Ce s-ar putea intampla, daca o femeie oarecare si-a manifesta intr-un oarecare fel simpatia fata de el? Ar trebui sa-si „povesteasca” infirmitatea. Femeile se vor purta cu el ca si cu un barbat, iar el… Viata-i ridicola uneori. Totusi, ceea ce il ingrijora cel mai mult era purtarea Lucicai, care devenise insuportabila. Operatia aceasta, in evolutia bolii sale, a fost doar o faza. Viata lui Leon incepea sa-1 paraseasca incet. Se profila o noua operatie. Dupa cea de a doua a dobandit si o punga de plastic, care trebuia golita de mai multe ori pe zi. Cand el nu se simtea in stare, aceasta operatie trebuia s-o faca Lucica. Ea insa nu si-a pierdut timpul. Si-a gasit un alt barbat, odihnit, avand cu 11 ani mai putin decat ea. Se ducea ea la el. Leon nu mai avea cuvant in aceasta privinta. De fapt Lucica i-a tinut un discurs pe aceasta tema: „sant tanara”, „vreau sa-mi traiesc viata”, „nu m-am angajat ca infirmiera la nimeni”, „daca esti gelos pe altul, hai fa tu treaba”, „eu pana acum ti-am fost credincioasa!”, „ca de asta ne-am luat, sa ne unim”, „eu am rabdat destul”, „si eu sant din carne”, „omul nu-i facut sa traiasca singur” etc., etc.
S-ar putea ca un barbat sanatos sa nu inteleaga in profunzime toate jignirile si greutatea acestor vorbe, nefiind afectat, insa cel care simte ca el conteaza mai putin decat un fir de nisip in fata propriei neveste, ca ea, de ajutorul careia acum are atata nevoie, il refuza, desi i-a dedicat poate cei mai frumosi 10—12 ani de viata. De unde sa stie ea ca placerile ei, si ale lui, au fost cauza care a dus la ruinarea sanatatii sale. Leon traind aceste momente de nimicnicie, el care a fost pretuit tocmai pentru fericirea care i-a produs-o nevestei, se simtea ingrozitor, de cand a devenit un nimic. In Lucica n-a mai ramas nimic din ceea ce numim in mod obisnuit sentiment uman. Lucica era femeie. Era femeia lui, iar el a fost agreat de ea tocmai pentru ca era om.
La inceput ea nu 1-a adus in casa pe celalalt in prezenta lui Leon. Cand el nu se simtea bine si nu putea evacua locuinta la cererea ei, dar Lucica avea metode personale de-a-1 face sa plece: trantea usile de credeai ca vor iesi din balamale. Crapau peretii pe langa tocurile usilor de pe urma acestor manevre. Daca se putea da jos din pat, ei mai crapa un cos de lemne, mai lucra in gradina. in acest timp Lucica se distra in casa cu celalalt. Deoarece existau saptamani intregi cand el nu s-a putut da jos din pat, ea si-a pierdut rabdarea si 1-a transferat pe barbatul sau in bucatarie. Camera a. ramas astfel la dispozitia ei cand si cum avea chef.
Cateodata isi mai aducea aminte si de Leon. Venea sa vada daca mai traieste inca …
— Vai, tu Laura, — ofta Zina — ne-ai alungat somnul cu o astfel de poveste. Am crezut ca celelalte intamplari auzite au fost destul de triste, dar asta le intrece pe toate. Ca sa vezi ce fel de oameni traiesc unul langa altul, iar cel ce are nevoie de ajutor este batjocorit. Mi s-a incretit pielea pe mine ascultand patania acestui barbat si comportarea nevestei sale.
— Un gest incalificabil — aprecie Vasile — sau mai precis un gest descalificabil pentru un om. Cum sa nu-ti ajuti semenul la nevoie? Mai ales ca fusese readusa la viata de catre el, in momentul cand s-au cunoscut.

Povestea urmatoare e intr-adevar scurta, dar a fost o ciudatenie si nu mi-am explicat nici pana astazi aceasta intamplare la care am participat. Mai bine zis am asistat,, ca de participat…
Era la vreo doi ani dupa terminarea razboiului. Se ducea lipsa de toate. De carbune, de petrol, de lemn, de toate. Tara avea nevoie pentru refacere de toate materialele si in cantitati mari. intr-un catun de munte exista o mica fabrica pentru prelucrarea lemnului. Aici busteanul taiat devenea scanduri si se transporta pretutindeni pentru constructii de case, de poduri etc. Patronul fabricii era un om cu initiativa si isi cunostea interesul. Pentru toti salariatii care lucrau la fabrica a ridicat o rasa in lungime de 50 de metri si latime de 8 metri. in ea a cazat 20 de familii care, cu copii cu tot, ajungeau la aproape o suta de suflete. Aceasta constructie nu era un palat, fiecare familie in parte beneficia doar de o camera, un hol mic si o camara, care de obicei era folosita ca lemnarie.
Familia noastra era compusa din sapte persoane. Si cam asa de numeroase erau toate familiile care locuiau acolo. in plus aceasta baraca era plina de sobolani cu care ne luptam impreuna pentru supravietuire.

Vara nu observa nimeni ca-i mica locuinta, dar iarna era o nebunie sa locuiasca sapte persoane pe 16 m2. E adevarat ca copiii ar mai fi iesit si pe afara, dar iernile erau deosebit de grele, durau mai mult de. sapte luni •si aduceau niste geruri naprasnice. Copiii nu puteau iesi iarna din casa mai mult de una-doua ore la pranz.
Asa stand lucrurile, va dati seama cat de mult ne-am bucurat cand, in acea duminica de iarna, soarele si-a aratat intreaga forta si ne incalzea binisor. Unii, dornici de aer curat, pana si usa de la baraca si-au lasat-o deschisa. Am omis sa va spun ca in fata fiecarui „apartament” exista cate o banca din lemn, pe care se mai asezau ia povesti parintii nostri. De fapt, despre aceasta banca am putea spune ca era doar una singura, pe intreaga lungime a baracii, fiind intrerupta doar in locurile unde se intra in locuinte. Acum pe aceasta banca se asezara ca niste captatori solari toti locatarii baracii. Cu toate ca parintii ar fi vrut sa vorbeasca intre ei de-ale lor, galagia celor mici nu le permitea. Copiii cei mari se zbenguiau, se dadeau cu saniutele, iar cei mai mici sustineau vacarmul. Multi parinti tineau cate doi copii in brate, cum de altfel avea si mama. Va puteti imagina cam ce atmosfera era acolo. Nici daca s-ar fi aprins satul nu ar fi fost atata harmalaie. Ei bine, cand jocul copiilor se afla in toi, s-a lasat brusc o liniste ca de mormant. Cu nici un mijloc tehnic nu s-ar fi putut realiza asa ceva. Toata lumea ramasese inlemnita. La capatul de vest al baracii aparuse o haita de lupi, 11 la numar. In frunte se afla unul batran, cu capul foarte mare. Lupii se miscau in sir indian printre grupurile de copii aflati la sanius si parintii cu cei mici de pe banca. Nimeni nu mai misca, nici macar copiii, care in caz de primejdie incep sa alerge de obicei spre mame. Asa se explica de ce copiii mai marisori ramasesera in drum, iar printre ei si parinti se deplasau lupii, care se uitau indiferenti la oameni si isi vedeau de drum.
La capatul baracii se afla un loc in care intorceau masinile. Ajunsi acolo au intors si lupii, respectand .sirul, deci ramanand fiecare la locul lui, dupa care au revenit exact pe acelasi drum, printre copiii cu saniutele si parintii lor. Aceasta uimitoare defilare a impus poate pentru prima oara in istoria catunului o jumatate de ora de liniste perfecta. Apoi lupii s-au retras. Curios este si urmatorul fapt: fiecare familie avea cel putin un caine,. dar unde i-a prins linistea pe acesti paznici ai catunului acolo au ramas. Pe tot timpul desfasurarii acestei neasteptate vizite a lighioanelor padurii nimeni nu si-a adus aminte de caini, acestia fiind parca imobilizati, incat nimeni nu i-a auzit nici macar unuia maraitul sau latratul, abia dupa ce au trecut lupii prin catun si se indepartau spre o culme s-au trezit din amortire si cainii. Parintii cu copiii mici au intrat in casa, fiindca lor le-a stricat tot cheful aceasta demonstratie de forta, iar pe copiii cei mai mari, constienti de nenorocirea care a trecut pe langa ei, dupa aceasta emotie, i-a cuprins somnul.
Pentru serile ce mai urmau sa le petreaca impreuna au ramas doar trei persoane ale caror tolbe cu povesti erau inca intacte. Nu se anuntase nimeni inca pentru seara urmatoare. A doua zi, toate activitatile si serviciile s-au desfasurat normal si uniform. Dupa cina s-au uitat unul la altul, iar profesorul de educatie fizica a simtit nevoia
sa li se adreseze:
— Dragii mei colegi de cabana, santem impreuna aici de mai bine de o saptamana si fiecare s-a straduit sa contribuie cat mai inspirat la acest mod inedit de destindere si recreare ce-1 incercam, si cred ca in final vom reusi sa ne mandrim nu numai cu un concediu placut, dar si cu inchegarea unui colectiv simpatic de oameni cu teluri comune. Cei care ati ajuns „la microfon” inaintea mea ati cautat sa ne prezentati cate o intamplare de viata cunoscuta de dumneavoastra sau petrecuta in preajma dumneavoastra. Cu toate ca profesorii de sport, prin insasi meseria lor, sant mai plimbareti decat ceilalti sau aud mai multe, eu o sa incerc a va povesti propria mea patanie.
Si eu sant de la tara si asa cum stiti acolo se obisnuia mai demult ca parintii sa proiecteze cu multi ani inainte casatoriile copiilor lor, adica inca de la nastere era programat cine pe cine va lua in casatorie. Si eu am fost promis, in virtutea acestei obisnuinte, unei fetite din vecini. Cu aceste ganduri si obiceiuri, noi ne-am petrecut copilaria si adolescenta impreuna si, sincer sa fiu, nu dadeam nici o importanta acestui lucru si mai cu seama acestei fetite „predestinate”. Oricum, imi ziceam eu, tot a mea va fi. Ma interesau mai mult alte fete Scoala generala am urmat-o impreuna, iar apoi am fost trimisi la acelasi liceu, ca sa fim mereu impreuna. Familiile noastre se intelegeau si traiau in armonie.

Nimic nu umbrea relatiile dintre noi si dintre familiile noastre. Atata car ca eu tot cu indiferenta imi tratam vechea prietena, neavand nici atata spirit de observatie sa vad de fapt ceea ce vedea toata lumea, anume ca in ultimele clase de liceu prietena mea se profila ca o femeie deosebit de frumoasa si atragatoare. Si timpul trecea. Colegii, care stiau ca santem promisi unul altuia, nu ne prea acordau mare atentie.
Dupa terminarea liceului, ea s-a inscris la facultatea de zootehnie, iar eu la institutul de educatie fizica si sport, in aceeasi citadela a invatamantului superior. Intre noi nu au existat relatii intime, insa ideea ca ca imi apartine ma plictisea pur si simplu si o facea fata de mine neinteresanta si neplacuta. Era ca si o scula pe care o ai. Este folositoare, dar nu te omori dupa ea. Sincer sa fiu, doream sa ma aflu undeva unde sa n-o mai vad, iar daca se poate niciodata. Asa s-a intamplat, eu nu am mai „vazut-o”, dar a venit altcineva care a „vazut-o” si a vazut-o exact asa cum ar fi trebuit s-o vad si eu, adica o femeie foarte frumoasa. Acel cineva nu a ratat ocazia si s-a casatorit cu ea. Dar sa nu uit. inainte de a se casatori, ea a venit la mine, mi-a spus ca are un baiat care o curteaza si care a cerut-o in casatorie. Ea n-ar vrea sa se casatoreasca cu el stiind ca mi-e promisa mie, insa daca eu o tratez ca pana acum, isi permite si ea sa ia o astfel de atitudine incat sa nu-i mai fie jignita existenta. Daca relatiile dintre noi vor fi normale, e de acord sa ne casatorim.
Nu doresc sa va relatez raspunsurile mele ireverentioase, in final i-am dat de inteles hotararea mea:
— Fetito, zburda, esti libera din partea mea!
— Multumesc! Si-ti doresc si tie fericire, ca din cate am aflat esti si tu pe punctul de a face in curand acest pas, incheie ea.
Asa ca ne-am casatorit amandoi, fiecare cu altcineva.. scapand astfel de aceasta stupida promisiune, pe care o consideram a fi un lant pus la picioarele mele. S-a intamplat insa ceva neobisnuit si cu totul neasteptat. Am inceput s-o vad asa cum ar fi trebuit s-o vad si pana atunci. M-am indragostit de ea. Situatia mea era chiar a unui om nebun. M-am casatorit cu una si-mi doresc ca convietuiesc cu alta, adica cu aceea pe care nici nu voiam sa o vad.
Nu moare nimeni din dragoste, dar eu m-am imbolnavit. M-am imbolnavit rau de tot. S-au acumulat in mine toate aceste stari contradictorii. Nimeni nu stia ce am. Zaceam in pat, aveam febra, deliram, dar nici un organ lezat. Toate imi erau bune. Toti medicii ridicau din umeri, iar eu ramaneam bolnav si neputincios. Asa am dus-o vreme de trei luni, cu pauze scurte de revenire. Dupa cele trei luni de zacut, avand greutatea unui
schelet si miros de peritura, neparticipand deloc la viata de familie, am rugat-o pe sotie sa divorteze. Ea era o femeie miloasa si s-a dedicat cu tot ce avea ea si intreaga ei familie sa ma inzdraveneasca, sa ma scoata din aceasta stare, dar toate au fost in zadar. intr-o zi auzind ca sant bolnav, cea care-mi fusese destinata mi-a facut o vizita. Nu mi-am dat seama pe loc, dar stand in povesti cu ea simteam ca imi lipsea. Era prea tarziu. Pierdusem.
De boala m-am scapat, dar primul lucru pe care l-am. facut dupa ce m-am pus pe picioare a fost sa divortez. Nu avea nici un rost sa chinui inca o fiinta nevinovata pentru greselile mele. Nevasta-mea — si acum mi-e rusine ele ea — nu a stiut ce sa creada. Imi era mila de ca ca am tarat-o dupa mine intr-o greseala de a mea, iar acum, fara nici o vina, se vedea divortata. Niciodata nu mi-am putut ierta aceasta bataie de joc ce i-am facut-o acestei fiinte nevinovate. Dar am facut-o.
; Dupa ce am divortat, vreo doi ani am ratacit ca un apucat pe toate cararile. Nici la facultate nu mai mergeam. Devenisem total neglijent. Nu am atras atentia asupra mea prin felul meu de comportare, intrucat atunci cazusera pe capul oamenilor tineri in tinuta hipi si multi credeau ca sant si eu un admirator de-al lor. Numai ca eu, in starea in care ma aflam, nici nu stiam cine erau hipi, necum sa ader la vreo grupare de-a lor. Oamenilor le place sa fie toate catalogate. Odata catalogate, ei se linistesc si-si vad inainte de treaba.
Toata nebunia mea, cu toate viziunile ei a tinut cam doi ani. Este o vorba romaneasca: se spune despre cineva ca e ,.nebun de legat”. Eu eram nebun nelegat. Asa ca, plimbandu-ma odata prin parc, repet, prin parc, nu prin livada, am avut impresia ca vad un mar frumos si mare. Intind mana sa-1 iau si atunci am simtit ca m-a trasnit. De fapt am cazut jos. Catarata pe banca si tinand o creanga sub brat, viitoarea mea sotie mea descalcea un zmeu ce se agatase acolo.