasa.
Dupa cativa ani au mai avut si un baietel, ceea ce
a fost un nou prilej de bucurie si fericire in casa lor,
fiindca stiut e ca cei ce nu au copii de ambele sexe nu sant parinti completi.
O familie cu baieti e mai animata, mai zglobie, mai ravasita. Aici niciodata nu gasesti lucrurile acolo unde au locul lor. Fetele nu trebuie impulsionate, indrumate, ele avand spiritul de ordine innascut (poate de aceea nu trebuie sa faca armata), in schimb ele sant mai moi in miscari. Baietii au tendinta de-a sari peste cal, in timp re fetele coc mai mult un gand, o idee, pana devine judecata.
Parintii ce au numai baieti tot timpul sant in alerta, tot timpul trebuie sa stie unde sant, sa le cunoasca relatiile si nu de putine ori sant derutati de modul in care reactioneaza sau se exprima odrasla lor. Daca pe baieti trebuie sa-i feresti de ei insisi, pe fete trebuie sa le aperi de altii. Cel mai greu lucru pentru parinti este prevenirea unor devieri de conduita atunci cand copiii lor isi gasesc un „dascal” cu numai cativa ani mai mare si care le preda tainele prostiei sau abeceul aventurilor. Deci, un parinte care are numai baieti sa nu se mire daca in-caruntirea lui va incepe cu 5—10 ani mai devreme decat Ia ceilalti parinti. Cine nu are baieti nu poate sti ce inseamna zeci ele perechi de pantaloni rupti si carpiti ? Nimic nu se compara cu bucuria unei plimbari in cursul careia parintii si-si urmeze fetita si baietelul tinandu-se de manute sub privirile admirative ale celor din jur. Cam asa gandea Grasin despre familie.
Dupa ce__s-a facut mai marisor, Silviu, ca asa il chema pe baietel, a inceput sa-si insoteasca tatal la toate muncile barbatesti. Deci a inceput educatia fiului, perioada de viata total diferita ele cea anterioara. Acum se intelegeau intre ei ca barbatii, iar munca nu-i lasa copilului prea mult timp de zbenguiala. Avea indatoririle iui in gospodaria familiei.
Ocupat mereu cu grijile gospodariei, Grasin nici nu a bagat de seama cum fata i-a crescut, iar azi-miine vor aparea si petitorii. Acest lucru crea o problema, intrucat pamantul intregii familii se lucra in devalmasie si nimeni nu avea dreptul sa-1 ciunteasca, asa ca nu-i va putea da zestre fetei numai daca. . .
Imediat dupa razboi au dezvelit gropile arse in care isi tinusera ascunse alimentele ca sa nu fie rechizitionate. Multe din cerealele adapostite acolo au ajuns borhot de tuica. Cam greu a fost cu cazanul, dar pana la urma i 1-a vandut un evreu. Acum din cantitatile de cereale ce le prisoseau faceau tuica: din mere, prunc, malai, cartofi, din orice. Cum taranii nu aveau cartele si nici posibilitati sa-si cumpere alcool, oficial si-1 putea produce fiecare, dar nu din alimente de calitate, ci mai ales din malai, cartofi.
Asa ca platind statului uium pentru cazan, Grasin a inceput sa produca tuica. A fieri tuica pentru el, a fiert si pentru altii si asa s-a croat aici un vad. Satul s-a obisnuit sa-si aduca borhotul pentru fiert la Grasin. Cum exact in perioada muncilor agricole mergea si cazanul, Grasin era obligat sa-si angajeze niste oameni pentru treburile lui din gospodarie. Era bun cazanul, dar pamantul trebuia sa fie lucrat la timp. El ne hraneste si nu ne inseala niciodata daca-1 lucram cum trebuie.
Ajungand la o asemenea concluzie, Grasin si Valeria au maritat-o pe Iftinia cu un var de-al doilea. Baiat frumos, respectuos, facea parte dintr-o familie instarita, iar pamantul ramanea intreg. Iftiniei i-a placut de barbatul ales de parinti. Era un fecior cum multe fete si-ar fi dorit, frumos, tandru. Pentru ea era cel mai bun. Unele femei insa susoteau cand o vedeau, altele se fereau de «a, pe motiv ca a ales si ea o casnicie „de sange”, cum auzea spunandu-se din ce in ce mai des despre ea in sat. A inceput sa-i fie groaza sa mai mearga acasa.
Mama-sa nu fusese de acord cu o asemenea casnicie intre neamuri apropiate, dar peste voia lui Grasin nu se putea trece. Iftinia s-a dus la mama-sa sa se sfatuiasca si dupa multe discutii ajuns la concluzia ca-i mai mic pacatul despartirii, decat sa traiasca o viata cu varu-sau de-al doilea.