— Da ce vrei sa faci cu ei?
— Se organizeaza o tabara ieftina. Ma lasi?
— Bine, poftim. Multumesc! Si dispare.
Continuu cu pantofii. Ii lustruiesc si-i incalt. Din nou soneria. Deschid. E vecina.
— Buna! Draga vecine, cat ma bucur ca te-am gasit acasa. Esti amabil sa vii sa te uiti la masina? Vreau sa spal si nu merge. Te rog frumos, nu vreau sa-mi pierd ziua de spalat. Ma duc. Ma uit. Vad. (Veni, vidi, vici). De fapt era buna. Nu facea un contact bun priza. Se rezolva. Vecina-mi multumeste si-mi ofera un pahar de tuica. O refuz. Ma ameninta ca nu ma mai solicita in veci daca refuz. Ce sa fac, beau paharelul. Multumesc si plec. Caut o camasa, o iau, cand din nou bate cineva insistent la usa. Era cealalta vecina.
— Vecine! Vecine! Mai repede ca ma inunda!
— Cine?
— Caloriferul! De fapt teava s-a spart si-mi umple apartamentul.. Fug sa vad. Intr-adevar, teava s-a fisurat. Vin acasa, caut ceva cauciuc, musama. Gasesc o servieta veche. Iau sfoara de la rufe si fug la vecina. ii oblojesc teava. Am reusit. Nu mai curge. Ii dau o mana de ajutor sa adune apa. Terminam fericiti, transpirati si stropiti din cap pana in picioare. Dau sa plec. Vecina ma prinde de cot si ma trage inauntru.
— Cum, vecine? Pleci asa si nici nu-mi dai posibilitatea sa-ti multumesc? Vrei sa ma supar? Sa bem un paharel. Si scoate o sticla si toarna in doua „paharele”.
— E de casa. Hai noroc si multumesc!
— Noroc!
Simteam ca celalalt „paharel” isi face efectul. Il duc la gura, dar nu-mi vine sa beau.
— Hai! Pana la fund!
Il torn in mine. Multumesc si plec. Ajung acasa. Ma uit in oglinda: aratam ca tras prin balti. Ma schimb si pun hainele ude in baie. Iau alt pantalon cu greu, de parca s-au intalnit paharelele. In sfarsit, reusesc sa ma echilibrez. Ma uit la ceas. Era ora 13. Deci, nu am fost la sedinta! Simt cum ma trage patul. Dorm. in somn, parca o aud pe sotie vorbind cu cineva:
— O data a ramas si el singur acasa. A baut 10.000 de lei. Si uite ce si-a facut cu hainele? Nu ma ajuta cu nimic. Nimic n-a facut acasa. Spune si tu ce sa fac?
Cei de la cabana izbucnesc cu totii intr-un ras sanatos, privindu-se semnificativ intre ei.
— Felicitari, draga mea! — ii spuse Ghita sotiei sale Ileana. Am stiut eu ca esti o buna povestitoare. Nu cred ca te voi ajunge.
— Asta cam asa e, intari Grosan spusele lui Ghita. Ileana s-a intrecut pe sine, facandu-ne sa ne simtim tot timpul ca eroii din poveste. Si eu ii aduc multumirile mele. A fost o seara minunata si v-as ruga ca maine seara sa-mi dati mie posibilitatea de a sustine acest program de creatie si interpretare. Pentru ca este evident ca fiecare mai adauga de la sine cate ceva la aceste
intamplari.
— Noi nu avem nimic impotriva — zise Vasile si le spuse tuturor noapte buna.
A doua zi, dupa explorarea obisnuita a imprejurimilor, abia au asteptat sa se reintalneasca la masa de seara in jurul focului si, bineinteles, sa-1 asculte pe urmatorul povestitor, care de data asta era Grosan. Acesta incepu astfel:
— Silvia era o fata care avea niste idei cam ciudate despre lume. Cu toate ca nu vroia sa se casatoreasca, ea discuta serios cu vreo 5—6 baieti deodata.
Radu, stiind toate astea, intalnindu-se cu ea, a cautat sa intre si el in anturaj.
— Ce mai faci, Silvia? — o sonda el intr-o buna zi.
— Bine. Tu? Silvia il cerceta cu curiozitate.
— Si eu, doar ca as dori sa ne intalnim mai des si in cadru intim.
— Adica? Se interesa fata din ce in ce mai curioasa.
— Cum adica? Nu stii tu ce inseamna o intalnire in cadru intim?
— Eu stiu. Dar nu cunosc ce tu stii despre asta?
— Pai! Un vin, un sarut, o imbratisare.. .

— Avansezi, avansezi!
— Iti displace?
— Imi plac indraznetii, dar nu perfizii!
— Vrei sa ma insulti?
— Am jignit cumva pe domnu’?
— Te faci ca nu pricepi! Eu te doresc si tu ma coci! Parca nu ai sti despre ce-i vorba!
— Si daca stiu, am obligatia sa dau extemporal cu ori cine. Si tu te vrei examinator?
— Vezi ca esti uracioasa! Eu iti cersesc o intalnire, Iar tu.
— Mi-e teama ca cu un asemenea profesor nu va fi nici o predare. Ti-s slabe cunostintele. — Iti bati joc de mine?
— Nu, dar caut sa ma adaptez la situatia descrisa.
— Hai sa lasam asta. Ne intalnim la un film?
— Asa parca te recunosc. Esti tu.
— Bine, atunci la sapte?
— La sapte.
La sapte, Radu se intalni cu Silvia, mergand inspre cinematograf.
— Buna, frumosule! — il intampina ea.
— Buna, draguta, si plecara impreuna. In drumul lor apare maistrul Buia, care-i opreste:
— Am sa-ti spun ceva, Radule! -— Ce vrei? — sare Silvia.
— Doresc sa-i spun ceva. Nu se poate?
— Stiu eu ce vrei sa-i spui! Du-te si-ti vezi de treaba!
— Silvia! Te rog! Ce-i cu tine?
— Cu mine nu-i nimic. Mai bine vezi-ti de tine. Si acum du-te ca intarziem la film!
— Mergem altadata la film, daca-i asa de important — interveni Radu.
— Am hotarat! Mergem acum, se impotrivi fata.
— Atunci ramane, Radule, pe altadata — zice Buia — si se indeparta.
— Silvia! Ce ai cu el de esti asa de pornita? — deveni curios Radu.
— Pentru ce a avut el de vorbit nu a sosit inca timpul. Sa astepte. Am avut o conventie. Sa faca bine si s-o respecte.
— Ce conventie? Ma faci si mai curios!
— Tu m-ai invitat la film sau la interogatoriu? — se imbatosa Silvia. Care invitatie ti-o mentii?
— Hai tu, ce te legi asa de om. Intra, vad ca am intarziat.
Cu toate ca nu mai vazusera filmul, nu l-au savurat, intrucat starea nervoasa provocata de intalnirea cu maistrul miner Buia nu i-a parasit. Dupa film nu au mai discutat nimic. Radu a condus-o acasa pe Silvia. El a primit un sarut formal si s-au despartit. Pornirea Silviei fata de Buia a fost deosebit de dura si cu toate astea el o asculta. Ce-or fi avand? Intamplator, a doua zi Radu s-a intalnit cu Buia.
— Buna ziua!
— Buna, Radule. Acum ai vreo treaba?
— Nu. Nici una urgenta. De ce?
— Pai, as dori sa schimbam cateva cuvinte.
— Daca doriti. . .
— Da, as dori sa cauti si tu sa ma intelegi. Daca e cazul, apelam si la formula “intre noi barbatii”, dar as merge si mai departe si as zice sa avem intelegere unul pentru celalalt. De fapt, asa cum am spus mai inainte, pe tine te rog sa ma intelegi.
— Ma voi stradui.
— Iti multumesc, Radule, si o sa incep fara nici o introducere. Tu ai 19 ani, eu am trecut de 30. Poate tu nici nu te-ai gandit la asta, dar nu as vrea sa ai impresia ca-ti cersesc ceva sau ca-ti propun un targ. Problema e mai complexa. Tu vrei sa te insori?
— Nu. De ce?
— Eu vreau! Pentru mine a mai ramane burlac nu renteaza si m-am hotarat sa ma insor.

— Si vrei sa ma chemi la nunta?
— Nu. . .Adica da … Dar nu asta e. Altceva am vrut sa te rog.
— Poftiti!
-— Cu cine ma insor.
— Cu cine?
— Cu Silvia. Doresc. . . — Cu S. . .i. ..l.. .v….i…a… a…?
— Da, cu Silvia.
— Silvia stie? Ce prostie, sigur ca trebuie sa stie!
— Oarecum. Am mai discutat. In principiu. Ea vrea. Numai ca vezi tu? Esti tu. . . Mai sant si altii.
— Cum sant eu? Eu nu ma insor!
— Da. Dar voi ii umpleti timpul si eu nu ma mai pot apropia de ea. Ai vazut cum m-a repezit. Cand e cu cate un baiat mai tanar nici nu vrea sa se uite la mine. Parca-i turbata. Asta era rugamintea mea. S-o lasi in pace!
Radu a simtit o cocleala in gura. Ceea ce-i cerea era odios. Daca el nu era capabil sa-si cucereasca viitoarea nevasta, transeaza cu toti baietii si barbatii cu care ea discuta sau se culca. Asta l-a facut sa-i intoarca spatele. In acel moment, Radu 1-a exclus pe Buia din randul barbatilor si poate si al oamenilor. In satul lui, baietii se “petrec prin cutite” pentru o fata daca erau mai multi pretendenti si nu reuseau s-o cucereasca prin metodele A—E (de la Adam la Eva), iar asta intinde mana dupa pomana, ca sa aiba si el muierea lui. Se uita la el si o scarba ii inunda fiinta. Pana in acel moment i-a vorbit cu „dumneavoastra”, dar acum insul a coborat la nivelul de rama cleioasa. Bine ca nu-i din satul lui, ca l-ar fi gatuit. Asa, nestiind cum e la ei, 1-a lasat in pace.
— Ia-ti-o si-o pupa .. . Salve, batrane! A plecat cu grija sa nu-1 atinga pe cel ce adineaori era cineva, iar acum pute ca matasea broastei.
Incheindu-si povestea, Grosan cerceta fetele celor ce-1 ascultau, incercand sa descopere daca a reusit sa le capteze interesul.
— Cand am ajuns aici — marturisi Tudor — singura mea dorinta a fost sa plec imediat inapoi. Am descoperit insa peisajul, dupa aceea borcutul si la urma delectarea aceasta cu povestile. De frumoase sant frumoase. Observ ca tot cu aceasta ocazie incepem sa ne cunoastem mai bine si sa inchegam sau sa consolidam prieteniile existente. As putea spune ca ma simt minunat in aceste locuri si imi permit sa sper ca ceilalti pensionari ai cabanei se simt la fel.
— Adevarat, Tudor. Asa-i! — confirmara mai multe voci.
— Ei. Si acum, zice Laura, nevasta lui Grosan, va rog sa-mi rezervati mie seara de maine. Cred ca si eu o sa va relatez ceva interesant.
— Foarte bine, foarte bine! — o incuraja Vasile. Se vede ca pofta vine mancand. Acum tuturora noapte buna!
— Asemenea! — i-au raspuns colegii de pensiune.
A doua zi si-au refacut merindele si itinerarele, fiecare plecand in drumul lui, cu exceptia celor ce efectuau serviciile. Incepusera sa se cunoasca si sa se obisnuiasca cu conditiile de la cabana. Asa se face ca toti erau nerabdatori sa vina seara cu orele ei de spectacol „audio”. Cu toate ca ar fi fost destule chestiuni de intrebat sau fapte de comentat, printr-o intelegere tacita aceste lucruri nu se intamplau in timpul cat se derulau povestile, ci abia a doua zi, cand povestitorii erau bombardati cu intrebari, iar ascultatorii isi spuneau parerea, deci comentau. Aceste comentarii aveau insa si un anumit aspect comic, intru-cat cei mai putini atenti incepeau sa incurce personajele, ceea ce impunea o lamurire detaliata din partea celor ce le-au prezentat. Ba, dupa un timp, unii au uitat si cine a povestit. Deci toata latura comica a acestor intamplari se petrecea ziua. Laura avea acum cuvantul. Toti se foiau in jurul ei si a focului, avand grija ca ea sa aiba un loc mai bun, sa stea mai comod. Laura incepu:
— Povestea ce v-o spun este a unei vecine de-a mamei, femeie divortata, ajunsa la varsta de vreo 30 de ani.